Despre poezia algoritmică
Nu există un autor căruia să-i fie atribuită expresia „poezie algoritmică” – termenul şi practica au evoluat treptat într-un dialog între arte, literatură şi informatică.
Un istoric pe scurt. Anii 1920–1930: primele experimente „procedurale” vin dinspre avangarda dadaistă şi suprarealistă – Tristan Tzara publică instrucţiuni pentru a-ți construi un text automat („How to make a Dadaist Poem”), iar metoda Cut-Up a lui Brion Gysin din 1959 recurge la combinări „aritmetice” de fragmente textuale: cuvintele și expresiile erau tăiate în fragmente pentru a se pierde semnificațiile lor inițiale și prin rearanjare să se poată crea semnificații noi. Așa s-a născut The Third Mind, un manifest-colaj despre această metodă, realizat împreună cu prietenul său William S. Burroughs. A experimentat această metodă cu poezii intregistrate pe bandă magnetică utilizând un algortim computerizat. Dreammachine, concepută de Brion Gysin împreună cu Ian Sommerville, datează din aceeași perioadă. O metodă aplicată picturii cinetice, care dezvoltă viziuni interioare, „alterând percepția timpului și spațiului și provocând o stare de visare” și un protospatiu virtual de „psudo-evenimente”(https://archive.newmuseum.org/exhibitions/1057). Cu implicații pentru poezie desigur.
Citește în continuare →
revistavatra.org 