Nina Corcinschi – Clătinări de lumini, amenințări ale umbrei

Ana Rapcea publică rar poezie. După Dulceață de coarne (Chișinău, Lumina, 2011)  revine editorial abia în 2018 cu volumul Când lumina se clatină (Chișinău, Arc). Ambele cărți sunt o confirmare a faptului că poezia ei ține de combustia existențială, de momentele liminale care își caută expresia poetică. Ceea ce nu înseamnă că pentru Ana Rapcea poezia ar fi doar o defulare. Este vocație și destin, cu o miză a simbiozei textului cu acutizările existențiale, cu marile întâmplări ale vieții. Nu e un „capriciu”, cum scrie ea într-o ars poetica, este un dat care își configurează formele când poeta acumulează stări, emoții, gânduri, adică  materie umană ce caută să se decanteze poetic.

Citește în continuare →

Ioana Boștenaru – Elogiul nedespărțirii

Poezia de dragoste are o tradiție aparte în literatura română. De cele mai multe ori e legată de experiența autorilor, care se subordonează volitiv propriilor sentimente, reușind să scrie poate cele mai valoroase poeme despre ritualuri erotice, împliniri sau eșecuri și pierderi. În ceea ce privește postularea celor din urmă, nu e necunoscut faptul că trecerea în neființă a apropiaților a reprezentat o sursă de inspirație pentru poeți, un exemplu sugestiv fiind volumul publicat în anii ’80 de Ileana Mălăncioiu, „Sora mea de dincolo”: ”Privesc cum plouă prin geamul uşor aburit/ se fac mii de cercuri în balta de pe şosea/ nu se mai opreşte, geme pămîntul de apă/ vai, Doamne, cum o plouă pe sora mea/ din ploaia asta rece nu mai scapă./ Cum nu mai scapă? îmi spune un glas,/ sora ta a scăpat pentru totdeauna/ de vremea asta rea şi schimbătoare/ nu te mai teme, nu i se-ntîmplă nimic —/ dar eu mă rog smerită să fie iarăşi soare.” Citește în continuare →

Cristina Timar – Elegie pentru Reghina

Comentatorii ultimului roman al Ioanei Nicolaie au observat, fără să insiste însă asupra ei, dimensiunea implicit ideologică a Cărții Reghinei*. În plină ofensivă a feminismului militant, ea cotește pe lângă tentația unui roman tezist, înălțându-și discursul în zona poeticului și a simbolicului, eliberându-l de tonul vindicativ al feministelor prezentului, fără ca prin aceasta romanul să fie mai puțin feminist, în fond. Tonalitatea cărții, deși atacă tema sensibilă a victimizării femeii într-o societate patriarhală și profund misogină, cum era cea a comunismului din deceniile 8 și 9 ale secolului trecut, nu scuză și nu acuză. Ea spune fără echivoc povestea unui Iov feminin, a teribilei Reghina, o mamă – eroină a perioadei comuniste, căsătorită, după cutumele vremii, la 16 ani, ruptă brutal din spațiul idilic și protector al unei copilării fericite, petrecută în vârf de munte și aruncată în infernul existenței conjugale, alături de un soț agresiv și infidel, panicat de capacitatea de zămislire a soției. Fără echivoc, spuneam, căci această pistă de interpretare e chiar ostentativ oferită cititorului prin moto-ul preluat din Plângerile lui Iov în debutul romanului și celelalte versete, din aceeași carte vetero-testamentară, plasate în fruntea majorității capitolelor, dar nu fără ocolișuri. Iar ocolișurile „blurează”, citând expresia lui Bogdan Crețu, din cronica apărută în Observator cultural, nr.992 / 2019, ”Între răul din bine și binele din rău”, ocultează nivelul narațiunii propriu-zice, infuzia generoasă de lirism rupând fără regrete firul succesiunii cronologice și introducând discontinuități discursive, dilatând la maximum imaginile, reducând la minimum acțiunea și pulverizând-o, astfel încât cititorului i se cere destul efort hermeneutic pentru refacerea acestui puzzle biografic. De fapt, după surpriza primelor pagini, cititorul își dă seama că a intrat în mintea Reghinei, o femeie paralizată, lovită de orbire și muțenie, care-și privește retrospectiv existența de aproape șapte decenii, căutând să dea un sens anilor de suferință maritală.

Citește în continuare →

Călin Crăciun – Aventuri din copilăria lui Făniță și alte aventuri

Că în literatura „tânără” din zona mureșeană se întâmplă lucruri nu mai e de multă vreme o noutate. Și n-am acum nicidecum în gând a rosti vreun truism legat de activitatea, ba chiar de influența „Vetrei” în domeniul literaturii zonei și naționale, ci mă refer strict la segmentul tânăr din sfera creației literare mureșene. De un moment privilegiat al poeziei târgumureșene s-a mai vorbit în ultimul timp, de când au debutat Roxana Cotruș, Gabriela Feceoru, Crista Bilciu, Hristina Doroftei și, mai nou, Marion Bold, cărora li se adugă Flavia Adam. Și încă alte nume își așteaptă momentul de grație al intrării în poezia demnă de luat în seamă. Având în vedere că suntem, geografic măcar, în cercul cel mai restrâns, și de aceea mai privilegiat, al influenței lui Al. Cistelecan, efervescența poetică apare numaidecât firească, inevitabilă, aș zice. Dacă mai punem la socoteală și activarea zonei cenacliere, putem fi mulțumiți; avem indicatorii unei dinamici literare autentice. Cât despre teatru, situația nu e nicidecum mai prejos. Cu toate acestea însă, proza a cam rămas în suferință. Tocmai de aceea, e de salutat numaidecât apariția romanului Rugină* al lui Valentin Covaciu, care mă îndreptățește să spun că în sfera creației tinerilor, iată, își anunță revirimentul și proza. Căci nu e vorba de o apariție care să consolideze naivitatea, autosuficiența și stima de sine provinciale, ci de una care să revendice demn și întemeiat un loc în ierarhia națională a romancierilor debutanți. De altfel, debutul romanesc al lui Valentin e câștigătorul Concursului de proză Casa Cărții de Știință, 2019, jurizat de Alex Goldiș și Horia Corcheș, fiind apoi nominalizat la Gala tinerilor scriitori / Cartea de poezie a anului 2019 (Muzeul Național al Literaturii Române din București şi Asociația Euro CulturArt).

Citește în continuare →

Mihnea Bâlici – Proiecții identitare

Încă de la sfârșitul deceniului 2000 (prin nume ca val chimic și Gabi Eftimie), în poezia română contemporană a început să fie cartografiată o zonă pe care critica foarte tânără a numit-o „postumanistă”. Ceea ce trebuie remarcat este că, pentru acest postumanism local, tematizarea tehnologiei și a digitalului nu e importantă decât într-un plan secundar. Ceea ce contează mai mult este noul rol pe care îl primește textul poetic. Poezia nu se mai dorește a fi un document de mărturii ale autorului sau un act cu importanță socială/existențială de mare gravitate, ca în generațiile anterioare. Textul devine în mod programatic o comoditate estetică, în stare să simuleze funcția protetică a tehnologiei și Internetului. Cu alte cuvinte, textul devine recipient și transportor pentru „instalații” posh și înscenări exotice (la Alex Văsieș sau, mai târziu, Ovio Olaru), pentru efecte de atmosferă (vezi Andrei Doboș) sau chiar pentru o subiectivitate alternativă, „deteritorializată” (la Andrei Dósa, Cosmina Moroșan sau Vlad Moldovan). Conceptul-cheie care se află la baza acestor programe poetice este „proiecția” – de cadre, de stări, de scenarii ș.a.m.d.

Citește în continuare →

Al. Cistelecan – Poemele Eclesiastului

Chiar dacă n-are de spus decît un singur lucru (de nu cumva mai ales atunci), poetul nu va isprăvi niciodată cu spusul lui. Și asta pentru că, de fapt, nu-l poate spune niciodată în chip definitiv și eliberator; nu-l epuizează, ci doar îl aproximează. Deși vorbește în limbajul cel mai definitoriu, poetul e un bîlbîit suveran care nu poate pronunța niciodată esența lucrului pe care-l are de spus. El e eroul propriei neputințe de a-și exorciza obsesia care-l definește și victima dependentă de inepuizabilitatea acesteia.

Citește în continuare →

Andreea Pop – O struțocămilă ironică

Debutul sub pseudonim al lui Marion Bold, un „nume de scenă” programatic, ținând cont de premeditarea livrescă a textelor de aici, e, în totalitate, produsul unui fond expansiv. # e, mai mult decât orice, un volum cu un elan al viziunilor desfășurate pe scară largă, în care poeta joacă deopotrivă cartea decrepitudinii și pe aceea a notației contemporan-ironice. Aș zice că se poate vorbi aici de o strategie discursivă inteligentă, pentru că Marion Bold reușește să țină un echilibru al contrastelor și să le exploateze spre beneficii reciproce.

Citește în continuare →

Adina Luca – Țara Papucia

Dialectica formă-conținut vizează un raport incongruent în textele Doinei Ioanid: în cazul formei, aceasta este configurată relativ simplu, fără structuri lirice complexe; în schimb, conținutul este ermetic și relevă un univers ludic, ce se vrea nu doar veridic, dar și autentic. În acest raport, elementul comun îl reprezintă sensibilitatea și inocența, cu care poeta jonglează permanent între planurile pe care le expune în volumul cele mai mici proze*.

În ansamblul său, volumul surprinde o serie de amintiri haotice. E un permanent flux al memoriei declanșat de detalii, chiar în manieră proustiană, care, însă, pare să unească sau să construiască, în final, un univers compact. În același timp, tocmai această rememorare spontană aduce o notă de autenticitate, în termeni sensibili și ludici.

Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Emilian Galaicu-Păun: poeme din grădina de rodii

…în care (grădină) „o femeie-și/ cultivă cica-/ (ci)tricele made in/ Cântarea Cântărilor” – este o revenire triumfală a lui Emilian Galaicu-Păun în „(bib)laica” temă a erosului și a morții. Dragostea este tare ca moartea, axioma pipăită pe toate p(h)ărțile ei livrești în cărțile anterioare, cunoaște în A(II)Rh+eu / Apa.3D (Cartier, 2019) adevărata ei măsură ontologică. Dacă în Arme grăitoare kamasutrele scriiturii sunt exerciții erotice de textualizare a corpului și corporalizare a textului („mângâiam trupul ei kaligrafic de parcă aș fi urmărit, bifurcându-se-n copulative/ și subordonate, o frază”), în A(II)Rh +eu biblioteca se transformă în mod miraculos și, mai ales, emoționant într-o „pădure/ fermecată și unde de jur împrejur, ᾿n toate tufele de păducel, printre spini,/ înflorește pasiunea lui Merlin vrăjit de frumoasa Niniane”. Pasiunea, născută „din prima frază – la prima vedere” deține două elemente cardinale ale simțirii erotice: adâncimea și fulguranța. Adică esența transformatoare, de experiență-limită, pe de o parte și străfulgerarea emoției, cu mirarea și revelația, pe de alta. Iubirea se esențializează și îmbogășește în carate, trecând prin nesfârșite filtre culturale, iar congruența dintre referința savantă, încărcătura enciclopedică, grafica spectaculoasă și amprenta senzuală, convulsivă, orgasmatică fac excepționalitatea acestei cărți.

Citește în continuare →

Andreea Pop – Experimentalismul alternativ

Pe cât de minimalist și concentrat pare din exterior debutul lui Vlad Dimitriu din Yetica & Barbital (mai ales grafic vorbind), pe atât e de plin de observații și recomandări motivațional-instructive și „parabole” social-politice. Educat în spiritul unui discurs lucid, care nu admite scăpări confesive aproape deloc, și chiar și-atunci când o face, finalitatea e una ce ține de consolidare a proiectului său instructiv-teoretic, și nu de vreun soi de „extirpare” personală, volumul gravitează în jurul unor filme ramificate pe câteva direcții ce punctează niște zone de interes extrem de actuale.

Citește în continuare →