Sumar: Citește în continuare →
Etichetă / Mircea Martin
Mircea Martin 80 (partea VI)
Călin CRĂCIUN
Despre Singura critică
Singura critică, volumul publicat de Mircea Martin în 1986 (Cartea Românească, reeditată în 2006), este una dintre lucrările fundamentale din domeniul criticii literare nu doar pentru epoca în care a fost scrisă, ci și – o spun fără teamă – pentru timpul actual. Înainte de a dezvolta ideea actualității ei, se impun câteva precizări referitoare la caracterul ei etic. Mai bine spus, la modul în care demersul critic îmbină mizele estetice cu cele etice, iar aceasta fără a se resimți vreo tensiune – în ciuda multiplelor reluări în cadrul literaturii noastre a discuțiilor despre autonomia absolută a esteticului, înțeleasă ca o disociere completă și, se dorea, definitivă de etic. Citește în continuare →
Mircea Martin 80 (partea V)
Mircea MUTHU
Pledoarie pentru echilibru
O vîrstă rotundă este de obicei sumativă și în același timp anamnetică pentru că se face bilanțul împlinirilor sociale și a celor eminamente spirituale cum sînt cele artistice. Pentru Mircea Martin „dicțiunea ideilor”, un sublimat asumat al avatarurilor publicistice și titlul unui volum (1981, 2010), leagă de fapt seria de cărți de la Generație și creație (1969) cu aparițiile editoriale mai recente. In momente confesive teoreticianul evocă nu doar o dată reperul intelectual, un model al cărui portret conține și intarsii autobiografice : „Efortul lui Tudor Vianu de a aduce experiența subiectivă la o rigoare impersonală m-a fascinat întotdeauna. Nu pentru ceea ce este claritate rece și precizie neutrală în încheieturile sale, ci pentru acea emanație originară, infinit decantată, dar totuși păstrată, pentru accentul confesiv involuntar, pentru pateticul personal ce izbucnește pe alocuri făcînd demonstrația abstractă să fie mai convingătoare”. Citește în continuare →
Mircea Martin 80 (partea IV)
Alex GOLDIȘ
Insuficiența esteticului
Una dintre caracteristicile care îl individualizează pe Mircea Martin în interiorul generației sale e aplecarea asupra problematicilor identitare. El n-a fost preocupat doar de a proba calitatea estetică a textelor, ci de explorarea unei culturi din unghiul portanței ei sociale și politice. Dacă nu e un teoretician în sensul propriu al cuvântului, Martin e – probabil – cel mai important diagnostician al literaturii române din ultimele decenii tocmai în măsura în care a încercat să descâlcească ghemul complex al acestor relații. În locul unor serii conceptuale, criticul furnizează chei esențiale de înțelegere a unei epoci. Cultura română sub comunism nu poate fi înțeleasă în absența conceptului de „estetism socialist”, în timp ce sintagma de „complex cultural” reprezintă o modalitate de a reflecta asupra raportului dintre centru și periferie (din unghiul periferiei), în sensul complexelor raporturi ierarhice expuse mult mai târziu de Pascale Casanova în Republica Mondială a Literelor (1999). Nu întâmplător, Mircea Martin a fost recunoscut drept reper pentru mai tinerii cercetători ai literarului care au încercat să privească – în volumul Romanian Literature as World Literature (2017) – literatura română din unghiul relațiilor cu alte literaturi și prin prisma polilor de putere instituiți în câmpul literar internațional. Citește în continuare →
Mircea Martin 80 (partea III)
Iulian BOLDEA
Nuanţa ca metodă de lucru
Cărţile lui Mircea Martin spun adesea multe despre autor, pentru că, în structurile de profunzime ale altor texte, criticul îşi regăseşte propriul său portret interior, proiectul său intelectual, stilistica identitară inconfundabilă. Rigoarea, spiritul geometric, amprenta lucidităţii, nuanţa ca metodă de lucru şi dispoziţie lăuntrică nu exclud reflexele confesive, meandrele afective sau avatarurile sensibilităţii, prin care dialogul cu opera anulează distanţe, atenuează retorismul demonstraţiilor, impunând, când e cazul, distanţa optimă faţă de propria fiinţă. După un stagiu limitat în calitate de cronicar literar, la începutul carierei, Mircea Martin s-a retras din sfera actualităţii literare, implicându-se cu fervoare în dezbaterile teoretice. În cronici, dialogul cu opera e privat de detalii şi determinări ale conjuncturalului, criticul păstrându-şi atenţia întreagă asupra intimităţii textului, asupra a ceea ce este unic şi ireductibil în atmosfera, viziunea şi tonalitatea operei. Citește în continuare →
Mircea Martin 80 (partea II)
Rodica ILIE
Exercițiul lecturii și rafinamentul dicțiunii ideilor
Un intelectual complex, de anvergura spiritelor europene, care a pus, la timpul lor, bazele unor instituții culturale necesare contextului educațional, cultural, moral impus de momentele respective din istoria noastră culturală recentă, un profesor care a format de-a lungul anilor numeroase promoții de studenți, masteranzi și doctoranzi, un catalizator al creativității și un formator al generațiilor de creație care au găsit în deschiderea domniei sale personalitatea legitimatoare, este Mircea Martin. Spiritul fin, eleganța și prestanța scriiturii sale, rafinamentul intelectual și nu numai, charisma teoreticianului nuanței, sunt numai câteva dintre notele distincției profesorului Mircea Martin. Citește în continuare →
Mircea Martin 80 (partea I)
Argument
Dosarul tematic al revistei „Vatra” intenționează schițarea portretului remarcabilei personalități a criticii și teoriei literare românești, Mircea Martin. Ne-am propus revizitarea operei integrale a teoreticianului octogenar Mircea Martin, și totodată, un testimoniu asupra activității culturale impresionante a profesorului, directorului de editură, editorului de carte, redactorului, președintelui Asociației de Literatură Generală și Comparată din România și membrului corespondent al Academiei Române.
Dosarul aniversar se deschide cu o confesiune a criticului, Din nou despre dicțiunea ideilor sau despre natural, artificial și autentic – în scris și în viață. Citește în continuare →
Școala de la Brașov (ep. 1)
Argument
Școala de la Brașov – o mișcare filologică și literară inițiată în urma câtorva conjuncturi favorabile la Brașov în anii ʼ80 – a evoluat de la o anvergură de cenaclu literar într-un oraș industrial până la un fenomen complex manifestat în câteva direcții principale: construcția instituției universitare, crearea unor evenimente literare cu ecou (inter)național, concursuri de poezie, edificarea de reviste și edituri, formarea și lansarea de scriitori. Legate prin fire cauzale imposibil de explicat până la capăt, direcțiile fenomenului se bazează pe câteva trăsături comune: disponibilitatea unor scriitori-pedagogi de a preda ștafeta de la o generație la alta, valorizarea talentului și a alterității, deschiderea spre grupul spontan, informal, în detrimentul fundăturilor obtuz-ierarhice, dezvoltarea unui mediu de prietenie-suport menit să cultive mai degrabă individualitatea, dinamismul și flexibilitatea decât un Program Cult ori o Ideologie Rigidă pe post de umbrelă. Citește în continuare →
Cărțile literaturii române, la Centenar
Ținând cont de faptul că societatea românească se află într-un moment de bilanț, revista „Vatra” propune o anchetă cu privire la cele mai relevante cărți din istoria literaturii române ale ultimului secol (1918-2018). Demersurile anterioare (dintre care menționăm topul privitor la romanele secolului XX din „Observator cultural”, nr. 45-46/2000, respectiv clasamentul din „România literară”, nr. 51-52/2004, cu privire la cei mai importanți poeți) s-au bucurat de largi ecouri în viața culturală românească, fiind simptomatice pentru mutațiile sensibilității contemporane și pentru criteriile de reevaluare a tradiției. Așadar, am invitat scriitori să-și exprime opiniile cu privire la următoarele categorii, urmate de scurte considerații justificative: Cele mai bune cărți de proză (3 poziții); Cele mai bune cărți de poezie (3 poziții); Cele mai bune cărți de critică literară (3 poziții); Cel mai influent scriitor/critic român; Cel mai supralicitat scriitor român; Cel mai subevaluat scriitor roman.
Mihnea Bâlici – Mituri istoriografice. Remapping Romanian Literature
