După decembrie 1989, deschiderea granițelor a însemnat o schimbare majoră și în ceea ce privește relația dintre literatura din România și cea din afară. Scriitorii care alcătuiau diaspora românească s-au putut întoarce în țară fără teama arestării ori de diversele forme de intimidare și persecuție exercitate de fosta Securitate, cărțile lor au putut fi publicate fără piedici. Aceasta în timp ce alte spirite creatoare tocmai puteau părăsi România atunci când doreau.
Demersul artistic al lui Ion Vlasiu este un refuz de imobilizare a gândirii proprii și a expresiei într-un tipar prestabilit, fixarea în ceea ce deja a fost exprimat fiind resimțită ca un subterfugiu, în timp ce destinul creator al sculptorului, plasticianului și scriitorului e rodul asumării unor revelații succesive, autentice, exemplare, căutarea de sine implicând prezența unui itinerar inițiatic în lumea formelor, printr-un fel de „emoție a îndoielii”: „Când simt că știu ceva lipsește emoția îndoielii. Creația este un drum prin întuneric (…) Când ajungi la sfârșit în plină lumină, te oprești. E firesc să cauți alt întuneric”. În destinul artistic al lui Ion Vlasiu expresia artistică și cea literară sunt două modalități distincte care pornesc din aceleași obsesii și interogații acute: „La Ion Vlasiu, între cele două forme de exprimare – plastică și literară – se instituie un va et vient perpetuu cu toate că, teoretic vorbind, se optează pentru cea dintâi în acord cu fibra țărănească din ființa artistului” (Mircea Muthu).
În acest an, criticul și istoricul de artă, eseistul și profesorul universitar Victor Ieronim Stoichiță, una dintre cele mai importante personalități ale culturii românești de azi, împlinește 75 de ani. Intelectual de excepție, de rară noblețe sufletească, Victor Ieronim Stoichiță este unul dintre cei mai importanți istorici și teoreticieni contemporani ai artei, cu un parcurs internațional remarcabil, confirmat de cărțile publicate în limbi de circulație europeană (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă), dar și de cariera sa academică prestigioasă. Cu o formație marcată de studiile de licență, începute la București și continuate la Roma sub îndrumarea lui Cesare Brandi, Victor Ieronim Stoichiță a obținut în 1989 titlul de doctor la Paris.
Socialism, globalizare alternativă și drepturile omului
Dreptul internațional este, bineînțeles, un domeniu cheie pentru a studia acest tip de interacțiuni între diferite regiuni ale lumii, dar este, de asemenea, un domeniu care ne permite să reevaluăm rolul țărilor socialiste în crearea lumii contemporane, un rol care este încă evaluat în general, atât în literatura academică, cât și în discursurile publice, în termeni de care au împiedicat progresul către democrație și drepturile omului – un lucru pe care, de altfel, proiectul nostru îl contestă. Este greu să vorbim despre un veritabil proiect socialist al dreptului internațional, mai ales după ce Uniunea Sovietică a aderat la Liga Națiunilor și apoi la Organizația Națiunilor Unite, dar cercetarea noastră va sublinia câteva inițiative importante care au dus la transformări progresive ale dreptului internațional după 1945. Voi da câteva exemple, dar înainte de aceasta vreau să fac două afirmații.
Globalizarea din lumea reală și globalizarea din științele sociale au evoluat și înflorit pentru o vreme, cum era probabil și firesc, cot la cot. De la un timp însă – zice-se de prin 2014 – între globalizarea reală și globalizarea discursului științific sincronul înfloririi lor a lăsat parcă loc unui balet în contratimp, în care deglobalizarea tot mai accentuată din viața politică și economică e însoțită, suplinită și ripostată cu un surplus de globalizare a perspectivelor și problematicilor din sfera științelor sociale. Unghiul global a fost, în acest sens, în interiorul științelor, un instrument util de desțepenire și lărgire a unor nișe tematice și metodologice devenite prea exclusive și restrictive, după cum, în lumea și istoria largă, el a fost refugiul speranțelor și perspectivelor progresiste, cosmopolitaniste, dintr-o lume vădit hotărâtă să le calce (din nou) în picioare.
O voce tot mai coerentă și mai implicată, în ultimii în ani, în diversele probleme sociale actuale și de interes pentru numeroase grupuri, mai mult sau mai puțin coagulate, este cea a autoarei, a jurnalistei și a activistei americane Adrienne Maree Brown. Cu o activitate centrată preponderent pe depistarea și pe încercarea de soluționare a injustițiilor din interiorul comunităților afectate de discriminări pe baze rasiale sau de orientare sexuală, desfășurată pe toate căile de comunicare puse la dispoziție de societatea contemporană (cărți, articole, reviste, bloguri, podcasturi etc.), Brown a devenit o figură dinamică și avizată pentru cu privire la aceste tematici. O constantă a muncii sale, sub orice formă s-ar materializa, o reprezintă lentila optimistă cu care privește și abordează anumite lacune ale lumii curente, la care se adaugă credința imuabilă că, acționând ca un întreg, ca o structură omogenă, imună la dezbinare și la conflict intern, indivizii pot eradica erorile unor sisteme ce controlează prezentul. O dovadă a ghidării după aceste precepte o constituie participarea sa la cele mai importante manifestări sociale din ultimii ani, precum Black Lives Matter sau mișcarea pentru instaurarea păcii în Israel și în Palestina. Despre cea din urmă, Brown notează într-un articol publicat pe blogul personal, realizând o sinteză a acestei legi fundamentale pentru care pledează, faptul că nu putem schimba nimic din exterior în absența unei forțe mai mari decât noi înșine, forță ce poate fi înțeleasă ca o energie/putere a celor mulți („we cannot do anything without a force greater than us, a force that may be understood as energy of many”).
Volumul coordonat de Marc James Léger* aliniază o serie de eseuri menite nu doar să răspundă unora dintre cele mai îngrijorătoare și complexe probleme de natură social-politică, ci să regândească agenda și pozițiile spectrului politic de stânga în mod activ, prin raportare constantă la noua realitate care s-a impus la nivel global. Fiind gândit ca o critică a filosofiilor post-structuraliste, demersul atinge câteva obstacole care blochează intervenția noii stângi în situația politică globală prin concepte precum politicile identitare, studiile postcoloniale, mișcarea woke sau repulsia față de universalism. Cercetarea este structurată sinergic și prioritizează lupta împotriva capitalismului prin argumente și dezbateri care formulează importanța prevalării condiției de clasă celei rasiale sau (trans)sexuale, ca o strategie de trunchiere a discursului neoliberal actual în care se punctează viceversa. Deși în cadrul lucrării există și incongruențe, în sensul că fiecare eseu își arogă libertatea de a produce o viziune teoretică particulară, coeziunea cărții este indiscutabilă.
Back to the Basics. O relectură a Copilăriei lui Kaspar Hauser
„[…] you call this «deconstruction». Do you know what you’re deconstructing? Your own racism. And a deconstructive racist is still a racist.”
din Háromezer számozott darab (2022), reg. Ádám Császi
Ce rămâne după „cancel”?
Să ne întoarcem, totuși, la subiectul care a dus – fie și indirect, prin pasajul trecător din invitația noastră – la realizarea acestui dosar: scandalul din vara lui 2023 despre cartea cu conotații rasiste a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser (Polirom, 2017).
Privind retrospectiv către episodul din august 2023, devine din ce în ce mai vizibil că ceea ce ar fi trebuit să fie o discuție care să deschidă chestionări ulterioare a devenit rapid o dezbatere-ceartă, în care pozițiile s-au suprapus peste imaginea a două persoane reale, Valeriu Nicolae și Bogdan-Alexandru Stănescu. E limpede că problema ridicată de Valeriu Nicolae a rămas, de fapt, la fel de nechestionată, sunând în gol în fața unui public care, prea puțin pregătit să îi facă față, s-a apărat cu lecții școlărești de naratologie. Dincolo de acest aspect, întreaga producție de discurs de la momentul respectiv a scos la lumină altceva, anume tocmai producerea unor topoi discursivi ușor de instrumentalizat: „cancel culture”, „political correctness” și alte tipuri de asocieri gratuite între stângism și extremismul politic.
revistavatra.org 