Cătălina STANISLAV

Cătălina Stanislav (n. 1995, Sibiu) este redactor-șef adjunct al revstei Zona nouă și studentă în anul I la Facultatea de Litere din Sibiu. A tradus poeme de Luna Miguel, teatru de Sarah Kane și volumul al doilea al trilogiei Atlas Shrugged, de Ayn Rand.

 

***

you don’t belong on a funny farm

am auzit că există o emisiune americană

în care doi gemeni graşi stau pe scenă

şi mănâncă încontinuu

şi publicul aplaudă

urlă

bate cu pumnii în scenă

am auzit că există o emisiune americană

în care atunci când se face întuneric

oamenii se masturbează unii pe ceilalţi

şi publicul aplaudă

urlă

bate cu pumnii în scenă

am auzit că dacă ţi se face frică

ar trebui să poţi oricând

să te întorci acasă

am auzit că e ruşinos

să ai nevoie de cineva

am auzit că în fiecare noapte

plângi cu

plapuma trasă peste cap

şi publicul aplaudă

urlă

bate cu pumnii în scenă.

***

dragă lori maddox

sper că

acum lucrezi într-un business centre

şi că ai o cană cu #1MOM

de la copilul tău

care o să moară la 40 de ani

plin de bube.

mereu mi-a fost ciudă că

în timp ce tu ţi-o trăgeai cu

toţi băieţii din Led Zeppelin

eu aveam monosprânceană

şi mâncam cereale fără lapte dimineaţa

şi îmi doream să am un pui de găină

pe care să-l cheme hero

şi să nu mai zică maică-mea în fiecare zi

că sunt prea mare

ca să mă mai joc de-a lara croft.

în iarna dinainte să împlinesc treişpe ani îmi creasem un obicei din a urmări un tip de la şcoală până acasă. mă prefăceam de la începutul anului că locuiesc pe strada pe care locuieşte şi el. câteva case mai sus. nu vedea niciodată în ce curte intru. mergeam mai mulţi la el acasă ca să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea. îi plăcea de mine numai atunci. ne ascundeam într-o remorcă din garaj în magazie în pod şi mă ruga mereu să i-o arăt. ţi-o arăt şi eu ţie spunea. când ieşeam afară aveam din nou părul mov pistrui pe nas câteva fire de mustaţă blonde care străluceau în soare chiloţi cu zilele săptămânii cordeluţe asortate cu maiourile dedesubtul cărora purtam helănci . când ieşeam afară eram din nou proasta aia care a plâns trei zile pentru că i-a venit ciclul în timpul orei de sport.

dragă lori maddox

pariez că tu erai frumoasă şi la lumină.

***

dragă lori maddox,

bunica mea are o bucată de metal lângă inimă. dacă ai aşa ceva s-ar putea să nu mai ai nevoie de nimic altceva. bunica mea nu vede cu un ochi şi când strănută se aude până la parter, şi noi stăm la patru. a fost frumoasă şi acum e bătrână şi dintr-o parte seamană cu churchill. bunicul meu a murit şi ea a învăţat să doarmă singură şi să vadă numai cu un ochi. vorbeşte mult şi tare şi de cele mai multe ori găteşte orez. am impresia că nu m-a iubit niciodată. crede că-s prea slabă şi că îmi stătea cel mai bine când eram şatenă şi tunsă scurt ceea ce-i o prostie pentru că atunci aveam doişpe ani şi colegii îmi spuneau cap-de-bostan.

îmi place să cred că şi tu ai avut doişpe ani şi erai urâtă şi bulimică şi că şi tu ai plâns şi ai urlat până ţi s-a făcut greaţă atunci când dermatologul a cerut să-ţi vadă şi petele de pe sân.

şi-mi place să cred că şi ţie îţi era frică să nu-şi dea seama ginecoloaga ta

că eşti atrasă sexual de ea.

***

e timpul să recunoşti că acum

îţi e mai frică decât atunci când

aveai şase ani şi te-ai ascuns

lângă o pisică cu gâtul mâncat de viermi

şi-a trebuit să stai acolo până te-a găsit cineva.

acum când îţi lingi buzele şi urli

porţi fuste cu pliuri şi ciorapi până la genunchi

se vorbeşte despre iisus hristos

în timp ce tu

citeşti despre tehnici de masturbare la arabi

acum când      led zeppelin IV

şi adormeam cu apă în papuci apă în urechi apă în nări

apă în gurile noastre.

***

vreau ca la sfârșitul zilei să am așternuturi mereu curate și apă mereu fierbinte în cadă și un animal mic și cald care să-mi stea pe sâni. picioarele tale reci între șosetele mele. vreau să beau ceai verde și să mă simt complet vindecată. vreau să am destul calciu și la sfârșitul zilei să-mi spui că am destul calciu și nicio tumoare, nicio celulă canceroasă, niciun ganglion inflamat, nicio malformație la inimă. vreau ca la sfârșitul zilei să avem o căsuță albă, un animal mic și cald și nicio malformație la inimă.

***

mă înclinam pe geamul de la baie şi era aceeaşi imagine pe care o vedeam de atâţia ani. acelaşi copac care se loveşte de geamul de la parter al blocului unde se plăteşte cablul, aceleaşi table de la coteţul de găini al vecinilor care se lovesc una de alta. aceeaşi mama care bate la uşă să mă întrebe dacă plâng. hai, spune, că te-am auzit. pisici care se bat în parcare. duşul vecinei de dedesubt. aparatul de ras. pui de câine care plâng când îi laşi singuri.  aceeaşi senzaţie, când mă las cu capul în jos şi-mi ciufulesc părul şi-mi aduc aminte de oameni şi de muzică, de băi ocupate şi coji de lămâie, de bandaje şi urlete, de magazine unde se vând prezervative ieftine şi de cabane de lemn cu geamuri în tavan. de momentul ăla când te aşezi pe jos cu genunchii ridicaţi până sub bărbie, cu părul ciufulit şi capul în jos şi eşti beat şi trist şi transpirat pe faţă şi ştii că următoarei persoane care o să vină să te întrebe ce-ai păţit o să-i spui ai că vrut să-ţi pierzi virginitatea pentru că te simţeai vinovată, că ţi s-au dat papucii într-o gară, că prima dată când cineva te-a crezut atractivă ai plâns cu sughiţuri, o să-i faci o listă cu lucruri care te fac fericită.

1. să las beţişoarele parfumate aprinse până mi se face rău

2. ştirile despre oameni morţi

3. să merg la ginecolog

4. scena cu autobuzul din almost famous

5. să-mi rup pielea de pe buze

6. duşurile care îmi fac pielea să se înroşească

7. calmul-de-după-extraveral al maică-mii

8. pozele cu tata şi alţi taţi în curte la lazăr

9. puii de pisică înghesuiţi în faţa uşii tale

o să-i spui tot.

*

Cristina JIDVEIANU

Cristina Jidveianu s-a născut în 1995 la Târgu-Mureș. Și-a petrecut prima jumătate din viață la Alba Iulia, cealaltă la Sibiu, unde a devenit membră a cenaclului Zona Nouă. În prezent e studentă în primul an la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș.

 

//

cineva zicea că dacă las radioul pornit

oriunde în lume poate începe o revoluție

că-i un fel de boală psihică când

ne visez cum alergăm pe șinele de tren

ca niște găini din filmele lui Passer

//

ceva mai altfel decât

surparea de teren

ambuteiajul

sunt gesturi asexuate când mâneca ta îmi atinge geaca mirosind a formoli

urletul Hitchcock

mai precis ca seringa cu ser fiziologic

perspicacitatea cu care îți lovești fruntea și nu obrazul

(e o sectă ciudată ce face dragoste

ca o mișcare industrială)

ți-am strigat numele când au dat drumul la gazele chimice

nu pentru că cei slabi au nevoie de vreun supererou

și gândurile ca niște viermi de mătase blocați într-un incubator

și o să mă prăbușesc ca un măr putred

din palma ta transpitată

mai convulsivă ca o encefalogramă

nu mai credem în reanimare

credem în cheap sex în psychoactive drugs

în felul ostentativ în care-mi suflec mânecile mult prea lungi

când apa îngheață e o reconstituire

 atunci mă ridici de pe podea

ca pe-o pată mare și scabroasă

gura unui eschimos face scurtcicuit

la cel mai anonim pol de energie

mai adânc decât plantele de apă

depresia o să mă smulgă

ca pe un cablu cu tot cu priză

//

o să încep să cred că oamenii de la radio

sunt o placentă în care nu crește nimic

că meriți să mori că n-ai vrut să donezi un organ

că poate și tu îți oprești respirația ca să-mi auzi bătăile inimii

și nu știu dacă ăsta-i un motiv suficient pentru o revoluție

*

 

Daniel COMAN

Daniel Coman (n. 1993, Sibiu) este student în anul al treilea la Facultatea de Litere din Sibiu. A publicat poezie în revistele Zona nouă și Timpul.

 

matrix

#

gândește-te

la mine

ca la o plantă de aloe vera

rupi perpendicular foliola

un gel transparent

curge

dacă îl lași în apă

cu gheață

poți crea

forme geometrice

noi

mintea mea

aceeași

#

iarba ajutată de curenții oceanului

apa sărată pervazivă

ca aburul de alcool taie

noi avem același creier

o dată matrix eu

o dată matrix tu

când gândesc

nu pot să nu te simt

costum simbiotic

am fost singur între prieteni &

am fost singur între oamenii lumii

trepidează buricul degetului

când alunec peste latexul tău

#

animalele lynchiene &

pulsiunea imaginii urmează

patternul unui mix

de psihedelic melancolic

gălbenușul mieros se scurge

prin colțul gurii

mintea suge din aerul neonului

profuză & permeată

miriade de bile spermicioase

se rostogolesc în șancrul creierului meu

#

imaginea mea

pe monitoarele camerelor

de supraveghere

pragmatismul

un concept atât de frumos

ideal romantic

când corpul de lângă mine

așteaptă &

/aerul nu e de melasă

mucurile stinse înainte de linie

înghesuite în scrumieră

ne lovim cartilajele matlasate

ale pumnilor &

porcul gâlgâie din locul abia

înjunghiat &

florile soarelui își crapă

calatidiul &

devin zdrențăroase

#

mirosul de lapte pe care-l exhală bebelușii

sunetul râsului lor e cel mai addictive dintre ale lumii

second best vine telefonul mobil

creierul vrea informație

se reactualizează ca wall-ul & creează amintiri false

ești în virtualul meu &

asta răsună-n dedesubturi ca un clopot pe sintetizator &

arcuri electrice pulsează ritmat sub pleoapele mele

#

îmi pierd răbdarea în condiții în care nu mi-aș fi pierdut răbdarea

coloana vertebrală nu mai oferă sprijin

ascult aceeași melodie obsedantă

ca un pustnic care sapă-n stâncă la sute de metri deasupra solului

o cămăruță pur și simplu inutilă în singurătatea ei

mă gândesc la tine

cum un mic soare glittering se împrăștie înăuntrul tău

#

lucrurile zilei se îmbibă cu panică

cum capsula păpădiei plesnește pe fast forward

viteza îmi diminuează reflexele &

lucrurile care ies din tipar îmi diminuează reflexele

ca-ntr-o glumă proastă de ikéa am desfăcut lucruri &

am rămas cu un șurub în plus &

sunt lucruri în tine pe care dacă le inversezi

nu strici nicio ordine

#

soarele strălucește într-un staniol de ciocolată &

pixelii gigantici bruiază frecvența lucrurilor normale

singurul lucru cald de aici e laptopul

și ce bine că ceasurile digitale nu ticăie

și ce păcat că ceasurile digitale nu ticăie

când inima sincopează

chiar și numai ca să vezi cât reziști

*

Ioan ŞERBU

Ioan Șerbu (1983, Agnita) a terminat Academia de Poliție București, apoi Facultatea de Litere din Sibiu. Student la Masteratul de Inovare Culturală al Facultății de Litere din Brașov. A lucrat ca polițist, ospătar, barman, manager de securitate. În prezent e manager regional de securitate într-o companie din domeniul bancar. A debutat în 2014, cu volumul Lego.

 

dinți falși

la masa ovală de care mă sprijin

rar se întâmplă ceva

multe pete pe ochi în momentele-n care-ar fi bine să văd

mai bine începe altfel

cum e să ai răul în tine

și pe o muzică oribil de frumoasă

să ștergi visele ușurele care ți-ar putea face

o dimineață cu totul și cu totul albastră?

cum e ca dinții impecabil de albi să fie îndreptați în altă direcție?

cum e să te minți pentru că nu ai curaj să te întrebi

de 18 ori la rând cine ești?

când al 19-lea șobolan ronțăie la stomacul tău

trăiești fiindcă nu mai ai altceva de făcut

sentimental. mai bine zi din viața ta

 

când pe mâinile fragile cade puțin soare și puțină umbră

sucul de fructe nu ajută electrocasnicele nu ajută

înotul până la epuizare performanța la muncă facebookul

nu ajută

coloana vertebrală de lemn sucul gastric din gură

mă înțepenesc lângă masa ovală

de care mă sprijin

când ochii refuză să privească în obiectiv

și îmbrăcămintea bicoloră închide fermoarul

sunetul ascuțit din măsele dispare încet

o dată cu toate celelalte

mai bine taie strofa de mai sus

apoi văd

mobila sufrageriei e de fațadă

pantofii cu care vin în vizită la tine și intențiile mele bune

sunt de fațadă

stau la masa ovală

fumez țigările prietenului în apartamentul prietenei

întunericul se crapă și în curând

va continua să nu se întâmple nimic

încă nu am putut decide dacă eu

în totalitate

sunt de fațadă

mai bine termină

 

mă ridic de la masa ovală și de mână cu tine

niște copii de 30 de ani

facem o plimbare printr-un oraș oarecare

ne cazăm într-un hotel oarecare

cu o cadă încăpătoare la baie

în care încercăm să rămânem lucizi în timp ce

hemoroizii noștri se transformă-n haribo

 

lenjerieintimă

cică e discrepanță între mine

și mine

scriitorul și scrisul

un fericit mecanism reactiv

pe un fond trist dependent nemulțumit

cică maioul meu alb

e chilotul meu negru

ascult mai mult știu mai puțin

despre mine

cică n-ar trebui să existe cică

doar e adevărat

și e adevărat

 

taxi

am îmbrăcat costumul vișiniu

cel păstrat pentru nunți e catatonic

azi dau un interviu

firma de recrutare își arată sânii

mă fac taximetrist

să urlu și eu-n trafic cuvântul de-nceput

primul rostit – aveam doi ani

când frate-meu mi-a dat cu DEX-ul peste gură

mă-tabă mi s-a născut pe buze

ciudat valabilă această reciprocă

ca Uroboros unemployed

bețiv – încolăcit pe un pahar de margarita

clientul drogheriilor

să-i duc la lucru

la MiSRuP Bank ori într-un office

buildingcui

în bocancii din cer

oamenii lego dau bacșiș bun

să livrez fabricanților de mașini

containere de pizza diavolo

cu carne de chinez

să stau la ieșirile din cluburi

unde bodyguarzi rași în cap rulează un pai

cu undercoverii

unde hipstere de 12 ani

sunt apple iar eu steve

slide baby slide

pe tabletă google maps

pe google maps amfetamine

slide baby slide

MDMA, THC, LSD, PCP

adormim încet în filmul meu sârbesc

săașteptla hoteluri

unde fiarele se adună

around the holly profit

unde se divid trupurile lor de scaune

plutesc spre camere și umplu youtube-ul

cu Shrek masturbându-se în chiuvetă

unde mașinile scumpe fify sau loly

așteaptă cu manichiura făcută

să fiu pește-ntr-un

taxi galben cu număr de Moldova

unde guvernul are monopol

la liceele militare în România

se marchetează intens

să am un GPS meseriaș

set destination

favourites

cheap sex and porn fan

mă duce acasă

 

 

solduri

au luat din vitrine manechinele

frumoasele chele

au fotografiat și măsurat

diformi ciungi

au pus peste rupturi și

amputări

costume de 3000 de euro

stocul s-a

epuizat repede urma

o seară de evenimente caritabile

 

[Vatra, nr. 3-4/2015]