Dan CULCER – La marginea satului, la răscruce (Poem în-scris)

crucea

La marginea satului, la răscruce,

Trasă de un cal costeliv, la marginea satului, la răscruce,

oprește căruța, omul cu privirea măsoară căderea.

Cărăușul coboară, se închină unui lemn cândva înfipt în pământ,

acum căzut, culcat în zăpada moale, rece, răscolită de vânt.

Citește în continuare →

KOCSIS Francisko – Dragă patrie

LEAD Technologies Inc. V1.01

dragă patrie, îţi aduc la cunoştinţă în scris că-mi merge prost, ca să nu te poţi preface mai târziu că n-ai ştiut, că nu ţi s-a spus (nici n-ar trebui, tu ar trebui să te interesezi); îţi spun că mi se face o mare nedreptate chiar într-unul din palatele tale de justiţie, dar mi se spune să-mi văd de lungul nasului, pentru că n-am habar de treburi atât de sofisticate, mi se spune flegmatic, de parcă aş merita să fiu scuipat în faţă, că mă pricep numai la poezie, sună de parcă aş fi acuzat că am săvârşit cine ştie ce ticăloşie; pentru asta ţie ar trebui să ţi se tragă o mamă de bătaie, ca să ţii minte măcar o dărabă de veşnicie; dar acum nu vreau decât să afli şi să-ţi pese că nu-mi merge bine; că deplâng să simt cum mi se scurge dragostea de tine;

dragă patrie, toată viaţa m-am rugat să nu fiu nevoit să aflu cât pot îndura, să nu fiu nevoit să aflu unde şi cu ce gânduri mi se sfârşeşte răbdarea, să nu-mi meargă atât de prost încât să simt mâncărime de răzbunare, dorinţă de a scălda nişte entităţi în fiere; cum-necum, m-ai adus în pragul acesta, sunt periculos ca un cutremur devastator, ca o explozie nucleară;

se spune, dragă patrie, că fiecare nedreptate se oblojeşte odată şi-odată şi cel vinovat va plăti, dar asta nu mă încălzeşte, am o singură viaţă, acum şi aici (ştiu şi latineşte vorba asta!), şi nu-s dispus cu nici un chip s-o transform în chin, nici un argument nu-i destul de întemeiat ca să cunosc iadul cu arvună; de aceea îţi vorbesc atât de frumos, ca să afli că m-am înfuriat şi pot fi declanşat în orice clipă; adevărul e că nici eu nu ştiu ce dezastre sunt în stare să provoc şi ar fi bine să evităm să le cunoaştem împreună; şi crede-mă, tot ce-am spus e rugăminte, nu ameninţare

 

[Vatra, nr. 11-12/2016]

Viorel MUREȘAN – Bucuria porumbelului

viomuresan

pictorul iese în pragul casei sale

să ne aducă toamna-n oraş

 

ia seama îi spunem

că vântul ţi-ar putea răsturna şevaletul

şi vei vedea lumea cu capul în jos

 

mai întâi o femeie păşeşte spre mine

purtând în braţe un nor parfumat

 

o cum se mai odihnea frumuseţea pe chipul ei

înainte de a-şi lua zborul lăsând

în urmă o creangă uscată

 

Citește în continuare →

Radu VANCU – O Cola la Kranevo

vancu

 

Dobre vecer, „meștere al fulgului de zăpadă”, și al

fulgilor de sare de pe pielea arămie a adolescentelor

bulgăroaice de la Kranevo, și al fulgilor de sare din

saramura bulgărească, și al tuturor fractalilor, bulgărești

sau nu, văzuți sau nu, trecuți vreodată prin unda gravi-

tațională a inimii sau nu. Dobre vecer.

Citește în continuare →

Magda CÂRNECI – Omul vieţii tale

carneci

 

Auzi o voce într-un magazin, întâlneşti fără să vrei o privire

  care te atinge pînă-n străfunduri, te înmărmureşte

şi fulgerător ştii, ştii profund, ai dat peste omul vieţii tale

  bărbatul demult aşteptat, îndelung căutat

    ţi-a fost în fine trimis, cînd nu mai credeai că se poate

şi tocmai atunci eşti obosită peste măsură, nu te-ai machiat

     părul nu ţi-e spălat, eşti numai în tee-shirt şi blugi

 

 

În zgomotul magazinului rămâi nemişcată, încerci să gândeşti

priveşti pe furiş către bărbatul acela

– el caută un produs pe un raft, e preocupat, nu te vede –

dar tu ştii, ştii irevocabil, profund

el e omul vieţii tale, simţi fără să înţelegi

intuieşti o transfigurare

Ceva magnetic te leagă invizibil de el, te atrage puternic

încerci să găseşti o apropiere, o cale, te prefaci

că şi tu cauţi produsul acela

 

 

Deja omul vieţii tale a plecat mai departe

iar tu îl urmezi fără grai, nici nu i-ai văzut bine chipul

dar alura lui, chiar din spate, îţi indică enigmatic, definitiv

– el e omul vieţii tale –

îl fixezi cu privirea, dar el nu simte nimic

Şi oboseala ta e din ce în ce mai puternică

un fel de somn se lasă greu peste creier, caşti şi îţi vine

să te întinzi pe jos, printre rafturi, să te lichefiezi

El e omul vieţii tale şi nu ştie, nu simte

iar tu nu erai pregătită, erai adormită, nu mai sperai –

privirea lui te-a atins pînă în străfunduri

ţi-a dat certitudinea aceea intensă, absurdă

bucuria enormă este posibilă

armonia totală este posibilă

El e omul vieţii tale, bărbatul îndelung aşteptat

inima strânsă te doare, ai vrea să vorbeşti

nu găseşti cuvinte, totul pare ridicol

Îl urmezi de la mică distanţă – îţi aminteşti brusc

de parabola celor cinci fecioare nebune

care au uitat să-l aştepte pe mire cu candela plină, aprinsă

când el a venit pe neaşteptate şi le-a frânt inima

 

 

Acum ştii – şi cu pieptul în flăcări

mută ca o umbră cenuşie din lumea cealaltă

îl urmezi pe cel care se îndepărtează vertiginos

printre culoarele magazinului

fără să-i poţi striga, chiar de departe

Eşti omul vieţii mele, eşti împlinirea mea

eşti infinitul meu, dezmărginirea –

Te-am aşteptat cât am putut, m-am pregătit cum am ştiut

– am uitat, mi-am amintit, iar am uitat –

Nu vreau să te mai ratez. Eşti gloria lumii.

Acum eşti aici. Te-am recunoscut. Vino !

[Vatra, nr. 3-4/2016]