Etichetă / Miruna Runcan

de VATRA

Dramaturgia scrisă de femei (IV)

98 la sută (2020), text Andreea Tănase, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, regia Elena Morar

II. Receptări critice

Miruna Runcan

Dramaturgia feminină și școala ei de la Cluj

Da, știu că am optat pentru un titlu orgolios/provocator. Dar vremea trece repede de la o vârstă încolo și, dacă nu ai tu vreme să zici ce-ai de zis, nu se grăbește mai nimeni să vină din viitor și să facă ordine în debara. Așa că, într-un fel de rezumat (grăbit și încărcat emoțional, desigur) o să încerc să dau substanță titlului. În martie 2014, adică exact acum zece ani, lua ființă pe strada Petőfi din Cluj compania independentă Reactor de creație și experiment. Între primele sale producții – 9 din 10 (Nouă din zece), un spectacol colaj cu 3actrițe (ulterior 2 actrițe și un actor – Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș/Lucia Mărneanu), în regia Letei Popescu, al cărui text era semnat de Ana Cucu Popescu. Cu excepția Oanei Hodade, care terminase și facultate și masteratul de dramaturgie la Târgu Mureș, toți ceilalți creatori fuseseră colegi la Facultatea de Teatru și Film a UBB Cluj, în promoții diferite dar apropiate.

Citește în continuare →
de VATRA

Teatrul românesc, azi (partea a II-a)

 

ANCHETA TEATRUL ROMÂNESC, AZI

Din structura dosarului tematic despre teatrul românesc de după 1989 nu putea să lipsească o anchetă despre fenomenul teatral contemporan, o anchetă în cadrul căreia am adresat câteva întrebări unor oameni de teatru cu experienţă, autoritate şi reprezentativitate. Întrebările adresate de noi, nu fără unele subtextuale intenţii ironice, sunt:

  1. Care e starea teatrului românesc, azi?

  2. Care vi se par cele mai importante „realizări” ale teatrului românesc de după 1989?

  3. Care vi se par spectacolele cu adevărat remarcabile din ultimii 30 de ani?

  4. Cum vedeţi rostul si importanţa criticii de teatru, astăzi?

  5. Care este condiţia teatrologiei, ca disciplină, în ansamblul culturii umaniste româneşti contemporane?

Citește în continuare →

de VATRA

Alex Goldiș – O cercetare arheologică a destalinizării în teatru

O apariție editorială notabilă, dar scăpată aproape complet din vedere de publicistica literară a ultimelor luni, o constituie, fără îndoială, volumul Mirunei Runcan, Teatru în diorame. Discursul criticii teatrale în comunism. Fluctuantul dezgheț 1956-1964*. Volumul se anunță a fi doar prima parte dintr-un proiect amplu, care promite să acopere, așadar, întreg teritoriul metadiscursului teatral din comunism. Trebuie spus, înainte de toate, că nu-i lipsește deloc autoarei curajul de a-și asuma pe cont propriu un demers recuperator de anvergură. Cu onestitatea care o caracterizează, Miruna Runcan recunoaște că pentru o asemenea întreprindere ar fi fost nevoie de o echipă întreagă de cercetare și de un proiect mult mai bine elaborat. Așa cum se întâmplă, însă, nu de ieri-de azi în cultura română, asemenea proiecte ori nu se încheagă, ori cad la finanțări instituționale, rămânând astfel pe umerii unei singure persoane, gata să-și asume întregul efort și întreaga responsabilitate. Miruna Runcan atașează, de altfel, studiului o serie de disclaimere: cartea ar fi putut fi mai documentată, ar fi putut utiliza mijloace statistice mai precise (mai ales când în joc intră factori precum public, număr de reprezentații, inventare de repertoriu etc.), s-ar fi putut servi de teorii mai suple și mai moderne, ar fi putut pune în joc o bibliografie mai diversă. Rămas, însă, pe seama unui singur cercetător, proiectul e nevoit să-și restrângă mizele… Citește în continuare →