O formă subtilă de politizare a spațiului public intelectual este medializarea. Prin „medializare” înţeleg intervenţia cantitativă a numărului de glasuri, care dă pondere unui fenomen de agenda setting mediatic în chestiunile artistice și chiar științifice. Fenomenul ar putea fi considerat ca o „spirală a gălăgiei”, componenta reciprocă a „spiralei tăcerii” pe care a semnalat-o Elisabeth Noelle-Neumann în arena dezbaterii. Este cumva firesc ca integrarea mediilor de comunicare în industriile culturale să creeze asemenea fenomene cantitative. Dar în domeniul intelectual argumentele rămân suverane, nu numărul vocilor. Cred că o idee bună se sprijină pe temeiuri, şi se ajută cu raţionamente persuasive. Cu cît o chestiune e mai relevantă pentru un domeniu anume, în speță cel literar, cu atît abilitatea verbală a criticului trebuie înlocuită prin competența profesională, prin reflecția asupra fondului chestiunii. Calitatea gîndirii, pe care o caută Mircea Martin, implică o soliditate logică lăsînd loc destul surprizei analogiilor, şi o concordanţă cu ceea ce considerăm adevărat şi bun în ţesătura ideilor. Arhitectura argumentativă, constanța folosirii unui cadru epistemic format din categorii și relații, nu pot fi înlocuite de retorica emotivă și consensuală. Judecata criticii literare adaugă o sensibilitate la valoare care lasă, în transparență, să rezoneze ecourile operei înseși. Citește în continuare →