Supercluster

Asumându-mi toate riscurile, m-aș hazarda în a propune un soi de sistematizare* a fenomenelor lirice extrem-contemporane care se confundă, aș zice, cu o nouă paradigmă poetică aflată dincolo de postmodernism. Ceea ce înseamnă că orice încercare de a livra „experimentele” generației 2000 drept o nouă mutație estetică este, din acest punct de vedere, pur și simplu eronată. Influența culturii Beat și a Școlii de la New York, reciclarea modelelor avangardei istorice sau reșaparea liricii confesiv-expresive rămân orice altceva în afară de veritabile elemente înnoitoare. Să ne înțelegem. Nu contest valoarea textelor acestei generații, doar impulsul critic de a le fi livrat drept revoluționare. Mai cinstit ar fi să realizăm, odată pentru totdeauna, că, din varii motive, doar cei debutați în jurul lui 2010 au reușit să se desprindă cu adevărat de tradițiile veacului trecut. Din anii optzeci până azi, de la „Cenaclul de Luni” până la „Manifestul Anarhist”, poezia română n-a făcut altceva decât să parcurgă, chiar dacă lent, traseul – oricum înapoiat – de la neomodernism la postmodernism. Citește în continuare →

CLUBUL DE LECTURĂ INSTITUTUL BLECHER

Clubul de lectură „Institutul Blecher” a pornit în septembrie 2009, mai exact pe 20.09.2009,  la aniversarea, aproape trecută cu vederea în spațiul public românesc, a centenarului Max Blecher. Inițiativa a aparținut unui poet (Claudiu Komartin) și unei graficiene (Ana Toma), care, în cei cinci ani și jumătate care au trecut, au rămas devotați unui proiect necesar în momentul apariției și în perioada care a urmat. Bucureștiul nu avea parte de prea multe evenimente publice care să aibă în centru literatura contemporană (seria „Poeticile cotidianului”, continuată pentru scurtă vreme prin „Ateliere relaționale”, proiectul foarte bine gândit și condus de Răzvan Țupa, a ținut din 2005 până în 2010). Ne-am propus, așadar, de la bun început să derulăm o serie de întâlniri care să-i aibă în prim-plan pe scriitorii cei mai valoroși și mai activi ai momentului, dar și pe tinerii încă nedebutați, alăturarea lor fiind foarte importantă – știam, după experiența cenaclului „Euridice” de la începutul deceniului, cât de importante pot fi acestea pentru poeții și prozatorii aflați în perioada căutării propriei voci și a „diferenței specifice”.

Încă de la prima ediție, la ședințele Institutului Blecher au participat peste o sută de autori tineri, printre invitații noștri numărându-se destui autori consacrați, a căror participare la edițiile clubului de lectură a cântărit foarte mult. Prezența lor alături de tinerii autori de la „Blecher” a reprezentat, în unele cazuri, o reală șansă pentru o falangă în curs de afirmare, însă lipsită în multe cazuri de repere ferme și de lecturi „la zi” într-o lume tot mai atomizată, în care o serie de autori esențiali erau cunoscuți mai degrabă din auzite, citiți răzleț prin antologii sau din povești și anecdote liricizate cu iz de Muzeul Literaturii Române. Astfel, tinerii care au citit la Institutul Blecher au luat contact, în multe cazuri pentru prima oară, cu un alt fel de a face, de a citi și de a se vorbi despre literatura contemporană. Radu Aldulescu, Ionel Ciupureanu, Octavian Soviany, Constantin Abăluță, Angela Marinescu, Nora Iuga, Traian T. Coșovei, Florin Iaru, Ioan Moldovan, Viorel Mureșan, Ioan Zubașcu, O. Nimigean, Nicolae Coande, Simona Popescu, Ioana Ieronim, Paul Vinicius, poetul britanic Stephen Watts sau clasicul american Jerome Rothenberg au fost prezențe care au dinamizat lucrurile și au stabilit punți între scriitorii în curs de afirmare la începutul secolului și nume importante ale literaturii ultimelor decenii.

De aici, povestea a continuat firesc, de la un sezon la altul (sezoanele Institutului Blecher fiind două în fiecare an, toamna și primăvara), până la ediția 100, care a avut loc în Cafeneaua „Tramvaiul 26” (gazda noastră începând din februarie 2013), ediție specială, care a adunat, sub titlul blecherian „Perfecta inutilitate a acestei zile splendide”, 20 de poeți contemporani care au citit într-un maraton poetic de-a lungul a aproape trei ore și jumătate, într-un local neîncăpător, în care s-au făcut auzite vocile unor poeți deja confirmați, precum Cosmin Perța, Teodor Dună, Domnica Drumea, Miruna Vlada sau Mugur Grosu, alături de foarte tinerii Radu Nițescu, Laurențiu Ion, Anca Bucur, Cristina Alexandrescu, Natasha Grama, Anastasia Gavrilovici, Horia Șerban, Costel Onofraș și Cătălina Suditu.

 

*

Costel ONOFRAŞ

 

onofras

Costel Onofraș (n. 1996) este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu.

Happy Elbow Friends

  1. this blue world

aici de obicei e întuneric și cald animalul se zbate
în mâinile tale toate lucrurile pe care nu vrei să le auzi
benzile desenate cu robbin hood: sângele cald.

frica de trenuri și melodia asta pe repeat. vreo trei săptămâni
plângi pentru că nu vrei să fii singur în cameră. vrei să pleci noaptea
pe stradă, vrei să ai o cățea pe care s-o cheme carrie. să fie cald și să citești
afară se aude apocalipsa românească. poezie suedeză. discursurile mamei

despre tbc. clișeele exagerate despre blonde. știrile despre oameni morți
și ultimele refrene din elderbrook. cu bucuria că poți privi printscreen-uri
până când simți mâinile întinse. în spatele ecranului, podeaua de lemn

ne arată urmele. aprinde-mi o țigară și fă-mă fericit. am putea scrie
un poem. cu noi într-o mașină roșie și filmele hd pe fsplay

& asta e dovada noastră de nebunie, de charlie sau de gingsberg.

singurul lucru care mă liniștește acum
sunt conversațiile lungi cu străinii

copii negri se joacă în autobuz
cu dinozauri de jucărie. am încercat să scriu despre ei și înainte.

  1. charge

acolo am văzut un boschetar care se plângea unei babe
asta nu are legătură cu felul în care stăm dimineaţa
în faţa oglinzii din baie & ne numărăm coşurile de pe faţă.

ne place să spunem că îl iubim pe sleepy eye
uneori traducem din daven smith sau anne sexton. şi asta ne face fericiţi

felul nostru de a privi lumina de pe stradă ușile închise noaptea am văzut o femeie cum aștepta pe banca din fața parcului pumnii pe care îi dai în masă când ești nervos de ce ne-am dus pe dianei patru recunoaște că-ți plac poveștile despre psihopați se purtau ceasurile albastre când erai tu printr-a patra conceptul de poezie optzecistă îmi face rău să văd copii cu mâinile legate la spate când vine în cameră și stinge lumina dormi băi securistule dormi

într-un fel trebuie să dansezi în faţa televizorului. putem aduce
trei paturi în cameră şi tot atâtea pachete de ţigări. părinţii noştri
ne vor spune poveşti seara. vom locui în aceeaşi casă, vom merge

la psiholog de trei ori pe lună. o să facem multe pauze
în drum spre piatra neamţ am să-ţi arăt tot felul de desene cu
eu, frankenstein

  1. new york morning

dumnezeu e o roşcată. pe dianei patru. ne amintim zilele
când mângâiam câinele mort, cum au intrat hoţii peste noi
vara trecută. amenda ta la ratb. mirosul portocalelor de crăciun

când vii aici, ai grijă. îţi vor arăta
încercările de a defini depresia: posterul cu maimuţe
semnele unui psihopat în autobuz & eforturile bătrânelor

(un plan concret şi foarte fix)

aşa cum visezi feţe învelite în staniol. la doişpe noaptea
mâinile întinse spun o poveste despre copii care se întind
pe podeaua din bucătărie. o femeie duce un copil

într-un cărucior pe plajă.

teama de a mângâia pisicile din faţa uşii
& poeţii care au scris despre Calea Lactee

aproape: sângele tău e o femeie tânără:
zâmbeşte printr-un geam aburit

numărăm oamenii aşezaţi ca nişte ursuleţi haribo
în faţa luminilor verzi de la semafor

la marginea teraselor sunt toţi
cei cărora le-am arătat afişele cu câini dispăruţi

aici poţi găsi bilete de metrou din întâmplare
aici personajele noastre preferate se îneacă în cadă

*

Cătălina SUDITU

suditu

Cătălina Suditu (n. 1997) este elevă la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași.

cea mai puternică armă

printre respirații
câmpuri de
floarea soarelui umede
și autostrada care
aduce aproape

ne vom preface
și după un timp va veni
de la sine

mașina verde rotindu-se
cu o viteză constantă
moleșeala de vară zgomotele
pe care nu le putem
auzi decât întinși
pe spate

e o piele catifelată în care
ne îmbrăcăm împreună femei
cu gurile strâmbe mimând
afecțiunea

până la urmă asta
rămâne cea mai puternică
armă

și eram mici și eram slabi și ne-ntrebam

când vor cădea naibii avioanele alea
și eu dintre toți mi-am dus prima jucărioara în buncăr
și am îmbrățișat-o pe mama
și am stat o vreme așa       cu burțile lipite
cu sânii lipiți
și ni se prelingea lapte pe piele
și laptele era tare negru
și am țipat
și mama mi-a spus să stau liniștită
și
am stat liniștită
o vreme.

******

o vreme am crezut că de aici vine salvarea

din mișcările simple pe care nu le ducem la capăt

sau dintr-o călătorie cu trenul

doar de dragul de a auzi babe vorbind despre moarte

copii strigând după dulciuri controlorul

urlând că fără bilet nu se ajunge

departe

și cine zice că nu-i adevărat

la șaptâșpe ani te poți urca pe un bloc

și spune că ai atins everestul

 

*

Horia ŞERBAN

horia

Horia Șerban (n. 1995) este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Sf. Sava” din București.

Amintiri din Sanatoriul Berghof împreună cu Gabi

I

  1. a)

    știam că până la urmă vom ajunge aici

    dar e mai bine

    sunt mult prea obosit și-așa

    b)

    camera bântuită de o liniște densă

    iar noi priveam cele 30 de pastile albe aruncate pe masă

    mica distanța ce se întindea

    înaintea noastră

    nu era deloc verosimilă

    c)

    în fața inefabilului

    aș fi vorbit toate nimicurile

    dar pastilele mă priveau insistent

    cu ochii unor pisici înfometate

    d)

    niște pisici care-și vor mânca stăpânul

    după ce acesta va muri

    și nu vor mai avea nimic altceva

    e)

    ne-am înghițit fiecare grămăjoara lui

    ea cu vin alb

    eu cu lapte rece

    dimineața începea să capete acea nuanță

    vineție

    urma să fie o zi însorită

    sau cine poate ști

    f)

    gabi a fost prima care și-a pierdut cunoștința

    tremura desculță pe podea

    și încerca să prindă covorul

    între degetele de la picioare

    își dădea ochii peste cap

    iar părul îi intra în gură cu fiecare

    efort pe care-l făcea

    ca să mai respire

    g)

    pe mine umbra m-a lovit în spate capului

    abia după câteva minute

    am căzut de pe canapea

    și m-am lovit de scaun

    degetele ei lungi

    păreau să caute în continuare

    ceva printre firele covorului

    g’)

    am văzut cum orașul se inundă

    o mașină albă și zgomotoasă

    s-a oprit

    în fața geamului

    h)

    am închis ochii

    h’)

    mă cufundam în podea

    era tare și simțeam o durere

    surdă cum arde mocnit

    în pieptul meu

    durerea există

    și cu ea

    exist și eu

    precum cerul vinețiu

    bălțile

    și păsările care se bălăcesc în ele

    i)

    când m-am trezit eram legat

    de mâini și de picioare

    aveam pulsul scăzut și mi-era frig

    prea multă piele prea multă piele prea multă piele

    prea multă piele

    i’)

    îmi decojeam straturile de piele una câte una

    le împătuream le ascundeam sub pernă

    și repetam mișcarea

    j)

    umbra m-a izbit din nou

    iar când m-am trezit

    totul radia bucurie

    k)

    deja mă obișnuisem cu fantomele

    care treceau să mă viziteze zilnic

    trăgeau draperiile

    îmi puneau niște pastile

    și un pahar cu apă pe noptieră

    apoi plecau

    mă lăsau în pace dacă tăceam sau dacă priveam în altă parte

    m)

    în a șaptea seară am căutat-o pe gabi pe sub cearșafuri

    o auzeam plângând zgomotos

    dar mereu apăreau alte cearșafuri pe care

    trebuia să le dau deoparte

    pielea mea începea să crească la loc

    era prea multă

    iar gabi plângea în continuare

    n)

    când numești un sentiment

    sentimentul dispare

    un fluture s-a așezat pe măsuța de lângă pat

    stătea printre fâșiile de lumină

    proiectate de transperante

    a mișcat puțin din antenuțe

    apoi a zburat

    n’)

    i-am spus și lui gabi de fluture și mi-a zâmbit

    o)

    de atunci nu am mai văzut niciun suflet

    p)

    furnicile au început să iasă din pereți una câte una

    iar peștii de pe tavan se înghițeau între ei

    m-am învelit complet cu pătura subțire

    de sub geamuri se auzeau câini lătrând

    unul dintre ei a sărit înăuntru

    și mi-a intrat în cap

    u-yu u-yu u-yu

    stau singur în arlechinul minții

    și câinele latră

    u-yu u-yu

    q)

    tatăl deplânge

    complexitatea

    memoriei

    în capul scărilor

    când lumina se stinge

    când lumina se stinge

    r)

    până

    la

    urmă

    l-am

    văzut

    era

    acolo

    soarele

    acum

    este

    un

    ciob

    s)

    u-yu

    t)

    am luptat pentru libertate

    și acum sunt miop

    culoarul ăsta de unde vine

    și unde se întinde

    pentru totdeauna?

    u)

    azi am stat la o cafea cu erich ludendorff

    în tranșee nu mai plouă de câțiva ani

    v)

    fantomele au furat-o pe gabi când a început

    să-și smulgă părul cu ambele mâini

    înălțate deasupra capului

    confuze și amenințătoare

    urma să moară

    dar nimeni nu știa asta

    x)

    o pajiște

    crește

    în vaza

    de pe

    noptieră

    y)

    o inimă

    bate

    într-o pernă

    z)

    gabi a văzut fluturele și a început să-l alerge

    însă acesta zbura mult prea repede

    a sărit după el și l-a prins

    strângându-l în mână au rămas suspendați în aer

    am închis ochii și i-am văzut degetele lungi

    de la picioare încleștându-se în gol

    z’)

    în sanatoriul berghof este liniște de la o vreme iar eu mă plimb de unul singur pe culoare

    mă uit la săracii bolnavi de ftizie cum se unduiesc în grădină

    mă uit la săracii bolnavi de ftizie și nu-mi dau seama dacă nu sunt de fapt niște crengi

    în sanatoriul berghof nu mai plouă de câțiva ani

 

[Vatra, nr. 3-4/2015]