Debutând în 1982 cu placheta „Scrisori din muzeul pendulelor”, apărută la Editura Albatros, Viorel Mureșan, singuraticul poet echinoxist, și-a conturat treptat o poziție aparte. Pauza editorială destul de mare înregistrată după momentul 1982, generată și de situația politică, după cum atestă într-unul dintre interviuri, nu s-a repetat, acesta fiind o prezență constantă pe scena poeziei române începând cu deceniul al nouălea. În acest sens, antologia publicată în 2015, Poștașul rural (Editura Școala Ardeleană), reunește o selecție de poeme din cele zece cărți ale autorului, care evidențiază diverse fațete ale poeziei sale. Citește în continuare →
Eseist, publicist și critic literar, lider de opinie la Europa Liberă, Vitalie Ciobanu părea că-și ignoră vocația de prozator. După romanul său Schimbarea din strajă – o apariție paradigmatică în proza postsovietică, o reîmprospătare postmodernistă a convenției romanului istoric – au trebuit să treacă aproape trei decenii, până ca scriitorul să publice o nouă carte de ficțiune, Zilele după Oreste.* Așteptarea a meritat, apariția acestei cărți ține de momentele de vârf ale unei literaturi. Articulările narative deosebit de subtile și nuanțate, construcția etajată și sofisticată, frazarea măiestrită vorbesc chiar din primele pagini despre un profesionist desăvârșit al scrisului. Citește în continuare →
După debutul editorial cu volumul de proză scurtă Tot spațiul dintre gândurile mele (2017), Bogdan Răileanu revine în ipostaza de romancier prin Dinții ascuțiți ai binelui*, despre care mărturisește: „Am vrut să scriu despre destinul teribil al unui cămătar și despre căință. Am inclus aici, probabil, toate fricile și speranțele mele. […] La fel cum, în oglindă, în lumea celor care se ocupă în mod evident doar cu binele, răul apare și echilibrează balanța ca un parazit de care un ecosistem are nevoie ca să funcționeze”. Narațiunea aduce împreună două spații ale marginalului care, am putea crede, nu se întâlnesc niciodată: viața monahală și cea interlopă. Dar ce se întâmplă când, sub amenințarea morții, cămătarul Maldini suferă o criză mistică, iar cele două medii încep să funcționeze pe principiul vaselor comunicante?
Dacă în ultimele două decenii critica literară românească (tânără, în speță) pare să reușească o benefică racordare la orizontul cercetătorilor și universitarilor din Occident, mă refer aici la despărțirea de tradiția unor istorii cu mize de exhaustivitate, de obiceiul toxic al transferului cronicii literare în discurs cu pretenții de științificitate ș.a., unele volume de critică extrem-contemporane vin totuși să ne aducă aminte că unele reflexe mor greu. Cazul studiului lui Florin Oprescu, Romanul românesc și morfologia puterii*, nu este diferit. Volumul se înscrie, aproape fără rest, într-o zonă a criticii literare aflate în grav decalaj față de cea actuală (prin actuală înțeleg studiul literaturii cu tool-uri teoretice actualizate, metode științifice riguros respectate etc.), având pretenția unei exhaustivități cel puțin curioase pentru ora actuală: volumul urmărește traseul literaturii române din zorii romanului românesc până la proza anilor 2000. Citește în continuare →
Apărut la cinci ani distanță de la trecerea în neființă a scriitorului optzecist Alexandru Vlad, „Aripa grifonului”* reprezintă o reeditare a volumului de debut al acestuia, incluzând, totodată, un cuvânt-înainte semnat de Ion Mureșan, un studiu introductiv generos, aparținându-i editorului Andreea Pop, o serie de proze scurte, care nu au mai fost incluse în volum, referințele critice reprezentative apărute în diverse reviste de specialitate, culese în ordine cronologică, și câteva fotografii sugestive din arhiva familiei, care evidențiază momente din viața prozatorului. Citește în continuare →
Petru Cimpoeșu propune, fără îndoială, o formulă interesantă pentru ultimul său volum care cuprinde deopotrivă o serie de semificțiuni, articole publicate în Vatra, dar și patru proze scurte urmate de texte scrise în blogul ziarului Adevărul și articole de atitudine publicate pe alte platforme literare.
Bărbați fără degete este un titlu despre impostură, o trimitere la picturile rupestre din grotele franceze reprezentând amprente ale unor mâini incomplete, cu degete deliberat amputate în semn de ofrandă. Însă degetul oferit ca talisman, un gest de afecțiune a îndrăgostitului pentru persoana iubită, devine pretextul unei proze scurte, o parodie a gestului preistoric. De altfel, toată structura acestui volum, fie că e vorba de semificțiuni, proză scurtă sau articole cu miză culturală, relevă talentul acestui scriitor de a jongla cu fapte, idei, teorii și de a le aplica întâmplărilor din spațiul cotidian românesc. Citește în continuare →
Debutantă relativ târzie și ezitantă, suspectată mereu că preferă să-și rescrie cărțile decât să compună ceva nou, Gabriela Adameșteanu a recuperat teren și din punctul de vedere al cantității în ultimii ani. Fontana di Trevi*, cea mai recentă apariție editorială, reprezintă o continuare a romanelor mai vechi, Drumul lung al fiecărei zile și Provizorat. Centrarea asupra figurii feminine, Letiția Branea, dar și date concrete din anturajul ei (relații familiale, contexte istorice), reprezintă argumente pentru lectura acestor romane în direcția unei trilogii. Doar că, în mod evident, accentele și problematizările se modifică subtil de la o carte la alta, în funcție de vârstele biologice ale personajului central – dar și de limitele permisivității exprimării literare în funcție de epocă. Era firesc ca Provizoratul, cartea din 2010, să acceseze problematici politice rămase în fundal, ca memorie difuză a protagonistei, în volumul din 1975. Citește în continuare →
