Pe Eugen îl știu de mult, dar Manuscrisul fanariot ne-a legat pentru totdeauna. În interiorul acelei lumi am construit împreună. El a fost primul cititor al romanului, primul susținător. M-a făcut să mă răzgândesc în privința unui capitol, să dezvolt referirile la Bozărie.
Este și unul dintre cei mai vechi prieteni, iar de câte ori îi văd numele scris pe o carte, mi-o amintesc pe prima pe care-am citit-o, monografia Antim. De altfel, cred că mereu l-am asociat cu Antim Ivireanul, prietenia mea cu Eugen întemeindu-se în primul rând pe această carte. Aici se află un portret interior, un suflu tânăr, care te face să iei pe credit fiecare cuvânt, fiecare afirmație. De aici am aflat că Antim avea o voce fermecătoare, ceea ce cu timpul m-a făcut s-o confund cu vocea de catedră a lui Eugen Negrici. În mintea mea, mereu a existat între ei o relație oratorică.
Iulian BOLDEA – Folclorul. O perspectivă postmodernă
În contextul etnologiei româneşti actuale, Otilia Hedeşan este, fără nicio îndoială, o voce de autoritară prestanţă ştiinţifică şi academică. Continuând activitatea etnografică a folcloristului Vasile Tudor Crețu la Universitatea de Vest din Timişoara, Otilia Hedeşan a colaborat cu mari etnologi români contemporani (Mihai Pop, Nicolae Bot, Ion Cuceu, Nicolae Constantinescu etc.), dovedind spirit de iniţiativă, energie şi dinamism în proiectele pe care le-a coordonat. Un exemplu concludent este Research Center for Heritage and Cultural Anthropology (RHeA) în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea tineri cercetători din domenii înrudite (antropologie, etnologie, studii literare, arhitectură, muzicologie etc.), angrenaţi în proiecte ce valorizează patrimoniul cultural regional. Adevărata ţintă a cercetărilor Otiliei Hedeşan este reprezentată de istoria recentă a fenomenului etnologic, perceput din perspectivă postmodernă, fiind evaluate totodată cu simţ al nuanţei şi subtilitate unele toposuri exemplare ale etnologiei, de la fenomenul povestitului, la sfera complexă a mitologiei populare, la orizontul ritualităţii sau la mecanismele etnografice ale sărbătorii. Cărţile Otiliei Hedeşan sunt ilustrative în privinţa redefinirii etnologiei din perspective inovatoare, postmoderne: Șapte eseuri despre strigoi (1998), Pentru o mitologie difuză (2000), Folclorul. Ce facem cu el? (2001), Lecții despre calendar: curs de folclor (2005), Mă razumești, fata mea? Note de teren pe Valea Moravei (2007), Luai Uzdinu de-amăruntul. Amintirile unei povestitoare prodigioase: Mărioara Sârbu (2015). În câteva observaţii sintetice, Ion Şeuleanu relevă cu acuitate profilul autoarei: „Otilia Hedeşan ni se înfăţişează ca o excelentă cunoscătoare a realităţii etnofolclorice anchetate pe care o «citeşte» cu o pătrundere de-a dreptul lăudabilă. La fel de familiarizată pare a fi şi cu ceea ce ţine de reliefurile de mentalitate şi de psihologia comunităţilor folclorice şi tradiţionale, ca şi de traseele pe care aceste colectivităţi tind a evolua în noile contexte configurate de o multitudine de factori socio-economici ori numai culturali, caracteristici unui prezent supus schimbărilor de tot felul.”
Îmi aduc foarte bine aminte că în vara lui 1978, revenind în țară după o bursă Fulbright la Portland State University (Oregon, S.U.A.), colegii din colectivul de folclor mi-au relatat cu îngrijorare faptul că Profesorul Mihai Pop „o cam luase razna”, susținând, la ședința festivă din Consiliul Facultăți, cu ocazia pensionării sale la împlinirea vârstei de 70 de ani, că „vremea folclorului s-a dus, e timpul să orientăm studiile noastre către etnologie”.
Revista Vatra promovează, se ştie, noutatea, originalitatea, valoarea, ilustrând şi susţinând tineri creatori, noi orientări literare, dar este, în acelaşi timp, ataşată şi de valorile tradiţiei, ale spiritualităţii naţionale. În acest context, un dosar tematic dedicat etnologiei româneşti de azi se legitimează printr-o logică a firescului, ilustrând dinamica fluidă a continuităţii şi noutăţii, a tradiţiei şi inovaţiei. Cu toate indeciziile epistemologice, taxonomice, sau de valorizare a trecutului, cu toată relativa discreţie a manifestărilor sale publice majore, etnologia românească şi-a format, timid la început, tot mai decis mai apoi, un cadru sistemic de organizare, asumându-şi, totodată, o mare diversitate de manifestări, strategii şi modele, instituţionale sau informale.
revistavatra.org 