Etichetă / Calin Craciun

de VATRA

Călin Crăciun – O răsconversiune poetică

Volumul cu care Mihai Manole a câștigat premiul „Alexandru Mușina” / 2023 pentru debut în poezie, de piele ne va fi cel mai dor*, este numit prin preluarea titlului uneia dintre creațiile cuprinse între paginile sale, pe care o transformă astfel în una programatică. Este o poezie redusă la câteva imagini frisonante și consistente simbolic: „de piele ne va fi cel mai dor/ cât va dura războiul. Micul Prinț/ cu picioarele bandajate/ va mângâia patul puștii din lemn de baobab &/ va trage, va trage, va trage/ pentru-a simți mușcătura șarpelui/ din nou, din nou și din nou.” O creație, iată, cu apetență vizionară, despre angoasă, prevestind o rană ce acoperă în întregime trupurile, învăluindu-le complet în durere, pe durata războiului. Este cât se poate de strident aici apelul la două resurse poetice, care se dovedesc viguroase în întregul grupaj: pe de o parte, culturalul, esențializat de Micul Prinț, pe de alta, simbolistica uzitată în demersul psihanalitic, reprezentată de „mușcătura șarpelui”, ambele purtându-și cu sine invitația la glosele aferente. Între ele și motto-ul preluat din Louise Glück („Cineva pronunță un cuvânt: Eu./ Din această curgere/ marile forme –”) potrivirea este deplină. Aceste resurse trimit spre un eu care își construiește propria lume, una în care, printre mărcile unicității ei, se remarcă și cele ale celorlalte, ale generalității.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Un spectacol ideatic

Volumul de debut al lui Alexandru Funieru* își întâmpină cititorul, pe coperta întâi, cu imaginea unui șezlong învăluit în năvod, în centrul unui fond alb și sub titlul candelabre în valul artificial. Legătura directă dintre titlu și imagine e dată de înscrierea în semantica acvatică. Pornind de aici, se poate, bineînțeles, vorbi mult și bine despre damnare, limite, artificialitate ș.a.m.d. Pe coperta a patra, Caius Dobrescu și Andrei Dósa anunță un spectacol poetic ce tinde spre critică socială și autocritică, unul în care se îmbină frisonul, ivit din devoalarea funcționării unor inerții păguboase, și delectarea, oferită de inteligenta gestiune a ludicului. Lor le confirmă parte din spuse clapeta care conține inspirat selectatele versuri: „pe vremea lui mumulean se făcea carte/ și țuică de pere se făceau prunci icnind de durere/ din brazi și păltinași și din neveste severe/ se făceau integrale din sinus pătrat de cosinus la cinci/ mii supra lamda radical din ursul panda”. Sunt, iată, versuri care jonglează inteligent cu perspectivele asupra trecutului. De o parte, se recunoaște cea care-l idealizează, ea fiind caracteristică discursului conservator, mândru de uzitarea tuturor clișeelor folclorice și mistificărilor romantic-bombastice privitoare la sănătatea, vigoarea și inteligența nației, care ar fi puse în pericol de progresismul denaturant al prezentului. De cealaltă, e persiflarea acestei idealizări, căci toate sacrosanctele conservatorismului par „radical din ursul panda” – o sintagmă ce poate suporta destule semantizări.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Spovedanie către Alionușka

Romanul Alionușka* al Liliei Calancea se face remarcat și dacă-l raportăm strict la contextul moldovenesc din stânga Prutului, și dacă-l plasăm în mai largul peisaj literar românesc. Ceea ce-l particularizează înainte de toate este faptul că reliefează dintr-o perspectivă originală vectorii ideatici și comportamentali – căci ideologici pare prea mult spus – care au funcționat în perioada tranziției generate în Republica Moldova odată cu momentul colapsului Uniunii Sovietice. Apoi, i se remarcă numaidecât formula estetică responsabilă de lectura pe nerăsuflate, în ingredientele căreia stau principiul mărturisirii emoționante în fața unei fetițe moarte înainte de naștere, structurarea textului în povestioare ce portă titluri cu tâlc, ale căror subtilități invită la glose, și rar exprimata convingător dragoste genuină față de bibliotecă, încrederea în forța cărții de a „descoperi omul”, pusă împreună cu inserții poetice, autoreferențiale.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Nouă traducere a lui Petőfi Sándor

La editura Tipo Moldova a apărut o nouă traducere a poemului Apostolul al lui Petőfi Sándor, realizată de Kocsis Francisko*, la 200 de ani de la nașterea poetului. Anterior, poemul a mai apărut în limba română datorită lui Ștefan O. Iosif, mai întâi în 1896, versiune care a mai avut parte de reeditare în 1908, ultima fiind realizată de editura clujeană Dacia, în 1972.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Proză de critică socială

După recentul debut și în proză scurtă, din 2022 (Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept, Chișinău: Arc), scriitorul din Republica Moldova Iulian Fruntașu a revenit foarte repede în câmpul literaturii cu un nou volum, intitulat provocator: Donatello, asasinul lui Putin*. Sunt cuprinse în el 18 povestiri în care apar uneori tendințe fantastice abil controlate, autorul lăsându-le să se manifeste doar atât cât să poată fi tratate ca perdea de fum a cărei disipare întărește un realism „contondent”, cum inspirat îl numește Bogdan Alexandru Stănescu pe coperta a patra. Este vizibilă în creațiile din volumul de față continuarea preocupării pentru a stârni implicarea cititorului în poveste, prin suspansul amplificat de finalul deschis, preocupare manifestată de autor și în cel anterior.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Spre o reconstrucție a imaginii femeii

Volumul Retroversiuni*, apărut la inițiativa Cristinei Ispas, este o antologie de proze scurte scrise numai și numai de femei. Din start, prin însuși exclusivismul său programatic și, mai ales, raportându-l la contextual literar actual, el se anunță ca un demers ce se înscrie în aria manifestărilor feministe din literatura autohtonă. E drept, există în alcătuirea sa destule proze care luate separat ar putea fi anevoie ori chiar deloc legate de feminism, însă construcția volumului conform principiului că autoarele trebuie să fie femei și precizările din Cuvânt-înainte îndreptățesc, ab initio, ideea militantismului feminist. Cristina Ispas vorbește direct despre dorința construirii unei literaturi în care să se remarce trecerea de la perspectiva bărbaților asupra personajului feminin (o perspectivă exterioară, marcată de stereotipii masculine, și tocmai de aceea denaturantă) la una care să exploreze feminitatea prin ochii celor care o cunosc cel mai bine, ai femeilor. Ea preia astfel de la Laura Mulvey critica împotriva perspectivei masculine asupra lumii și asupra femeii în mod special (male gaze), care propune alternativa female gaze, adică a unei perspective mai adecvate, căci e una de insider, mai aproape de adevărul feminității, devreme ce explorarea subiectului e eliberată de stereotipii masculine și dominată de conștiințe în care se reflectă experiențe și emoții feminine autentice. E o critică dusă apoi mai departe de Bracha Lichtenberg Ettinger, prin crearea conceptului „privirii matriciale” (matrixial gaze).

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Scurtmetraje de ameliorare a traumei

Odată cu debuturile Roxanei Cotruș, Gabrielei Feceoru, Hristinei Doroftei și al enigmaticei Marion Bold, se poate vorbi de conturarea unei generații poetice târgumureșene tinere, una deja bine integrată în direcțiile noi din ansamblul românesc, stimulată fiind din plin de instituțiile literare cu relevanță națională Al. Cistelecan și „Vatra”. Acestor poete li se adaugă Flavia Adam și o putem observa venind promițător din urmă pe Georgiana Olaru. Nominalizările la premii importante din țară, prezența la cele mai relevante festivaluri și întruniri ale creatorilor români, precum și publicarea textelor în reviste prestigioase sau la edituri selective confirmă ideea închegării unui grup târgumureșean polifonic, unul până acum feminin, după cum se vede. La Târgu Mureș putem deci vorbi de existența unei „generații” în care poetele s-ar putea plânge în primul rând de lipsa „concurenței” masculine, nicidecum de faptul că poeții le-ar putea eclipsa injust ori le-ar putea confisca pe nedrept laurii. În acest context, local, îi revine lui Andrei Vornicu rolul de poet printre poete, căci prin volumul Scurtmetraje* el se adaugă grupului mureșean care revendică locuri bine situate printre poeții tineri din ansamblul național.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Un poet cameleonic: Igor Guzun

Volumul Mai bine al lui Igor Guzun pare la o simplă răsfoire unul de delectare a publicului larg, nu unul ce revendică un loc pe rafturile din zona elevată a creației literare. Sigur, și literatura de prim rang e tot una ce delectează, doar că altfel și la alte niveluri ale conștiinței artistice, pretinzând cititorului o pregătire specială pentru a-i putea recunoaște cele mai rafinate savori (Scuze pentru truism!). De aceea, de creația literară elitistă cititorul neinstruit se cam ferește, de obicei, și, dacă totuși nu o face, fie lui nu-i spune mare lucru, fie persistă în lectură mai mult din snobism, condus de investițiile în PR profesionist gestionate. Delectarea lui e îndeosebi deplină cu cărțile de consum larg, în care găsește ceva „interesant”. Cartea lui Igor Guzun e cât se poate de „interesantă”, căci pare un amestec de proze foarte scurte, numai potrivite unei lecturi frugale, poezie și cărți poștale pe de o parte haioase, pe de alta cu tâlc, ce pot fi decupate și folosite ca atare. Inserția cărților poștale a experimentat-o autorul deja în volumul Bine. Așadar, Mai bine vine și ca o continuare, și ca o evoluție. Are ca „ingrediente” emoția, sapiențialul și utilitarismul. Practic, elementele cele mai importante ale literaturii „de consum”. Cartea devine, la propriu, obiect util în viața de zi cu zi, unul responsabil cu răspândirea binelui și cu revelarea lui, când grijile îi voalează ori, în cazurile cele mai grave, îi fac aproape deplin insesizabilă existența.

Citește în continuare →
de VATRA

Literatura din Republica Moldova de azi (I)

Argument

O privire prin istoriografia literară românească dezvăluie numaidecât faptul că literatura din Republica Moldova nu se bucură nici de o tratare distinctă, nici de o reprezentare consistentă, deși nu lipsesc voci critice din România care laudă destui scriitori din stânga Prutului. Pentru istoriile dinainte de ʼ89 pot fi invocate obstrucții politice, însă pentru abordările ulterioare acestea nu mai pot funcționa. Se ivesc atunci – cât se poate de justificat – întrebări cu privire la această stare de fapt. Să fie creația literară din Republica Moldova defazată, astfel încât să mai aibă încă de recuperat pentru a fi demnă de integrat în istoriile literare românești, după cum ar reieși din abordarea lui Nicolae Manolescu (devreme ce doar pe la autori de dicționar se poate regăsi cineva din cadrul ei)? Sau, poate, este investigată ignorându-i relaționarea strânsă cu contextul socio-politic specific din care se ivește, astfel că e evaluată după criterii improprii, deformante, injuste? O fi de vină perspectiva centralistă, asociată unui complex de superioritate, cum altfel decât obturant? Sau s-a insinuat în conștiința istoricilor principiul  altă țară – altă literatură (chiar dacă recenta antologie coordonată de Ion Pop – Poezia românească de după 1945 – e construită conform principiului unificator, dar și celui al respectului cuvenit față de condițiile specifice în care ființează literatura română din afara granițelor României, astfel că acordă spațiu poeziei românești din Republica Moldova, precum și din Bucovina de Nord, din Banatul Sârbesc și din diaspora diferitelor țări occidentale)? Bineînțeles, seria de interogații poate continua. Până la formularea unor răspunsuri concludente, rămâne o realitate: în Republica Moldova se scrie literatură română care ajunge greu în atenția publicului din dreapta Prutului, chiar dacă există edituri a căror difuzare ajunge  și aici. Tocmai de aceea, am considerat că este absolut necesară conceperea în Vatra a unui număr tematic dedicat literaturii actuale din Republica Moldova.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Periferia ostentativă, un manifest

Cu un discurs al ornamentelor stridente, debutul lui alexandru adam din stilizări, ap. n-are cum să fie unul comod și nici nu vrea asta, ba dimpotrivă. E aici o poezie lipsită de eleganță și belicoasă în toată regula, care se construiește gradual, de la particular – ce înseamnă să fii gay, iar experiența personală a lui alexandru adam recuperează, în sensul ăsta, în detalii clare, un „tablou” extrem de expresiv –, la general, sau, mai bine, zis, teoretic, într-un final al plachetei de o maturitate neașteptată pentru un debutant.

Citește în continuare →