Categorie / teorie literara

de VATRA

Călin Vlasie – Poetici emergente în era post-algoritmică (II)

De la modernism la virtualism poetic   

Istoria poeziei moderne este marcată de o succesiune de rupturi estetice, fiecare redefinind raportul dintre limbaj, subiect și lume. Modernismul a reprezentat un moment fondator, în care poezia s-a autonomizat, s-a intelectualizat și s-a rupt de tradițiile lirice sentimentale. Figura poetului a devenit aceea a unui constructor de forme, un arhitect al sensului. Ezra Pound, T.S. Eliot, Paul Valéry sau Ion Barbu, în spațiul românesc, au fost expresia unei sensibilități formaliste, care căuta ordine în haosul lumii moderne.

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Ilie – Sinele ca altul: actul critic de identificare

 „Criticul este ființa care începe prin a deveni o altă ființă,

care acceptă să trăiască mental o altă viață diferită de a sa”. (Georges Poulet)

 În teza sa de doctorat, Jean-Pierre Richard alege să descrie universul imaginar al lui Mallarmé prin cuvintele poetului din corespondență: „Devant le papier, l’artiste se fait”. Pentru cei care se apleacă asupra studiului poeziei moderne cu o conștiință critică deplină, precum Marcel Raymond și Jean-Pierre Richard, cuvintele lui Mallarmé ar trebui adaptate și modelate după specificul actului critic al identificării, atunci am putea spune: „Devant le texte/ la poésie, le critique se fait”. Marcel Raymond se situează cel dintâi în cadrele acestei previziuni, nu doar prin cartea-sinteză asupra poeziei moderne, De la Baudelaire la suprarealism (1933), dar și prin studiile aspura operei lui Sénancour, Rousseau, Valéry ori prin eseurile cuprinse în Être et dire, în Verité et Poésie.

Citește în continuare →
de VATRA

Alexandra-Ioana Arsene – Întoarcerea realului în literatură: o perspectivă franceză

În ultimele decenii, teoretizarea literaturii non-ficționale a devenit un subiect de interes pentru mai mulți teoreticieni, iar acest fenomen a început în America cu Mas’ud Zavarzadeh, John Hollowell și Morroe Berger, iar ulterior în Europa cu teoreticieni precum: Marie-Jeanne Zenetti, Ivan Jablonka, Laurent Demanze, Dominique Viart, Philippe Daros, Alexandre Gefen și Aleksandar Prstojević. Alături de o lucrare apărută în Franța, La non-fiction, un genre mondial?1, ea vizând o introducere în teoretizarea non-ficțiunii, fiind incluse aici un amalgam de intervenții asupra literaturii non-ficționale și mai multe analize ale unor opere literare; Le Troisième Continent Ou la littérature du réel2 este ultimul eseu al lui Ivan Jablonka, apărut la începutul anului februarie la Paris. Aici, autorul urmărește delimitarea literaturii „realului”, dar în același timp și clasarea unor anumitor opere într-un nou gen.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – „Cine vorbește în roman?”. O contribuție esențială la studiile literare românești

O spun de la început și fără înconjur: volumul lui Costi Rogozanu, Naratorul cel rău. Un studiu despre realismul românesc: Rebreanu, Preda, Dumitriu*, este una dintre cele mai notabile apariții de critică și istorie literară a ultimilor ani. Cartea propune reevaluări considerabile nu doar privitoare la receptarea particulară a fiecăruia dintre cei trei autori vizați, ci și privitoare la modul în care a fost privit sau analizat – de către critica și cercetarea anterioară – romanul românesc în ansamblul lui.

Citește în continuare →
de VATRA

Gheorghe Perian – Critica universitară clujeană: concepțiile despre literatură

Din 1918 până în prezent, la Universitatea din Cluj s-au succedat trei generații de profesori care au predat literatura română și au scris lucrări de sinteză cu privire la aceasta. Prima generație a fost cea interbelică, formată din câteva personalități puternice, adevărate modele pentru urmași, având o influență durabilă și profundă asupra acestora. A urmat, după al Doilea Război Mondial, generația melioristă, o generație numeroasă și cu o durată de manifestare îndelungată, prelungită până nu demult. Iar a treia generație, cea postmodernistă, mai puțin compactă decât cele precedente, a apărut după Revoluția din 1989 și a întâmpinat unele opreliști în a-și afirma identitatea.

Citește în continuare →
de VATRA

Larisa Pălie – Literatura – cale spre vindecare în practica medicală

Ne-am obișnuit, odată cu apariția postmodernilor, să privim literatura ca parte integrantă a vieții cotidiene. Tot mai multe asocieri au fost făcute între literatură și alte domenii, tocmai pentru a demonstra capacitatea literaturii de a integra cât mai mult fragmente de real. Totuși, paradigma postmodernă promovează transferul dinspre real spre literatură. Literarul se definește astăzi prin încercarea de trasare a unei linii cu dublu sens, care să meargă de la real spre literatură, dar și în sens invers, de la literatură spre cotidian. Dacă apropierile dintre literatură și alte științe umane precum istoria, filosofia sau psihologia sunt mai previzibile, o asociere între literatură și medicină ar părea imposibilă prin însuși statutul dihotomic pe care îl dețin cele două discipline. Cu toate acestea, raritatea unei astfel de abordări ar putea oferi soluții într-o dublă Criză, a literarului și a medicinii. Pe de o parte, literatura încearcă să se redefinească în raport cu societatea de consum, iar pe de altă parte medicina caută soluții pentru a ajuta în recuperarea pacienților care au nevoie de terapie.  Cartea lui Josie Billington, Is Literature Healthy? (Este literatura sănătoasă?)* oferă un posibil răspuns la această criză, demonstrând cum literatura poate avea capacitate terapeutică recunoscută în practica medicală.

Citește în continuare →
de VATRA

Ema Alexandra Luncian – Acreditări (in)voluntare

Poate primul amănunt care uimește la solidul volum al eseistului francez William Marx este ambiția de a oficia un proces intentat literaturii de pe baricadele vocilor care își propun să o desființeze. Nu doar autentic în idei, ci și expresiv ca desfășurare, studiul său se configurează din perspectiva „adversarului” literaturii, numind patru dintre cele mai vizitate acuzații formulate împotriva poeticului. În fața unui asemenea text, ne amintim că literatura rămâne încă un câmp de luptă, că ea nu trăiește nici acum un timp de acalmie, ci, din contră, este periodic obligată să-și interogheze statutul, identitatea printre celelalte discipline și să-și gândească strategiile prin care poate fi recuperată, într-adevăr, ca disciplină. 

Citește în continuare →
de VATRA

Andra Gălan – Pledoarie pentru un „umanitarism literar”

Supusă unei permanente recadrări a centrului, confruntată cu intruziunea violentă a tehnologiei și forțată să-și reconfigureze permanent instrumentele de operare, literatura se (re)calibrează prin contactul cu lumea digitală, cu presiunea economică sau politică. Poziția ocupată de literatură intervine în dinamica studiilor literare prin faptul că determină numeroase mutații la nivel tematic, metodologic sau interpretativ, iar efectele pe care le produce la nivel social permit (re)definirea ei ca ,,bun public”, după cum încearcă să demonstreze Rick Rylance în studiul său, Literature and the Public Good*.

Citește în continuare →
de VATRA

Vlad Lupescu – A depăși crizele cu ajutorul literaturii

După ce în 2016 a publicat volumul Atlantic Afterlives in Contemporary Fiction: The Oceanic Imaginary since the Information Age, Sofia Ahlberg oferă prin cel mai recent studiu al său, Teaching Literature in Times of Crisis*, o reflecție complexă și originală asupra modurilor în care predarea literaturii poate avea un impact pozitiv asupra modului în care studenții gestionează și se raportează la crizele cu care umanitatea se confruntă în ultimii ani. Este vorba, desigur, atât despre probleme ceva mai vechi, precum schimbările climatice, răsturnările socio-politice și discriminarea sistemică bazată pe rasă, etnie sau orientare sexuală, cât și despre unele mai recente, precum pandemia cauzată de Covid-19.Volumul li se adresează profesorilor de literatură, propunându-și să le ofere acestora instrumentele și strategiile didactice necesare pentru a prezenta studenților texte canonice și necanonice, dintr-o perspectivă care să dovedească relevanța competențelor literare specifice în lumea contemporană, profund marcată de crize. Transferând în lumea reală abilitățile de cititori critici dobândite în orele de literatură, studenții vor putea înțelege și răspunde într-un mod activ situațiilor de criză, depășind deznădejdea și teama de necunoscut pe care acestea le generează prin „adaptabilitate, flexibilitate, reziliență și rezistență”.

Citește în continuare →