
Cuvântul transparență s-a lipit de corpul meu
De cel mai mare și mai important organ al lui
Epiderma
Și mă preocupă
Se cuibărește printre vinișoare
Mă răscolește mă gâdilă mă acoperă el
Cu pliurile prezențelor lui
Citește în continuare →
Cuvântul transparență s-a lipit de corpul meu
De cel mai mare și mai important organ al lui
Epiderma
Și mă preocupă
Se cuibărește printre vinișoare
Mă răscolește mă gâdilă mă acoperă el
Cu pliurile prezențelor lui
Citește în continuare →
30 de ani mi-au trebuit să trec de la
orgoliu la smerenie – și sunt abia la jumătatea ei.
Se ia cu lingurița pe sufletul gol,
dimineața și seara, dimineața și seara
cînd cortizolul e la apogeu.
Citește în continuare →
poezia e musca nebună care
oricât de tare bâzâie când îl vede
oricât de verde se face când îl simte
oricâte rotocoale îi dă în zbor
oricât se apropie de el
Citește în continuare →
Cele Patrusprezece sonete (postume) prin care-și lua rămas-bun
de la limba română, în ’34, Voronca, trecând la franceză
înainte ca Eduard Marcus (și nu Mărculescu!) să n-o ia în freză
(și nu fraise), nu-s expresia cea mai înaltă a ceea ce criticii spun:
Citește în continuare →
Pe strada care a memorat totul despre mine
acest bărbat cu părul de culoarea merelor coapte
privirea lui mă scoate la suprafață
un înecat după care tu nu te-ai fi aruncat
pentru că, nu-i așa, doar inocenții salvează vieți
Citește în continuare →
„moartea este doar începutul
unui șir de evenimente mărețe”
cu asemenea cuvinte ne uimea
un filosof rus
Citește în continuare →
în zona de dincolo de aici de departe
trăia cineva cu numele enăbel li
era între miazăzi și miazănoapte
făptură cu unghii scurte și pedigri
Citește în continuare →
Tot ce spun s-a-ntors
deja demult împotriva mea.
Îmi ridic ochii și alți inși
ar trebui să-mi poarte țeasta.
Sunt patetic dimineața, uneori și seara,
dar moartea-și are programul ei (f)riguros..
Citește în continuare →
În mâna dreaptă țin o capsulă
Jumătate – zăpadă
Jumătate – cer
O privesc
Mă gândesc
O desfac sau nu
Citește în continuare →
Am coborât de pe biblioteci, cu gesturi de ritual,
cele trei lămpi vechi cu petrol rămase de la mama,
două de masă și una de tavan, cu abajur rotund de tablă,
le-am scos rând pe rând sticlele fragile și am început
să le curăț de praf cu migala învățată de la ea, cu aceeași
cârpă moale de in scămoșat cu care o făcea acasă;
Citește în continuare →