Nicolae Coande – Vînzătorul de cîrnați

 

Noi nu facem cîrnați noi facem versuri în cel mai rău caz

I-am spus vînzătorului de cîrnați și atunci el mi-a rîs în nas:

– Și dimineața ce haliți în (cel mai rău) caz că seara ați apucat?

Ce gust au versurile voastre sărace? Cine s-ar putea

Sătura vreodată cu promisiunea paradisului sau cu

Foalele goale care cîntă-n infern? Cununa de lauri

Poate fi purtată de o frunte care-și privește burta

Cum se tîrăște în praf? Amărîtule, viața e o compresă

Citește în continuare →

Ion Mureșan – Introducere în poezie

Am avut o nevastă care m-a părăsit

din cauză că scriu poezii.

„Am terminat de scris un poem”, zic. Dă farfuriile de pe masa din bucătărie la o parte, își așează capul în palme și zice: „Te rog să mi-l citești!” Îl citesc. „E foarte frumos!” zice. „Vrei să-mi dai manuscrisul ca să-l citesc eu cu vocea mea interioară?” Îl citește și din loc în loc se oprește și exclamă:„E foarte frumos! E un poem foarte bun!”. Apoi: „Aici, în versurile cinci și șase, ce ai vrut să spui?” „Nimic deosebit. Azi dimineață am ieșit pe balcon. Cerul era de un albastru desăvârșit. Dar am avut o ciudată senzație de imperfecțiune a lumii. Și atunci am avut o viziune, o imagine: am văzut o jumătate de femeie plutind deasupra orașului. Citește în continuare →

Emilian Galaicu-Păun – Tânărul. Parca

Din fereastra mea de la cămin se vedea, la o azvârlitură de băţ,

falnic, turnul Ostankino – ditamai ţurţur la streaşina Rusiei, tot o

„închisoare-a popoarelor”, însă cu gratii din ce în ce mai transparente –,

despre care, în trecere, Cioclea spunea: „Au şi ruşii o sculă erectă, şi aia

de beton!” (pentru mine, un ac de pick-up mai degrabă, şi Moscova –

cu Садовое şi, pe centură, БольшоеКольцо – un vinil de la firma «Мелодия»)

Gorby tocmai schimba, ferm convins c-o întoarce doar, placa.

Şi încă puteai să-ţi mar-

quez*-i poemele: „Made in USSR”.

 

Citește în continuare →

Marta Petreu – Demult. Cînd existau sentimente

Existau sentimente

existau pietre albe rotunjite de rîu și pietre cubice negre

de granit pentru pavaje

existau tot felul de lucruri vii și pline ca scoicile-n mare

de pildă case cu oameni

mori de apă măcinînd destinul ca grîul

veri ca bumbacul și ceruri de culoarea cicorii

existau o mie și una de guri șoptind toate deodată măscara

Citește în continuare →

Bogdan Hanu – O epistolă (o epistemă aproape…)

unei foste colege, actuală amazoană de carieră

(şi-n perspectivă… de colecţie)

cînd hărţile s-au destrămat sau au rămas demult în urmă

o amorţită turmă de haşuri şi curbe de drepte retezate pe nedrept

şi acele busolelor se răsucesc ca bete neîncetat bolborosesc

ceva despre senzaţia colectivă a Nordului în gît

şi adunat în oase

ceva despre nedumerirea la pîndă în buricele degetelor

care au citit doar crevase tăioase ca să-şi amintească linia orizontului

despre înţepăturile ce anunţă ispita

susurul ei într-o sintaxă tot mai clară

tocmai cînd a doua natură dă să treacă de prima

Citește în continuare →

Letiția ILEA – primul telefon portabil

letitia ilea

 

am coborât într-o vară din tren în ploiești

un oraș necunoscut

am dat adresa taximetristului.

m-a întrebat imediat: scara lui nino?

era prietenul taximetriștilor pe care îi răsfăța

cu kent lung.

și mi-am amintit atunci și acum de brett

care i-a zis într-o seară unui taximetrist de la teatru:

„condu de o sută de lei”

pentru că pur și simplu nu dorea să meargă nicăieri.

brett purta numele unui personaj din fiesta lui hemingway

care întrebat dacă i-a plăcut parisul

a răspuns că nici măcar n-a ieșit din casă. Citește în continuare →

Ioana Ieronim – Martori

ioana-ieronim

 

Nu e casă din care să nu fi murit cineva mușcând țărâna

pe câmpul de luptă, în tranșeele Marelui Război.

Nu e oraș, nu e sat din care să lipsească un monument al eroilor

Pentru acest ideal ne punem în cumpănă tot ce avem, viața și averea noastră, femeile și copiii noștri… Și nu ne vom opri, până ce nu vom învinge ori vom pieri.

Citește în continuare →