Sumar:
Etichetă / istoria teatrului
Alex Goldiș – O cercetare arheologică a destalinizării în teatru
O apariție editorială notabilă, dar scăpată aproape complet din vedere de publicistica literară a ultimelor luni, o constituie, fără îndoială, volumul Mirunei Runcan, Teatru în diorame. Discursul criticii teatrale în comunism. Fluctuantul dezgheț 1956-1964*. Volumul se anunță a fi doar prima parte dintr-un proiect amplu, care promite să acopere, așadar, întreg teritoriul metadiscursului teatral din comunism. Trebuie spus, înainte de toate, că nu-i lipsește deloc autoarei curajul de a-și asuma pe cont propriu un demers recuperator de anvergură. Cu onestitatea care o caracterizează, Miruna Runcan recunoaște că pentru o asemenea întreprindere ar fi fost nevoie de o echipă întreagă de cercetare și de un proiect mult mai bine elaborat. Așa cum se întâmplă, însă, nu de ieri-de azi în cultura română, asemenea proiecte ori nu se încheagă, ori cad la finanțări instituționale, rămânând astfel pe umerii unei singure persoane, gata să-și asume întregul efort și întreaga responsabilitate. Miruna Runcan atașează, de altfel, studiului o serie de disclaimere: cartea ar fi putut fi mai documentată, ar fi putut utiliza mijloace statistice mai precise (mai ales când în joc intră factori precum public, număr de reprezentații, inventare de repertoriu etc.), s-ar fi putut servi de teorii mai suple și mai moderne, ar fi putut pune în joc o bibliografie mai diversă. Rămas, însă, pe seama unui singur cercetător, proiectul e nevoit să-și restrângă mizele… Citește în continuare →
Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (VIII)
O parte din înalta societate, cea „înstrăinată sau străină de țară”, potrivit lui Teodor Burada, nu privea cu ochi buni progresele elevilor Conservatorului filarmonic-dramatic, drept care, „prin diferite manopere și intrigi, se începu a se insinua în spiritul părinților ce-și aveau copiii lor în Conservator că acei școlari nu învăța carte, ci au de gând să se facă actori, ceea ce în timpul acela era un ce degradator, având publicul pe atunci cel mai mare dispreț pentru cei ce îmbrățoșau cariera teatrală”1. Retragerea unei bune părți a elevilor și problemele bănești (subvenția anuală de 200 de galbeni, acordată de guvern, a fost anulată) au făcut ca, în cele din urmă, Conservatorul filarmonic-dramatic ieșean să își înceteze activitatea. Citește în continuare →
Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (VII)
Potrivit lui Ion Curie, fost elev al Filarmonicii bucureștene, rolurile Alzira din tragedia Alzira sau Americanii de Voltaire și Regina Micol din Saul de Vittorio Alfieri (ambele traduse de Aristia) ar fi fost interpretate în școală de una și aceeași actriță: „o tânără femeie din Transilvania1. Or, din istoria lui Dimitrie Ollănescu aflăm că rolul Micolei (fiica lui Saul) a fost jucat de cea care a fost primită în rândurile elevilor Filarmonicii în locul domnișoarei Elenca, și anume doamna Catinca Buzoianu – sau Buzoianca, așa cum apărea pe afișul spectacolului Saul. Așadar, „tânăra femeie” din Transilvania despre care amintește Curie era această Catinca Buzoianu, care poate fi considerată prima actriță profesionistă de limba română de origine ardeleană. Este posibil, totuși, ca memoria să-i fi jucat lui Ion Curie o festă într-o anumită privință, căci rolul Alzirei îi revenise la premieră Frosei Vlasto. Nu e însă exclus ca ea să fi fost mai târziu înlocuită de Catinca (pe la sfârșitul anului 1837), Frosa retrăgându-se mai repede din activitatea teatrală a filarmoniștilor, din cauza presiunilor Curții domnești. Citește în continuare →
Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (VI)
În episodul anterior al serialului dedicat primelor noastre actrițe profesioniste am început să o prezint pe Ralița Mihăileanu, care a făcut parte dintr-un adevărat „clan” actoricesc, alături de frații săi, Costache, Ștefan și Zinca, de soțul, Pavel Stoenescu, și de fiica sa, Maria Petrescu. Perioada bucureșteană, ante-Revoluție, a „Diletanților români” pare să fi reprezentat „epoca de aur” în cariera fraților Mihăileanu – „fericite rămasuri ale școalei de la 836!1, cum i-ar fi numit Cezar Bolliac în 1845, comentând spectacolul cu Tereza sau Orfelina din Genova, o melodramă de Victor Ducange, tradusă de P. Teulescu. Ralița culegea numai elogii, eclipsând-o pe Caliopi, fosta ei colegă, mai vârstnică, de școală. „Când ajungem la D-na Ralița în metamorfoza cocoanei Măndica, trebuie să mărturisim că actrița română de acest fel e o raritate”2, observa un cronicar în legătură cu prestația ei din O soaré la mahala de Costache Caragiali. Citește în continuare →
Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (V)
În ultimele două episoade ale serialului dedicat elevelor primelor școli românești de teatru am vorbit despre Caliopi Caragiali. O altă absolventă a Filarmonicii bucureștene care, asemeni Frosei Vlasto, a făcut o carieră frumoasă și mai cu seamă longevivă în teatru, a fost Ralița Mihăileanu. Ea a jucat până spre finele deceniului 7 al secolului al XIX-lea, fiind specializată în roluri de subretă, apoi de mamă și, la urmă, de „duenă” (adică doică), cum scrie Dimitrie C. Ollănescu1 în volumul 666 actori craioveni: file de arhivă sentimentală, alcătuit de Constantin Gheorghiu, Alexandru Firescu și Ion Zamfirescu, sunt dați ca ani ai nașterii și morții Raliței – 1823, respectiv 18812. După Dimitrie C. Ollănescu, 1881 e anul ieșirii ei la pensie, dar există alte date, furnizate de către același Dimitrie C. Ollănescu și de Ioan Massoff, care arată că Ralița era deja la final de carieră pe la 1868-1873 (în 1873 încă figura ca actriță în trupa lui Matei Millo).
Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (III)
revistavatra.org 