Andreea Pop – Studii de imagine

S-a scris până acum despre Polaroide, debutul lui Daniel Coman, apărut anul ăsta, că ar fi „adevăratul Neo-Biedermeier” (Scena 9, Mihnea Bâlici) și, pe de altă parte (și cumva pe aceeași linie), „o carte a căutării alterității pierdute și a unei pribegii postumane interiorizate” (Radu Bejan, în nr. 5 al „Familiei”). Aș zice că undeva la mijloc se situează, de fapt, politica plachetei. E aici, înainte de orice, o poezie densă, una construită prin suprapunerea unor episoade minuțioase, gândite în amănunt. Cam toate cele patru secvențe ale volumului – „superstiție” / „mic moment de respiro” / „polaroide” / „analog sau finalul imaginii” – pot fi rezumate la un soi de schiță de obiect, cam aici „operează” textele lui Daniel Coman, în zona asta a secvențelor lungi, care construiesc pe cadre generoase, mizează pe amplitudinea scenariilor.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Calm After the Storm

Surprinzător de ignorat de comentariile critice a fost până acum Crisalidă, volumul de debut al Mădălinei Căuneac, care scrie aici o poezie greu de confundat; despre biografie & avatarele ei de rigoare nimic nou, poezia contemporană și-a tot prelucrat-o și o face în continuare fără rezerve. Biografemele astea de aici, însă, trasate cu multă grijă (un gest definitoriu pentru tot proiectul, ăsta al prelucrării cu grijă a datelor din jur), au o consistență rafinată, iau naștere prin suprapunerea pe un filtru afectiv educat, îndrumat cu atenție în economia generală a textelor.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Biografia postepidermică

Un melting pot e sintagma care definește cel mai bine debutul lui Bogdan-Alexandru Petcu din transcender (Charmides, 2022), un debut în care inteligența spumoasă, dublată de o privire incisivă, camuflează un umanist discret, aproape sub acoperire. Asta pentru că textele lui preferă aproape în mod exclusiv anularea amănuntului personal în favoarea notației cultural-științifice; anulat e, de fapt, impropriu spus, pentru că, se va vedea ceva mai încolo, e vorba aici de o politică conceptelor care până la urmă lucrează împotriva proiectului pe care și-l propune poetul și ajunge să obțină tocmai contrariul.

Citește în continuare →

Andreea Pop – „sarcini delicate”

setări avansate de lumină e un debut în care Diana Cornea lucrează cu multă notație diafană și detalii captate cu subtilitate, pe care le circumscrie unor insta-story-uri care prind, în glisajul lor, multă fragilitate. Nu e nimic pastelat, sau romantizat aici, însă, ci mai degrabă o vibrație discret-stilizată ce străbate poezia asta de la un capăt la altul, o fragilitate a perspectivei, a felului în care poeta jonglează cu ea, decât o fragilitate propriu-zisă. Cu toată „inflația” de imagini ale unei materialități vaporoase, însă, textele au aerul unor emisii mai degrabă puternice, care vorbesc pe un ton pe cât de minimizat, pe atât de hotărât și precis despre lucrurile pe care cade privirea poetei, sunt o colecție de glitch-uri construite cu multă forță, chiar dacă nota lor generală trimite, mai degrabă, spre o poetică a sensibilității.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Periferia ostentativă, un manifest

Cu un discurs al ornamentelor stridente, debutul lui alexandru adam din stilizări, ap. n-are cum să fie unul comod și nici nu vrea asta, ba dimpotrivă. E aici o poezie lipsită de eleganță și belicoasă în toată regula, care se construiește gradual, de la particular – ce înseamnă să fii gay, iar experiența personală a lui alexandru adam recuperează, în sensul ăsta, în detalii clare, un „tablou” extrem de expresiv –, la general, sau, mai bine, zis, teoretic, într-un final al plachetei de o maturitate neașteptată pentru un debutant.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Compartimentarea traumei

Din ploaia de debuturi apărute recent la OMG Publishing vine și cel al Cristinei Alexandrescu, care scrie un volum în care mizează pe expunere și intimitate în traseul lui razant (vorbim de-o plachetă subțire, de 51 de pagini) prin teritoriile anxioase pe care le explorează (a se remarca, apropo de traseu, coperta și, în general, componenta vizuală a cărții – textele sunt însoțite de ilustrații ale Irinei Moroșan –, cu un aer contemporan, care amintește puțin de volumul Cătălinei Stanislav, ca ținută generală). Din start, odată cu primele texte, devine clar că în Cât mai departe de tot ce cunosc avem de-a face cu o poezie a fragilității, una care abordează aspecte ce țin de corporalitate, cu anxietățile la vedere și traume personale mai mult sau mai puțin „deconspirate” (grație unei biografii personale destul de difuze, punctată fără prea mult caz, mai mult insinuată), pe care încearcă să le filtreze din prisma unui newly discovered romance, în cele mai multe cazuri.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Puțină stilizare și-un pic mai multă fragilitate

Un debut în care viziunea poetică e tradusă prin câteva scenarii tandre ale vulnerabilității scrie Ion Agaci în Șampanie pentru acest sfârșit (Tracus Arte, 2021). Poemele lui, încărcate de imagini ale interiorizării – ca tot atâtea forme de exorcizare a unei sensibilități agresate –, se derulează cu un soi de tristețe grațioasă, au aerul unei materialități aproape simbolice, himeric-diafane, în orice caz, una care ține de stilizare și procesare a perspectivelor.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Periferia sentimentală

Dintr-o zonă destul de turbulentă vine Bianca Ela, care debutează la FrACTalia (2021) fără prea mult tam-tam, dar cu o poezie construită în așa fel încât atrage atenția, nu se lasă trecută cu vederea. Un tur de forță (stilistic, odată – în câteva texte de o elasticitate a frazei mai rar întâlnită la debutanți, în orice caz, cu o vervă a ideii pe care o duce unde și cum vrea ea –, dar valabil și la nivel tematic), poame divine e, din capul locului, prin excelență o poezie a periferiilor sentimentale & ideologice, o poziție destul de confortabilă, paradoxal, pentru că e foarte ofertantă ca material poetic. E aici, însă, o subversivitate care nu jenează, care nu devine în niciun punct prea caustică, ori demonstrativ-didactică, una care reușește, chiar și-așa, să dea niște texte-ricoșeu extrem de puternice.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Două scheme sensibile

Ioana Zenaida Rotariu scrie o poezie destul de safe în debutul ei din Cei cinci ani de muțenie (câștigător al premiului „Alexandru Mușina” pe 2021), fără să mizeze prea mult pe sofisticărie & tehnicism, ci mai degrabă pe o precauție – a temelor, stilistică etc.

Citește în continuare →

Literatura pe internet (I)

„Aici pe internet sunt eu” (Tudor Pop, Softboimimosa, Editura OMG, 2019).

Un scurt argument

În 2002 „Vatra” semnala, prin numărul special România virtuală, fenomenul mutării unei părți a literaturii române în spațiul internautic. Era vorba, desigur, doar de începutul acestui proces, astfel că au fost doar preluate texte din mediul internautic. Apoi, în intervalul unui deceniu fenomenul s-a extins și la noi suficient cât să determine o nouă abordare, concretizată, prin 2012, tot printr-un număr tematic, intitulat Literatura cibernetică, constând în răspunsuri la o anchetă și câteva studii. Investigarea domeniului a fost atunci din perspectivă teoretică. Cu excepția lui Gelu Vlașin, care înființase blogul Rețeaua literară, cei care s-au pronunțat nu erau insider-i, ci observatori de la distanță. După încă un deceniu evoluția este spectaculoasă. Există un număr consistent de reviste exclusiv electronice și de platforme literare, puzderie de bloguri și de postări prin intermediul diferitelor rețele sociale. Prin urmare, o nouă privire asupra fenomenului este absolut necesară.

Citește în continuare →