Școala de la Brașov (ep. 2)

 

Ciprian ȘIULEA 

Şcoala de la Braşov – o mare şansă pentru provincie

O să scriu despre Şcoala de la Braşov câteva rânduri mai degrabă în genul unei evocări personale decât al unei contribuţii teoretice. Contactul meu cu această mişcare foarte importantă nu doar pentru Braşov, ci pentru întregul peisaj intelectual naţional, a fost unul relativ târziu. Generaţia lui Andrei Bodiu şi Caius Dobrescu, cu care a început şcoala, nu era mult mai mare ca mine (3-4 ani), dar aceşti ani au contat şi, mai mult decât atât, a contat faptul că eu nu prea ieşeam din cartierul meu muncitoresc. Eram la un liceu de matematică-fizică, foarte bun de altfel, dar plasat în acest cartier – nu prea ieşeam „în centru” nici prin şcoală, nici în general. Citește în continuare →

Senida Poenariu – Liste, topuri și… glose

Cum listele lui Nicolae Manolescu sau topurile lui Al. Cistelecan sunt exemple probante ale potențialului cronicii literare – cel puțin în spațiul literar vernacular – de a impune nume și opere, respectiv de a crea canonul literar, și glosele1 lui Romulus Bucur își revendică dreptul de „unitate de măsură” (dacă ne referim la etimologia cuvântului canon, gr. kanon). Însă, nu „drumul spre consacrare și manual de școală” guvernat de principiul „canonul se face, nu se discută” (Manolescu) este apodictic cronicilor/ gloselor semnate de Romulus Bucur, ci implicațiile unui canon de uz personal. Citește în continuare →

Al. CISTELECAN – Între ataraxie și angoasă

alcistelecan

 

Dintre optzeciști, măcar că mai sunt cîțiva (dar nu mulți) cu grave probleme de mobilizare și de productivitate, Romulus Bucur e ursul cel mai greu de stîrnit și de urnit. Cînd, în 2008, și-a scos la Aula o antologie de poeme alese (care alegea, de fapt, tot ce scrisese și chiar și așa abia făcea cît un volum optzecist standard), încheiam, cu oarece scepticism, că lui Romi îi ”mai rămîne doar să și scrie”. Lucrul părea să se și întîmple, căci în anul următor Tracus Arte îi publica O seamă de personaje secundare; era însă un semn înșelător, căci îndată după aceea Romi a intrat într-o lungă hibernare, încheiată abia în 2015 prin Arta războiului (tot la Tracus Arte), volum – și el – cu ”poeme vechi și noi”. E ceva obișnuit la Romulus, care de fiecare dată o ia, parcă, de la început, îngînînd mai întîi cîteva refrene tematice deja decantate și dîndu-și, în acest fel, tonul pentru a intra în ritmul incantației. Pentru galeria lui de personaje secundare nu se întoarce însă chiar la materia ”amintirilor din copilărie și adolescență”1, cu care și-a garnisit primul volum, și nici nu mai face paradă cu ”orgoliul de tînăr barbar” cuprins de ”moliciune”2 de pe-acolo. Dar consemnează și aici ”mici istorii cu aspect biografic,”3 într-o programatică și consecventă subversiune la majusculele din istoria și morfologia poeziei. Asta pentru că Romulus Bucur a fost dintotdeauna – și a rămas – dușmanul jurat al emfazelor și entuziasmelor, proclamînd în locul lor, ca virtuți vizionare, lehamitea, lenea și insignifianța. Citește în continuare →

Vatra-dialog cu Romulus BUCUR: „mi se pare comic să reinventezi roata”

rombucur2

 

– Domnule Romulus Bucur ce înseamnă să fii poet în 2017?

Să scrii poezii, să le publici (infinit mai uşor decît, să zicem, în 1989, mai uşor decît în 1990), să fie citite şi discutate (aici e ceva ce frizează muncile lui Hercule, mai ales dacă ai pretenţia unei lecturi competente şi oneste – nu că n-ar exista persoane care să satisfacă unul sau altul din criterii, ba chiar pe amîndouă, dar presa culturală/literară tipărită e în repliere strategică, în online lucrurile sînt şi nu sînt aşezate, dînd uneori senzaţia de nisipuri mişcătoare).

Cum ia naştere un poem?

În toate felurile posibile. De la un vis în care cineva dictează poemul şi te trezeşti imediat să-l notezi, de la o imagine, de la un vers (propriu sau nu), de la o scenă (văzută sau imaginată), de la tot felul de însemnări pe care le faci de-a lungul timpului, de la butonatul pe tastatură (a maşinii de scris, odinioară, a calculatorului, acum), de la un pariu/o provocare.

Citește în continuare →

Romulus BUCUR – Poeme

rombucur1

(ARTA RĂZBOIULUI) XXVIII

să radem Cartagina

de pe faţa pămîntului

am ras-o                 şi s-a ridicat din nou

şi iarăşi se va ridica

ca şi cum am spune unui zeu invizibil

MORITURI TE SALUTANT

publicul e acasă dacă învingem ne aclamă

prin generalul nostru vom fi ori morţi

ori insignifianţi           iar dacă nu

învingem

atunci VAE VICTIS asta e

o lume unde nu e loc pentru învinşi

şi-oricum în cărţi numele noastre n-or să intre

Citește în continuare →