Școala de la Brașov (ep. 8)

Senida POENARIU

Grafica poetică: Romulus Bucur și E.E. Cummings

Despre influențele poeților americani asupra poeziei lui Romulus Bucur s-a tot amintit. Ce-i drept, chiar și numai poemele publicate în antologia Cinci sunt exemplificatoare și totodată suficiente cantitativ, dar și calitativ, pentru a descrie poziția lui Romulus Bucur față de poezia americană. Mai mult chiar, dacă cititorul nu e familiarizat cu poezia americană și riscă să rateze chestiunea, poetul, cu ostentație, își declară adeziunea prin aluzii și colocații în limba engleză.

 Romulus Bucur nu este însă sub nicio formă doar un inocent prins în mrejele inovațiilor și ale bizareriilor tipografice realizate de Cummings; nici un discipol cuminte al libertăților versului liber, al preciziei, al nervului măsurii scurte și rapide ce comprimă dinamic fluiditatea experienței din poezia lui Williams. Și, cu siguranță, Romulus Bucur nu este nici un adorator al filozofărilor impersonale, ușor moraliste pe tema relației „imaginație-realitate-sine” din poezia densă, așezată, „serioasă” chiar, semnată de Wallace Stevens. Romulus Bucur este un poet a cărui luciditate se extinde și asupra relațiilor inter-literare. Citește în continuare →

Ioana Zenaida ROTARIU – Feminitatea devastată de întuneric

angela14

În concepţia criticului Eugen Negrici, literatura feminină este „un alt concept confuz, deci comod şi util”1 şi, după cum tot criticul susţine, „nici stilul, nici viziunea artistică şi nici planul moralei actului creator nu furnizează destule argumente valabile pentru a ataşa un sex anume literaturii. Lesniciosul, avantajosul concept al «literaturii feminine» a perturbat şi perturbă – ca orice falsă problemă – percepţia criticilor români, dar o face într-o măsură care ne trezeşte antipatia.”2 Având dovada afirmaţiilor tranşante ale lui Negrici, putem intui că acest demers poate fi aplicat, în viziunea criticului, deopotrivă prozei, cât şi poeziei feminine. Pe de altă parte, într-unul dintre cele mai recente volume de teorie, eseistică, interviuri şi critică, Radicalitate şi nuanţă, Mircea Martin atrage atenţia asupra noţiunii de nuanţă. În cartea publicată în 2015 la editura Tracus Arte, Mircea Martin simte nevoia unei delimitări şi definiri personale privind radicalitatea şi nuanţa în cadrul teoriei literare – „Apelul la nuanţă are tocmai rolul de a face tabloul viu, de a propune o interpretare coerentă, credibilă, nu o schemă aplicabilă în orice timp, loc ori situaţie. Nuanţarea presupune o atenţie distribuită asupra cât mai multor detalii, dar şi asupra raporturilor acestora cu întregul. Altfel spus, discriminarea trebuie să fie urmată de integrare, disocierea de asociere, o asociere unificatoare şi verificatoare totodată.”3 Trebuie întâi să înţelegem detaliile şi să identificăm diferenţele pentru a putea determina specificul unei opere/ autor, modul particular al unei scriituri şi apoi integrarea într-un context, curent, orientare dominantă. Am considerat necesară o anumită rigoare şi delimitare atunci când vorbim despre poezia feminină, cu inevitabilul contrapunct – poezia masculină, în primul rând, pentru că unul dintre cele mai eficiente modele ale cunoaşterii este prin comparaţie, pentru a distinge ceea ce este specific şi totodată unificator pentru două poetici şi în al doilea rând, pentru că, de-a lungul timpului, fenomenul poetic al aşa-numitei „lirici feminine” a avut la bază modele şi influenţe literare distincte, cuprinzând structuri variate din punct de vedere tematic, stilistic şi estetic.

Citește în continuare →