ANDREEA COROIAN
Categorie / Eseu
Peter STALLYBRASS – Haina lui Marx
1. Fetișizarea mărfurilor, fetișizarea lucrurilor
Marx definește capitalismul ca universalizare a producției de mărfuri. În prefața la prima ediție din Capitalul,el scrie că „forma marfă a produsului muncii, sau forma valoare a mărfii” este „forma celulei economice”. „Forma celulei economice” care ocupă primul capitol din Capitalul ia forma unei haine. Haina apare aici nu în calitate de obiect care e făcut și purtat, ci în calitate de marfă care e schimbată. Iar ceea ce definește haina ca marfă e, pentru Marx, faptul că ea nu poate fi purtată și că nu ține de frig. Dar dacă marfa e o abstracție rece, ea se hrănește, ca un vampir, din muncă omenească. Tonurile contradictorii din Capitalul lui Marx sunt o încercare de a surprinde natura contradictorie a capitalismului însuși: cea mai abstractă societate din câte au existat vreodată; dar o societate care consumă tot mai multe corpuri omenești cât se poate de concrete. Abstracția acestei societăți este reprezentată de forma marfă însăși. Pentru că marfa devine marfă nu ca un lucru, ci ca valoare de schimb. De fapt, ea își atinge forma sa cea mai pură atunci când e mai golită de orice particularitate și natură de lucru. Ca marfă, haina își împlinește destinul ca echivalență: ca 20 de coți de pânză, 10 pfunzi de ceai, 40 de pfunzi de cafea, o baniță de grâu, 2 uncii de aur, ½ tonă de fier. În Capitalul, haina lui Marx apare doar pentru a dispărea din nou imediat, pentru că natura capitalismului constă în a produce haina nu ca particularitate materială ci ca valoare „suprasensibilă”. Efortul lui Marx din Capitalul e de a urmări această valoare în toate ocolișurile ei și de a o lega din nou de munca omenească a cărei apropriere produce capitalul. Din punct de vedere teoretic, acest demers îl conduce pe Marx la teoria valorii muncă și la analiza plusvalorii. Din punct de vedere politic, tot el îl conduce la fabrici, la condițiile de muncă, la spațiile de viață, la hrana și hainele acelora care produc bogăția, dar care sunt automat expropriați de ea.
Citește în continuare →
I have a dream. (Not for you!)
CIPRIAN BOGDAN
Protestul a încetat să mai fie un simplu exotism care izbucneşte cu precădere la marginea lumii “civilizate”. Şi a devenit, între timp, un veritabil reflex care se deplasează viral, nepăsător la diferenţe sociale sau culturale, spre noi teritorii de pe harta lumii. Un indicator la îndemână pentru a măsura schimbarea recentă de atmosferă poate fi chiar experienţa subiectivă.
Franco Moretti – Necrologurile din New York Times
Dacă te duci la New York, e foarte probabil că vei citi New York Times, adică unul din cele mai supraevaluate ziare din lume. Nu rata însă pagina lui cu adevărat măreaţă: Necrologurile.
E singura secţiune pe care o citesc în fiecare zi, pentru că admir intenţia care o animă: de a aduce aminte. Şi faptul că face asta la scară mare, în câte cinci, şase, opt scurte biografii pe zi. În comparaţie cu ziarele italiene, care dedică un spaţiu foarte mare unui număr foarte mic de persoane, Necrologurile din NYT au un aspect deschis, „democratic”: foarte mulţi oameni, de multe feluri, şi cei mai mulţi dintre ei deloc faimoşi. Citind istoriile lor, ţi se aminteşte că societatea este făcută din lumi şi temporalităţi diferite: în care coreograful de 36 de ani care tocmai a montat primul său spectacol pe Broadway apare lângă bărbatul de 101 ani care a luptat în „Palestina” împotriva turcilor, în batalionul evreiesc din armata britanică.
Alex Cistelecan – Lungul an ’68. Cazul italian
Văzut sub lupa receptării şi interpretării sale, „mai 68”-ul reprezintă ceea ce s-ar putea numi, paradoxal, un consens în dezacord (sau invers). Pe de o parte, puţine evenimente istorice au reuşit să împartă atât de tranşant opinia publică în două blocuri aflate încă la cuţite, chiar şi la patruzeci de ani de la consumarea faptelor. Pe de altă parte, rareori s-a mai întâmplat ca atât criticii, cât şi apologeţii unui eveniment să-şi legitimeze lectura faptelor şi, implicit, poziţia antagonistă prin exact acelaşi argument ca şi adversarii. Pentru criticii 68-ului, mişcările de protest care au zguduit acea perioadă au fost un fel de inexplicabilă infantilizare generală, o neruşinată răbufnire de tupeu la nivel planetar, o momentary lapse of reason a spiritului – altfel înţelept – al istoriei. Pentru nostalgici, 68-ul a fost structurat pe modelul unui vânt de primăvară, reprezentând o victorie – inevitabil trecătoare – a imaginaţiei şi creativităţii asupra organizării ierarhice, birourilor cenuşii şi fatalei zile de luni[i]. De unde rezultă că, în ambele interpretări, mai 68-ul a fost un fel de chef. Cu asta par să fie de acord ambele echipe de interpreţi. Atâta doar că unii arată cu degetul mustrător sticlele sparte, în vreme ce ceilalţi insistă asupra faptului că măcar s-a băut. Citește în continuare →
Peter SLOTERDIJK & Slavoj ZIZEK: Referendumul francez și viitorul UE
Peter SLOTERDIJK
Narcisismul infantil al nu-ului francez
revistavatra.org 