Clubul de lectură „Institutul Blecher” a pornit în septembrie 2009, mai exact pe 20.09.2009,  la aniversarea, aproape trecută cu vederea în spațiul public românesc, a centenarului Max Blecher. Inițiativa a aparținut unui poet (Claudiu Komartin) și unei graficiene (Ana Toma), care, în cei cinci ani și jumătate care au trecut, au rămas devotați unui proiect necesar în momentul apariției și în perioada care a urmat. Bucureștiul nu avea parte de prea multe evenimente publice care să aibă în centru literatura contemporană (seria „Poeticile cotidianului”, continuată pentru scurtă vreme prin „Ateliere relaționale”, proiectul foarte bine gândit și condus de Răzvan Țupa, a ținut din 2005 până în 2010). Ne-am propus, așadar, de la bun început să derulăm o serie de întâlniri care să-i aibă în prim-plan pe scriitorii cei mai valoroși și mai activi ai momentului, dar și pe tinerii încă nedebutați, alăturarea lor fiind foarte importantă – știam, după experiența cenaclului „Euridice” de la începutul deceniului, cât de importante pot fi acestea pentru poeții și prozatorii aflați în perioada căutării propriei voci și a „diferenței specifice”.

Încă de la prima ediție, la ședințele Institutului Blecher au participat peste o sută de autori tineri, printre invitații noștri numărându-se destui autori consacrați, a căror participare la edițiile clubului de lectură a cântărit foarte mult. Prezența lor alături de tinerii autori de la „Blecher” a reprezentat, în unele cazuri, o reală șansă pentru o falangă în curs de afirmare, însă lipsită în multe cazuri de repere ferme și de lecturi „la zi” într-o lume tot mai atomizată, în care o serie de autori esențiali erau cunoscuți mai degrabă din auzite, citiți răzleț prin antologii sau din povești și anecdote liricizate cu iz de Muzeul Literaturii Române. Astfel, tinerii care au citit la Institutul Blecher au luat contact, în multe cazuri pentru prima oară, cu un alt fel de a face, de a citi și de a se vorbi despre literatura contemporană. Radu Aldulescu, Ionel Ciupureanu, Octavian Soviany, Constantin Abăluță, Angela Marinescu, Nora Iuga, Traian T. Coșovei, Florin Iaru, Ioan Moldovan, Viorel Mureșan, Ioan Zubașcu, O. Nimigean, Nicolae Coande, Simona Popescu, Ioana Ieronim, Paul Vinicius, poetul britanic Stephen Watts sau clasicul american Jerome Rothenberg au fost prezențe care au dinamizat lucrurile și au stabilit punți între scriitorii în curs de afirmare la începutul secolului și nume importante ale literaturii ultimelor decenii.

De aici, povestea a continuat firesc, de la un sezon la altul (sezoanele Institutului Blecher fiind două în fiecare an, toamna și primăvara), până la ediția 100, care a avut loc în Cafeneaua „Tramvaiul 26” (gazda noastră începând din februarie 2013), ediție specială, care a adunat, sub titlul blecherian „Perfecta inutilitate a acestei zile splendide”, 20 de poeți contemporani care au citit într-un maraton poetic de-a lungul a aproape trei ore și jumătate, într-un local neîncăpător, în care s-au făcut auzite vocile unor poeți deja confirmați, precum Cosmin Perța, Teodor Dună, Domnica Drumea, Miruna Vlada sau Mugur Grosu, alături de foarte tinerii Radu Nițescu, Laurențiu Ion, Anca Bucur, Cristina Alexandrescu, Natasha Grama, Anastasia Gavrilovici, Horia Șerban, Costel Onofraș și Cătălina Suditu.

 

*

Costel ONOFRAŞ

 

Costel Onofraș (n. 1996) este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu.

Happy Elbow Friends

1. this blue world

aici de obicei e întuneric și cald animalul se zbate
în mâinile tale toate lucrurile pe care nu vrei să le auzi
benzile desenate cu robbin hood: sângele cald.

frica de trenuri și melodia asta pe repeat. vreo trei săptămâni
plângi pentru că nu vrei să fii singur în cameră. vrei să pleci noaptea
pe stradă, vrei să ai o cățea pe care s-o cheme carrie. să fie cald și să citești
afară se aude apocalipsa românească. poezie suedeză. discursurile mamei

despre tbc. clișeele exagerate despre blonde. știrile despre oameni morți
și ultimele refrene din elderbrook. cu bucuria că poți privi printscreen-uri
până când simți mâinile întinse. în spatele ecranului, podeaua de lemn

ne arată urmele. aprinde-mi o țigară și fă-mă fericit. am putea scrie
un poem. cu noi într-o mașină roșie și filmele hd pe fsplay

& asta e dovada noastră de nebunie, de charlie sau de gingsberg.

singurul lucru care mă liniștește acum
sunt conversațiile lungi cu străinii

copii negri se joacă în autobuz
cu dinozauri de jucărie. am încercat să scriu despre ei și înainte.

2. charge

acolo am văzut un boschetar care se plângea unei babe
asta nu are legătură cu felul în care stăm dimineaţa
în faţa oglinzii din baie & ne numărăm coşurile de pe faţă.

ne place să spunem că îl iubim pe sleepy eye
uneori traducem din daven smith sau anne sexton. şi asta ne face fericiţi

felul nostru de a privi lumina de pe stradă ușile închise noaptea am văzut o femeie cum aștepta pe banca din fața parcului pumnii pe care îi dai în masă când ești nervos de ce ne-am dus pe dianei patru recunoaște că-ți plac poveștile despre psihopați se purtau ceasurile albastre când erai tu printr-a patra conceptul de poezie optzecistă îmi face rău să văd copii cu mâinile legate la spate când vine în cameră și stinge lumina dormi băi securistule dormi

într-un fel trebuie să dansezi în faţa televizorului. putem aduce
trei paturi în cameră şi tot atâtea pachete de ţigări. părinţii noştri
ne vor spune poveşti seara. vom locui în aceeaşi casă, vom merge

la psiholog de trei ori pe lună. o să facem multe pauze
în drum spre piatra neamţ am să-ţi arăt tot felul de desene cu
eu, frankenstein

3. new york morning

dumnezeu e o roşcată. pe dianei patru. ne amintim zilele
când mângâiam câinele mort, cum au intrat hoţii peste noi
vara trecută. amenda ta la ratb. mirosul portocalelor de crăciun

când vii aici, ai grijă. îţi vor arăta
încercările de a defini depresia: posterul cu maimuţe
semnele unui psihopat în autobuz & eforturile bătrânelor

(un plan concret şi foarte fix)

aşa cum visezi feţe învelite în staniol. la doişpe noaptea
mâinile întinse spun o poveste despre copii care se întind
pe podeaua din bucătărie. o femeie duce un copil

într-un cărucior pe plajă.

teama de a mângâia pisicile din faţa uşii
& poeţii care au scris despre Calea Lactee

aproape: sângele tău e o femeie tânără:
zâmbeşte printr-un geam aburit

numărăm oamenii aşezaţi ca nişte ursuleţi haribo
în faţa luminilor verzi de la semafor

la marginea teraselor sunt toţi
cei cărora le-am arătat afişele cu câini dispăruţi

aici poţi găsi bilete de metrou din întâmplare
aici personajele noastre preferate se îneacă în cadă

*

Cătălina SUDITU

Cătălina Suditu (n. 1997) este elevă la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași.

cea mai puternică armă
printre respirații câmpuri de floarea soarelui umede și autostrada care aduce aproape ne vom preface și după un timp va veni de la sine mașina verde rotindu-se cu o viteză constantă moleșeala de vară zgomotele pe care nu le putem auzi decât întinși pe spate e o piele catifelată în care ne îmbrăcăm împreună femei cu gurile strâmbe mimând afecțiunea până la urmă asta rămâne cea mai puternică armă
și eram mici și eram slabi și ne-ntrebam
când vor cădea naibii avioanele alea și eu dintre toți mi-am dus prima jucărioara în buncăr și am îmbrățișat-o pe mama și am stat o vreme așa       cu burțile lipite cu sânii lipiți și ni se prelingea lapte pe piele și laptele era tare negru și am țipat și mama mi-a spus să stau liniștită și am stat liniștită o vreme. ****** o vreme am crezut că de aici vine salvarea din mișcările simple pe care nu le ducem la capăt sau dintr-o călătorie cu trenul doar de dragul de a auzi babe vorbind despre moarte copii strigând după dulciuri controlorul urlând că fără bilet nu se ajunge departe și cine zice că nu-i adevărat la șaptâșpe ani te poți urca pe un bloc și spune că ai atins everestul

 

*

Horia ŞERBAN

Horia Șerban (n. 1995) este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Sf. Sava” din București.

Amintiri din Sanatoriul Berghof împreună cu Gabi

I

1. a)

   știam că până la urmă vom ajunge aici

   dar e mai bine

   sunt mult prea obosit și-așa

   b)

   camera bântuită de o liniște densă

   iar noi priveam cele 30 de pastile albe aruncate pe masă

   mica distanța ce se întindea

   înaintea noastră

   nu era deloc verosimilă

   c)

   în fața inefabilului

   aș fi vorbit toate nimicurile

   dar pastilele mă priveau insistent

   cu ochii unor pisici înfometate

   d)

   niște pisici care-și vor mânca stăpânul

   după ce acesta va muri

   și nu vor mai avea nimic altceva

   e)

   ne-am înghițit fiecare grămăjoara lui

   ea cu vin alb

   eu cu lapte rece

   dimineața începea să capete acea nuanță

   vineție

   urma să fie o zi însorită

   sau cine poate ști

   f)

   gabi a fost prima care și-a pierdut cunoștința

   tremura desculță pe podea

   și încerca să prindă covorul

   între degetele de la picioare

   își dădea ochii peste cap

   iar părul îi intra în gură cu fiecare

   efort pe care-l făcea

   ca să mai respire

   g)

   pe mine umbra m-a lovit în spate capului

   abia după câteva minute

   am căzut de pe canapea

   și m-am lovit de scaun

   degetele ei lungi

   păreau să caute în continuare

   ceva printre firele covorului

   g’)

   am văzut cum orașul se inundă

   o mașină albă și zgomotoasă

   s-a oprit

   în fața geamului

   h)

   am închis ochii

   h’)

   mă cufundam în podea

   era tare și simțeam o durere

   surdă cum arde mocnit

   în pieptul meu

   durerea există

   și cu ea

   exist și eu

   precum cerul vinețiu

   bălțile

   și păsările care se bălăcesc în ele

   i)

   când m-am trezit eram legat

   de mâini și de picioare

   aveam pulsul scăzut și mi-era frig

   prea multă piele prea multă piele prea multă piele

   prea multă piele

   i’)

   îmi decojeam straturile de piele una câte una

   le împătuream le ascundeam sub pernă

   și repetam mișcarea

   j)

   umbra m-a izbit din nou

   iar când m-am trezit

   totul radia bucurie

   k)

   deja mă obișnuisem cu fantomele

   care treceau să mă viziteze zilnic

   trăgeau draperiile

   îmi puneau niște pastile

   și un pahar cu apă pe noptieră

   apoi plecau

   mă lăsau în pace dacă tăceam sau dacă priveam în altă parte

   m)

   în a șaptea seară am căutat-o pe gabi pe sub cearșafuri

   o auzeam plângând zgomotos

   dar mereu apăreau alte cearșafuri pe care

   trebuia să le dau deoparte

   pielea mea începea să crească la loc

   era prea multă

   iar gabi plângea în continuare

   n)

   când numești un sentiment

   sentimentul dispare

   un fluture s-a așezat pe măsuța de lângă pat

   stătea printre fâșiile de lumină

   proiectate de transperante

   a mișcat puțin din antenuțe

   apoi a zburat

   n’)

   i-am spus și lui gabi de fluture și mi-a zâmbit

   o)

   de atunci nu am mai văzut niciun suflet

   p)

   furnicile au început să iasă din pereți una câte una

   iar peștii de pe tavan se înghițeau între ei

   m-am învelit complet cu pătura subțire

   de sub geamuri se auzeau câini lătrând

   unul dintre ei a sărit înăuntru

   și mi-a intrat în cap

   u-yu u-yu u-yu

   stau singur în arlechinul minții

   și câinele latră

   u-yu u-yu

   q)

   tatăl deplânge

   complexitatea

   memoriei

   în capul scărilor

   când lumina se stinge

   când lumina se stinge

   r)

   până

   la

   urmă

   l-am

   văzut

   era

   acolo

   soarele

   acum

   este

   un

   ciob

   s)

   u-yu

   t)

   am luptat pentru libertate

   și acum sunt miop

   culoarul ăsta de unde vine

   și unde se întinde

   pentru totdeauna?

   u)

   azi am stat la o cafea cu erich ludendorff

   în tranșee nu mai plouă de câțiva ani

   v)

   fantomele au furat-o pe gabi când a început

   să-și smulgă părul cu ambele mâini

   înălțate deasupra capului

   confuze și amenințătoare

   urma să moară

   dar nimeni nu știa asta

   x)

   o pajiște

   crește

   în vaza

   de pe

   noptieră

   y)

   o inimă

   bate

   într-o pernă

   z)

   gabi a văzut fluturele și a început să-l alerge

   însă acesta zbura mult prea repede

   a sărit după el și l-a prins

   strângându-l în mână au rămas suspendați în aer

   am închis ochii și i-am văzut degetele lungi

   de la picioare încleștându-se în gol

   z’)

   în sanatoriul berghof este liniște de la o vreme iar eu mă plimb de unul singur pe culoare

   mă uit la săracii bolnavi de ftizie cum se unduiesc în grădină

   mă uit la săracii bolnavi de ftizie și nu-mi dau seama dacă nu sunt de fapt niște crengi

   în sanatoriul berghof nu mai plouă de câțiva ani

 

[Vatra, nr. 3-4/2015]