(Câțiva exegeți români)

L-am pomenit deja, în analiza mea, pe parcursul acestui serial publicat în acest an în revista Vatra, pe Mircea Martin¹, exeget dedicat al lui Fundoianu-Fondane. Un alt critic la care apelez cu referire la poemul Ulise de Fondane este Ion Pop, care detectează în acest poem influența lui Guillaume Apollinaire, a lui Valéry Larbaud și a lui Blaise Cendrars.² Ulise din poemul francez al lui Fondane este prefațat de personajul Columb (consideră Ion Pop), prezent în volumul românesc al lui Fundoianu, din 1930, Priveliști.³ Criticul clujean sesizează, de asemenea, o moștenire via Rimbaud prin faimosul poem Corabia beată: „corabia beată rimbaldiană devenise de-acum pachebotul transatlantic, nava aeriană, expresul traversând stepe estice infinite.”⁴ Poemul lui Fondane este filtrat apoi prin sensibilitatea tragediei grecești prezentă fățiș, ca demonstrație, ca „amplă tiradă a unui protagonist de teatru tragic, cu notele de retorică specifică, cu o solemnitate și demnitate mitică pe care intertextul o întărește.”⁵ Dar ideea cea mai frumoasă și de sinteză a lui Ion Pop este perspectiva cvadruplă asupra lui Ulise, de „osmoză /…/ între mitul homeric și cel al Argonauților, cărora li se adaugă și componenta corvezilor unui Sisif devenit călător /…/”, aplicată pe condiția de Ahasverus⁶. Întru totul de acord cu reputatul critic clujean că textul lui Fondane are toate caracteristicile unui „manifest poetico-existențial”.⁷

Idei care vor fi topite de Benjamin Fondane în substanța filosofică a poemului Ulise găsim și în alte articole și cărți ale sale decât în cele centrale dedicate lui Rimbaud și Baudelaire. Voi panorama și sintetiza, de aceea, câteva astfel de idei prezente în seria de articole despre Iudaism și elenism, precum și în eseurile ample din Fals tratat de estetică și Conștiința nefericită.