Alex Goldiș – Reflecții despre țara interzisă

„Biografii în dialog” s-ar putea numi, prin omonimie cu volumul din 1994, cea mai recentă carte de corespondență semnată de Matei Călinescu și Ion Vianu*. Tot scenariul volumului are ceva neverosimil și emoționant: cei doi mari prieteni – născuți, ca niște „gemeni”, la doar două luni distanță – comunică neîntrerupt de pe un continent pe altul (Matei Călinescu emigrează în 1973 în Statele Unite, Ion Vianu părăsește România pentru Elveția în 1977), timp de mai bine de două decenii, indiferent de suportul fizic și de contextele comunicării. Cei doi trec de la telegramele timorate, suspectate de a fi interceptate de cenzură, din perioada când Vianu se mai afla încă în România, până la schimbul epistolar neîngrădit din lumea liberă, dar care evoluează tehnologic de la scrisoarea clasică la fax sau la e-mail.

Citește în continuare →

Mihnea Bâlici – Reteritorializarea modernității în sintezele internaționale ale lui Matei Călinescu

mihneabalici

Tema recurentă și fundamentală în jurul căreia s-a orientat întreaga gândire critică și teoretică a lui Matei Călinescu, atât înainte, cât și după momentul 1973 (an în care acesta părăsește România, plecare motivată printre altele și de situația ideologică a mediului academic autohton), a rămas cea a modernității: după propriile sale afirmații, „în exil, preocuparea mea de cercetător în legătură cu ideile modernității, care culminase în România cu Conceptul modern de poezie, a fost reluată ducând, în 1977, la o noua sinteză de mare anvergură teoretică și istorică, intitulată Faces of Modernity1, care va deveni, în 1987, după adăugarea unui capitol despre postmodernism, volumul Cinci fețe ale modernității: Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Așadar, sunt lesne de observat o continuitate în gândirea mateicălinesciană și o expansiune a perspectivei inițiale: Citește în continuare →

Alex GOLDIȘ – Un tratat de ars moriendi

un-altfel-de-jurnal-iesirea-din-timp_1_fullsize-1

             Cu sufletul la gură se citește cel mai recent volum al lui Matei Călinescu, în măsura în care Un alt fel de jurnal. Ieșirea din timp * e, realmente, o carte pe viață și pe moarte. Deși pornește ca un proiect de transcriere a amintirilor de tinerețe (tema „timpului recuperat” e prezentă încă de la primele pagini), jurnalul e deturnat odată cu survenirea unui eveniment nefast: diagnosticarea diaristului cu o boală terminală. Din intervalul care acoperă însemnările criticului (25 mai 2004 – 7 iunie 2009), 15 februarie 2008 echivalează cu o mutație: după această dată, Matei Călinescu începe să-și conceapă însemnările din perspectiva unui „supraviețuitor”, cum sunt numiți în jargonul medical american cei diagnosticați cu o boală terminală.

            Aproape inevitabil, atât ritmul, cât și natura notațiilor se modifică. E ușor de observat că după data fatidică însemnările încep să se înmulțească și, deși scriitura lui Matei Călinescu își păstrează aceeași serenitate clasicistă care l-a caracterizat încă de la începutul carierei, deopotrivă în eseu și în critică, o anumită urgență a scriiturii începe să se facă simțită. Din rătăcitor al diferitelor etaje temporale – pe care le urcă și coboară cu multă grație stilistică –, Matei Călinescu devine, după aflarea diagnosticului, un prizonier al prezentului.

Citește în continuare →