Alexandru Vlad – Eu și chiriașa dinaintea mea

Notă: În articolul pe care îl scrisese pentru numărul special al Vetrei apărut după moartea lui Alexandru Vlad (7-8/2015), Marius Jucan amintea de un episod de tinerețe în care, cu ocazia unei întâlniri la scurtă vreme după terminarea liceului, prozatorul îi citise, în mod surprinzător (pentru că se arătase mai degrabă ca fiind animat de ambiții poetice), câteva pagini dactilografiate dintr-o povestire. Textul de mai jos, una din primele încercări de acest gen ale autorului Aripii grifonului, o reproduce în întregime, după ce Alexandru Vlad o prelucrase parțial pentru un fragment din proza Exit, apărută în volumul Viața mea în slujba statului (2006). Mulțumiri dnei. Vlad pentru accesul la dosarele aflate în arhiva familiei. (Andreea Pop)

***

alexandru vlad pip Citește în continuare →

Andreea Pop – Inaderența la real

feceoru blister

Ironia, dar mai ales aceea îndreptată spre sine, educată în direcția sondării biografice e, cel puțin aparent, „specialitatea” Gabrielei Feceoru. Poemele cu care debutează în Blister au aerul unor coregrafii personale negative (s-a văzut, cu rol de terapeutică, însă, o spune Al. Cistelecan pe coperta a IV-a).

E teritoriul cel mai la îndemână și acela de unde poeta își survolează toată confesiunea tensionată. Harta personală ce rezultă de aici, cu toată concretețea antrenată în derularea viziunilor intimiste – în absența subtilităților stilistice, adică – atinge doar exponențial detaliul realist propriu-zis (sau, mai bine zis, rareori îl afișează în chip de avanpost). Citește în continuare →

Andreea Pop – Seninătatea crizei

cornelius dragan

Mușcătura fluturelui japonez, cu care debutează Cornelius Drăgan, are ambiția elanurilor existențiale. Proiectul acesta înalt proliferează fără paradă, totuși, pentru că sondarea introspectivă e procedeul predilect al poemelor. Asta chiar și în ciuda recomandărilor poetului, care își „distribuie” viziunile de criză, aparent, pornind de la interior și avansând spre externalizarea acestor „proiecții” intime în 4 cicluri care echivalează toată această devenire.

Aș zice că, indiferent de ele, Cornelius Drăgan scrie peste tot o poezie cu un fond curat confesiv, fără s-o redirecționeze în direcția unei transfigurări esențiale de perspectivă, ori fără ca aceasta să fie copleșită de abundența „decriptării” interioare. Citește în continuare →

Andreea POP – Metodica scenariilor

teodor sinezis

Expansive și cu mult nerv, poemele din Ea e Matilda cu care debutează Teodor Sinezis au aerul unor „acrobații” erogene. Două sunt zonele lor preferate de speculație. Odată, discursul senzual, care oscilează, mobil, între obsesie (2 mai babies), observație machistă (mall du siecle) și mecanică a încriptării erotice în limbaj cibernetic (andante and ante) și care traversează în mare viteză volumul de la un capăt la altul. Citește în continuare →

Andreea POP – Fantezismul organic

dav

Efuziunea sentimentală e cea mai evidentă notă a poeziei Elenei Mihalachi din Locuieşte-mă (Charmides, 2016). Registrul afectiv funcţionează aici în exces, suprasaturând versurile de exaltări aproape ritualice; în bună parte, el suprapune zona de „circulaţie” a poemelor la desenul amoros, care astfel derulează nostalgii romantico-suave şi piruete graţioase pe fondul unei senzualităţi luxuriante. Citește în continuare →

Andreea POP – Degajată, „reprezentaţia” crizei

marina popescu ultimul

Cu toate că împrumută numele unui ciclu care în volum trimite spre o logică de extracţie intimistă, poemele Marinei Popescu din Ultimul nu va stinge lumina (Paralela 45, 2016) nu ating decât tangenţial problematica biografică. Nu pentru că n-ar avea suficient material existenţial de prelucrat (Poemul pentru taţii care plâng sau acela cu titlul amintit mai sus sunt doar două exemple – şi cele mai reuşite, de altfel – în care poeta decantează cu un minimum de notaţie elegiacă o epopee de familie nu lipsită de micile ei „catastrofe”), ori pentru că lipsesc de aici accentele confesive (ultimul grupaj al volumului le livrează sub forma unor puseuri ceva mai grave faţă de fizionomia generală a versurilor), ci pentru că scenariile poetice pe care le desfăşoară Marina Popescu preferă mai degrabă să deruleze o radiografie urbană negativă. Citește în continuare →

Andreea POP – Psihologii exhibiționiste

crux-produs_galerie_mare

George State debutează cu un proiect poetic ale cărui coordonate de „identitate” principale sunt aerul mortuar și imageria dark. Poemele din Crux* echivalează, în bună măsură, cu niște promenade lugubre, gotice, aproape, pe care poetul și le regizează după un protocol bine stabilit. E o coregrafie poetică aici în care detaliul de „cavou” fuzionează cu reflecția dramatică în „livrarea” de „transcendentale” și care se desfășoară cu mare aplomb.

Pentru că, dacă nu „operează” propriu-zis confesiunea intimă, poemele își traduc fondul de angoase sub forma unui spectacol exhibiționist, ce bifează un repertoriu de imagini bogat în tușe întunecate. E „specialitatea” poetului, pentru care pune la bătaie o simbolistică pe măsură, în mare parte de factură hristico-funebră – sânge, umbre, mir, iasomii –, care „acuză” mai mult sau mai puțin direct, de fiecare dată, „neputința, nimicnicia, nimicul”. S-ar zice că doar efectele scontate justifică toată această paradă sinistră și că poetul are apetența gesturilor dramatice. Dacă nu e cu totul neadevărat, e drept și că „declamațiile” lui George State nu rulează în gol, ci își „deconspiră” aproape peste tot o miză superioară. Citește în continuare →