Proza scrisă de femei – direcții și tendințe (III)

Andrei Vornicu

Jurnalul nefericirii–„Stadii” de Oana Paler

— Tu n-ai să poți fi niciodată fericit.

— De ce spui asta?

Mă uimea constatarea ei, mai ales pentru că eram convins, în clipele acelea, că sunt pe deplin fericit.

— Pentru că nu te poți obișnui cu gândul că ești om.

Deși scena în care protagonistul încasează acest adevăr ca pe o epifanie cu iz de sentință are loc spre final, adevărul amar al afirmației străbate traseul (anti)eroului încă de la primele pagini și saturează întreaga narațiune cu o tensiune anxioasă.                      

Citește în continuare →

Țintă fixă: Sașa Zare

Teona Farmatu

O narațiune legitimatoare queer-feministă

Nu o dată am reflectat asupra politicilor de gen în literatura română, cu atât mai mult atunci când m-am oprit asupra douămiiștilor, care păreau că au o conștiință destul de pregnantă asupra sexualității feminine și masculine, asupra misoginismului sau asupra convențiilor sociale privind femeia și bărbatul. În fond, doar Elena Vlădăreanu și-a consolidat proiectul feminist militant, angajat sociopolitic, pe care îl începuse mai degrabă exhibiționist decât conștientizat la începutul anilor 2000. Despre homosexualitate, queer, queerness nici nu prea putea fi vorba atunci. Nu e de minimalizat, desigur, deschiderea și radicalitatea douămiiștilor, însă ce vreau să subliniez este alura încă masculinizată, cu rădăcini în patriarhat, a douămiismului. Nici mai târziu literatura nu stă foarte diferit. Într-adevăr, în poezie, apare Floarea de menghină (2008) a Svetlanei Cârstean, iar, în proză, abia în deceniul al doilea, Interior zero (2016) de Lavinia Braniște. În cazul ambelor există reflecții asupra ambiguităților de gen și asupra felului în care e privită femeia. Evident, Soldații. Poveste din Ferentari (2017) a lui Adrian Schiop e prin excelență romanul relației gay și a dublei marginalități. Era mai mult decât așteptat să avem și un roman despre o relație homosexuală dintre două femei.

Citește în continuare →

Alex Goldiș – Și literatură, și manifest

Unul dintre cele mai remarcabile romane din ultima perioadă a apărut anul acesta la Editura Fractalia și e semnat de Sașa Zara. Dezrădăcinare * are peste 400 de pagini (scris mic) și se citește cu interes de la un capăt până la altul datorită acuității extraordinare a scrisului autoarei, o acuitate greu de precizat dacă vrei să ocolești cu orice preț recuzita de termeni clasici precum „talent”, „profunzime”, „vizionarism”.

Citește în continuare →