Etichetă / Calin Vlasie

de VATRA

Inteligența artificială și studiile umaniste (IV)

Călin Vlasie

IA lărgește câmpul vizibilului; umanioarele păstrează busola sensului

Umanioare și științele formale! Primele sunt discipline care studiază creațiile, ideile, limbajele și valorile umane prin interpretare critică, nu (în primul rând) prin experiment cantitativ:  limbă & literatură, istorie & arheologie, studii religioase & teologie, arte & media, studii culturale & de gen, studii clasice generale & regionale, comunicare (componenta umanistă: retorică, discurs, semiotică), etică aplicată & estetică aplicată, studii de patrimoniu, umanioare digitale (digital humanities).

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Vlasie – Poetici emergente în era post-algoritmică (3)

 Despre poezia algoritmică

Nu există un autor căruia să-i fie atribuită expresia „poezie algoritmică” – termenul şi practica au evoluat treptat într-un dialog între arte, literatură şi informatică.

Un istoric pe scurt. Anii 1920–1930: primele experimente „procedurale” vin dinspre avangarda dadaistă şi suprarealistă – Tristan Tzara publică instrucţiuni pentru a-ți construi un text automat („How to make a Dadaist Poem”), iar metoda  Cut-Up a lui Brion Gysin din 1959 recurge la combinări „aritmetice” de fragmente textuale: cuvintele și expresiile erau tăiate în fragmente pentru a se pierde semnificațiile lor inițiale și prin rearanjare  să se poată crea semnificații noi. Așa s-a născut The Third Mind, un manifest-colaj despre această metodă, realizat împreună cu prietenul său William S. Burroughs. A experimentat această metodă cu poezii intregistrate pe bandă magnetică utilizând un algortim computerizat. Dreammachine, concepută de Brion Gysin împreună cu Ian Sommerville, datează din aceeași perioadă. O metodă aplicată picturii cinetice, care dezvoltă viziuni interioare, „alterând percepția timpului și spațiului și provocând o stare de visare” și un protospatiu virtual de „psudo-evenimente”(https://archive.newmuseum.org/exhibitions/1057). Cu implicații pentru poezie desigur.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Vlasie – Poetici emergente în era post-algoritmică (II)

De la modernism la virtualism poetic   

Istoria poeziei moderne este marcată de o succesiune de rupturi estetice, fiecare redefinind raportul dintre limbaj, subiect și lume. Modernismul a reprezentat un moment fondator, în care poezia s-a autonomizat, s-a intelectualizat și s-a rupt de tradițiile lirice sentimentale. Figura poetului a devenit aceea a unui constructor de forme, un arhitect al sensului. Ezra Pound, T.S. Eliot, Paul Valéry sau Ion Barbu, în spațiul românesc, au fost expresia unei sensibilități formaliste, care căuta ordine în haosul lumii moderne.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Vlasie – Poetici emergente în era post-algoritmică

I

Argument

Acest eseu s-a născut dintr-o necesitate dublă: aceea de a înțelege schimbările profunde din poezia ultimelor decenii și de azi și aceea de a propune un nou vocabular critic, capabil să surprindă poeticitatea emergentă din rețeaua tot mai complexă a tehnologiei, afectului și gândirii critice. Trăim într-o epocă în care inteligența artificială, rețelele neuronale, interfețele și algoritmii nu mai sunt doar fundaluri tehnologice, ci co-autori ai expresiei poetice. Poezia nu mai este doar scrisă, ci generată, programată, glitch-uită, remixată, promptuită.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Vlasie – Căpitanul Sorin Pișleagă

Ori de câte ori Șefa organizează vreun simpozion național pe psihiatrie, căpitanul de securitate care „răspunde” de ditamai sectorul de sănătate pe județ, Sorin Pișleagă, e prezent ca din pură întâmplare de fiecare dată în Laborator și în spital și se arată foarte prietenos, extrem de binevoitor cu toată lumea.Noi suntem tot un zâmbet și, la fel de prietenoși și binevoitori, îl chemăm la o cafea cu o țigară și ceva tărie „străinească” (cum denumește codificat doctorul Chihaia whiskyul). Disimulării îi răspundeam tot cu disimulare, cu ce altceva.

Este trecut de ora 13. Sunt în cabinetul de psihologie de la L.J.P., și aștept să plec în spital. Nu mai am pe nimeni la ușă cu fișe auto sau de angajare, pe nimeni care are nevoie de acte pentru comisia județeană pentru pensionare medicală. DubluVe și doctorița Stela încă nu au terminat consultațiile pe azi. O aud pe Nela, asistenta lui Vlad, strigând cu vocea ei pițigăiată pe holul strâmt: „Mai are cineva concedii medicale de semnat? Vă rog! Dați-mi-le să le înregistrez, ca să nu pierdem timpul și vă strig mai târziu!”

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Vlasie – Despre vandabilitatea cărților de poezie, azi

Nu aș fi intervenit în discuția lansată de Andrei Dósa pe pagina lui de facebook – ecou al preocupărilor tinerilor poeți de azi. Dar mă gândesc că experiența mea ar prinde bine… Am editat multe sute de titluri de poezie, nu le mai știu numărul, în ultimii 30 de ani și mai bine și nu o dată mi-am pus fix aceleași probleme, enervat de fix aceleași realități semnalate azi ca si în 1990, 2000 sau 2015. Cert este, s-o spun din capul locului, că nu trebuie să dăm vina pe rabatul mare perceput de librari, nici pe costurile de producție, nici pe lipsa unor facilități fiscale speciale, nici pe valoarea mică a subvențiilor de stat sau particulare, nici pe o defectă solidarizare patronală (nu „sindicală” – termenul corect e „patronală”!). Întreaga producție editorială de carte funcționează după fix aceleași reguli. Ar fi naiv și chiar păgubitor să credem că cel mai mult contează rabatul comercial! Din acel rabat trăiesc librăriile, și așa puține, cele în format fizic. Au la rândul lor o serie de costuri de funcționare pe care doar cei neimplicați în niciun fel într-o astfel de activitate nu le văd. Cu cât o librărie e poziționată mai vizibil, cu atât costurile de funcționare sunt mai mari și implicit crește și nevoia comercială de a beneficia de un rabat de distribuție mai mare. Nici librăriile online nu funcționează fără costuri – așa cum s-ar părea. În spatele coșului virtual duduie o mașinărie procedurală supusă acelorași reguli comerciale și fiscale.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Realiter vs virtualiter

Călin Vlasie e un paradox. Deși nu împărtășește nimic din poeticile regente optzeciste – nici din cea postmodernistă, nici din cea neo-expresionistă –, el e cel mai entuziast și cel mai tenace promotor al optzecismului. Editurile pe care le-a înființat, nu chiar puține (pentru că, după ʼ89, un Vlasie fără editură e de neconceput), au fost (și sunt), toate, în slujba optzeciștilor; e programul lor principal, chiar dacă nu neapărat și exclusiv. Dar dacă n-a participat la spiritul poetic optzecist, Vlasie n-a lipsit de la bătălia canonică (ba din contră!) și de la efervescența programatică.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Vlasie – Fading

O zi obișnuită

         Iliuță doarme cu fața în sus și cu pătura trasă peste cap.

          Doctorul stă turcește în mijlocul salonului și repară mătura îngrijitoarei Zizi. Zizi se simte jenată. Pacient, e-adevărat, dar e doctor.

        — Dom’ doctor, lăsați-o, dom’ doctor, că n-aveți ce-i face! Dați-o la mine că o repar eu.

        — Lasă dragă, ce atâtea mofturi, ți-o fac ca nouă. Bă – îi zice Puștiului –, puștiule, adu-mi ochelarii, vezi că sunt la capătul patului pe pernă.

         Puștiul trece pe lângă el fără să-l privească. Are ochii împăienjeniți. Se grăbește cu pași mărunți, puțin cocoșat, învârtit cu o cheiță, ca o jucărie chinezească. Mâinile i s-au alungit și îi flencăne pe lângă corp.

Citește în continuare →
de VATRA

Lectură, cititor, carte (6/8): Gheorghe Glodeanu, Leo Butnaru, Dora Pavel, Călin Vlasie și Marian Victor Buciu

lectura 6

Gheorghe GLODEANU

 

Despre magia lecturii

 

Dacă există o seducţie a lecturii? Bineînţeles. În absenţa acestui miraj, cine ar fi în stare să devore biblioteci întregi, întorcându-se la lumea miraculoasă a cărţilor toată viaţa? Fascinaţia lecturii se explică prin nevoia existenţială a omului de imaginar, de poveşti, de a asculta mereu noi şi noi istorii. Pentru cititorul adevărat, cartea reprezintă o promisiune supremă, posibilitatea de a descoperi noi lumi în sfera imaginarului. În plus, pentru cititorul adevărat, lectura echivalează cu un amplu proces de delectare şi nu înseamnă niciodată o corvoadă. Din această perspectivă, putem vorbi de bovarismul cititorului, nemulţumit mereu de propria sa condiţie şi care aspiră mereu la altceva. Asemenea lui Don Quijote, cititorul este un cavaler rătăcitor, care îşi caută propriul drum în labirintul bibliotecii, visând să îşi concretizeze marile aspiraţii. Cazul ideal este acela când lectura ca delectare se suprapune cu lectura văzută ca profesie. Când cititorul de profesie nu simte munca pe care o desfăşoară ca o corvoadă, ci ca o infinită desfătare. De aceea se şi întoarce mereu la universul miraculos al cărţilor. Citește în continuare →

de VATRA

Călin VLASIE – Poeme

vlasie

 

 [ţipătul]

ţipătul strident şi sinistru

       e al unui păun

       cocoţat pe o coloană

       pictată proaspăt

       în labirintul de la Knossos

în ghidul colorat

       imprimat impecabil

       descopăr ochii tăi

       îngroziţi de spaimă.

căldura e un semn al eternităţii

căldura stridentă şi sinistră.

       [scriu]

scriu aceste poeme

       cu gândul că

       nu vei mai dispărea

       niciodată.

       [soarele]             

răsare soarele

un orgasm perfect.

        [un imbecil crede]

un imbecil crede

       că generaţia mea

       e sleită

doar pentru că eu am scris

       prin anii ’80

       că noi oponenţii sistemului

       eram atunci o generaţie obosită

       de scârbă.

       [te-am iubit]       

te-am iubit atât de mult

       tu dormeai

eu scriam un poem

       gândindu-mă intens

       la tine.

        [logopoem]

poate chiar mai mult

20000 de cute groase

 intrând prin nas

 prin ochelarii groşi

vlasie prostul s-a cocoţat pe dig

 şi a strigat cât l-a ţinut gura

că valul înfricoşător se va nărui în câteva minute

       [ai putea fi]

ai putea fi mai respectuos dragă Boris Epstein,

 pe mama tatălui meu o chema Bocman, Ioana,

 înainte de a se căsători cu Costache

dar nu s-a mai întâmplat nimic de atunci

       [mi se pare]

mi se pare că revăd

 ceva foarte vechi un film sau chiar

 o poveste care nu se mai termină

eu locuiesc într-un creier

 un fel de contor al traficului

 acestor nemaipomenite întâmplări

[am sute, mii de poze]

am sute, mii de poze cu tine în creierul meu,

dar niciuna nu-i mai clară şi mai profi decât

 cea în care te ţin în braţe, te sărut, te mângâi

 şi te răstorn pe marginea cerului

        [nu pot vorbi]

nu pot vorbi mai mult

acesta e secretul meu cel mai mare

 mă gândesc că numai aşa

 pot supravieţui

        [în camera jegoasă de hotel]

„frunze de mărar

 şi frunze de salată verde

 şi conopidă

 şi mult usturoi nepisat

 apoi smântână

 şi alune crude mărunţite

 sau nuci

 toate astea le vei mânca doar cu

 peşte

 carne

 sau fructe de mare

 te vei simţi mai curat

 şi mai tânăr”

iar când vei intra în camera jegoasă de hotel

 ea va străluci atât de tare

încât

       [dragostea mea din tastatura tocită]

ea este atât de frumoasă, iar eu o iubesc cu toată fiinţa mea şi mi-e îngrozitor de teamă că cineva mi-o va lua, că ea ar putea să mă părăsească, ceea ce pentru mine ar fi un dezastru, şi atunci încep să-i pun zilnic mici doze în mâncare pentru ca ea să se urâţească, să se îngraşe, să devină diformă şi neatrăgătoare pentru oricine ar dori să o cucerească definitiv, ea deschide net-ul şi vede doar imagini şi texte despre o lume de care trebuie să fugi, ea crede că aceea e lumea reală, una profund schimonosită, iar singurul său refugiu acceptat sunt eu cu lumea asta a mea care trebuie să i se pară cea mai frumoasă, singura în care poate trăi.

eu trebuie să fac tot ce se poate face ca să o ţin lângă mine, chiar dacă eu ştiu că e demenţial ceea ce fac, iar mie îmi este în continuu teamă că cineva mi-o poate răpi pe ea, dragostea mea din tastatura tocită

        [luna pe jumătate]

 

luna-i chiar pe jumătate, nu-i roşie, nici ivită

 dintr-o întredeschidere a pleoapelor

 nu ştiu dacă e în creştere sau în scădere

 a apărut brusc pe când făceam un viraj

 spre cea mai înaltă stradă a oraşului –

am avut impresia că văd curbura feselor tale

 strălucind pe banca neagră

 din parc, imensul parc din mijlocul pădurii

 unde intram adeseori pentru a ne minuna

 cât de tare strălucesc fesele tale imense

 

       [trage storurile]

trage storurile de la fereastră şi priveşte de-a lungul străzii

nu vezi chiar la colţul trotuarului

 după şirul de maşini parcate

 un prost care se holbează la tine?

nu ţi se pare că mănâncă pereţii blocului

 li casa liftului şi uşa aia de metal ruginită de la intrare?

numai ca să te prindă mai iute în braţe

şi să te ducă dincolo de calea ferată

cam pe unde se termină faleza şi începe câmpul

 cu canguri şi viţeluşi şi răţuşte sălbatice

 şi tot felul de ecrane în care se văd aceleaşi imagini

cu un căpcăun care pluteşte peste umbra lui

 

 

[Vatra, nr. 9/2015]