Claudiu Komartin – Ovid Caledoniu

caledoniu

Dacă ajungi pentru prima oară în Tecuci și nu ești doar în trecere, e posibil să te fi adus aici Muzeul „Teodor Cincu” (acesta îți poate furniza câteva surprize, fiind o combinație între un mare magazin de suveniruri și o Wunderkammer din care nu putea lipsi faimoasa mandibulă a rinocerului lânos) sau poate Parcul Central, numit încă de unii localnici „Parcul lui Pazvante”, cu o „Alee a personalităților” de-a lungul căreia sunt înșirate busturi din două epoci – printre ele acela al lui Iorgu Iordan, născut aici în 1888. Una peste alta, ca vilegiaturist nu vei găsi în orășelul gălățean mari motive de juisare estetică, poate doar descoperiri intime, colțuri ce păstrează un aer de altădată, ecouri și amintiri estompate. Citește în continuare →

Iulian BOLDEA – George Vulturescu. Schiţă de portret

boldea

Un fel de mitologie a scrisului şi a poeticităţii răzbate din cărţile lui George Vulturescu, unde raportul eu/ realitate e reliefat în termenii tranşanţei existenţiale şi estetice, care desenează antinomia între conştiinţa lucidă şi decorul aberant, absurd, care o încorporează. Este la mijloc aici şi senzaţia alcătuirii efemere a fiinţei, este înregistrată şi tensiunea duratei ce-i marchează în chip tragic existenţa şi scrisul. Poetul reţine primejdia metamorfozelor, pericolul alterării propriei personalităţi prin acţiunea insidioasă a timpului, chiar dacă spectacolul degradării e contemplat cu oarecare detaşare, eul creator oglindindu-se în suprafeţele şi străfundurile textului cu o privire dezabuzată, din care utopia recuperatoare a mitului sau iluzia poeziei ca treaptă a salvării estetice e diminuată sau chiar absentă: “Nu mai sunt eu în timp ce scriu/ cel care a început acest poem înnoptează pe drumuri/ undeva a rămas copilul/ altundeva pândeşte bărbatul/ cineva mă priveşte ca şi cum m-ar sfâşia în două/ pleacă de lângă mine, cuvântule solzos!/ între cer şi pământ mă sfâşie o privire piezişă/ cel care scrie acum/ nu mai este şi cel care va citi (…) există ceva ce nu poate apărea / într-un poem/ la asta te gândeşti tu acum, cititorule/ şi mie mi se face frică/ de tot ce este ferecat în ochii tăi/ pleacă de lângă mine cuvântule solzos!/ De frica din ochii tăi care cade peste rândurile mele/ Precum gândirea peste tulpinile grâului/ Precum arşiţa peste pietrele deşertului (Adânc, sub nămoluri).

Citește în continuare →