
Etichetă / tolle lege
Ioan Es. POP – O întâmplare aproape adevărată

Pe sfârșit de an 2006, România fu acceptată ca membru „cu drepturi depline” al Uniunii Europene, prilej de euforie națională care, vreme de aproape un an, ținu loc de o veritabilă pregătire pentru integrarea meritată și demnă în acest superstat pe cât de tare în principii, pe atât de inconsecvent în punerea lor la lucru.
În virtutea dreptului la liberă circulație, românii se răspândiră peste tot, cu precădere în sudul iberic și italic și, inițial, integrarea în țările lor de adopție păru un succes. Europa păru să-i vrea pe români tot pe atât pe cât românii voiau Europa. Citește în continuare →
Dumitru CHIOARU – Fără speranţă

Speranţa mi-au ucis-o
clovnii şi saltimbancii ieşiţi
din urne
şi ultima iluzie
că mă pot salva prin poezie –
vorbesc limba lor cînd ar trebui să tac
şi tac atunci cînd ar trebui să-i înjur –
democraţia e o comedie?
– nici să rîd nu mai pot –
unde eşti ironie?
mai am umor – negru –
întreb cînd se va sfîrşi mascarada
şi primesc acelaşi răspuns: e bine!
ieri mai credeam în viitor
dar azi viitorul nu mai este
ca ieri –
timpul s-a oprit în afişe
iar televizorul face pureci –
cine-i de vină?
ce-i de făcut?
profetul orb din oglindă
m-arată cu degetul.
Nichita DANILOV – Sînt

Sînt dintotdeauna.
Cu mult dinainte
de a exista cuvîntul sînt
şi mult înainte de a apărea
cuvîntul totdeauna.
Cu mult înainte de a cădea sămînţa
în uterul matern
şi mult înainte de orice
uter ce călăuzeşte
plăpânda umbră
a fiinţei spre lumină.
Întreg universul
nu e o decît amintire
a ceea ce n-a fost
şi vrea ca să mai fie.
[Vatra, nr. 7/2017, p. 1]
Aurel PANTEA – Poem

Până la limita a ceea ce mă face om,
până la adormirea trupului,
până la trezirea lui,
pînă la punga de sânge,
adunată cu fiecare rugă
în răsăririle şi părăsirile
de dimineaţă şi seară,
mai mult decît poate să te imagineze
limbajul meu,
fă-mă, Doamne Isuse Hristoase,
o scamă în prezentul patimilor tale,
să mă bucur de Învierea ta
cu partea din mine ce doare
şi cu partea din mine ce învaţă să-Ţi cînte
laude
Dan CULCER – La marginea satului, la răscruce (Poem în-scris)
KOCSIS Francisko – Dragă patrie
dragă patrie, îţi aduc la cunoştinţă în scris că-mi merge prost, ca să nu te poţi preface mai târziu că n-ai ştiut, că nu ţi s-a spus (nici n-ar trebui, tu ar trebui să te interesezi); îţi spun că mi se face o mare nedreptate chiar într-unul din palatele tale de justiţie, dar mi se spune să-mi văd de lungul nasului, pentru că n-am habar de treburi atât de sofisticate, mi se spune flegmatic, de parcă aş merita să fiu scuipat în faţă, că mă pricep numai la poezie, sună de parcă aş fi acuzat că am săvârşit cine ştie ce ticăloşie; pentru asta ţie ar trebui să ţi se tragă o mamă de bătaie, ca să ţii minte măcar o dărabă de veşnicie; dar acum nu vreau decât să afli şi să-ţi pese că nu-mi merge bine; că deplâng să simt cum mi se scurge dragostea de tine;
dragă patrie, toată viaţa m-am rugat să nu fiu nevoit să aflu cât pot îndura, să nu fiu nevoit să aflu unde şi cu ce gânduri mi se sfârşeşte răbdarea, să nu-mi meargă atât de prost încât să simt mâncărime de răzbunare, dorinţă de a scălda nişte entităţi în fiere; cum-necum, m-ai adus în pragul acesta, sunt periculos ca un cutremur devastator, ca o explozie nucleară;
se spune, dragă patrie, că fiecare nedreptate se oblojeşte odată şi-odată şi cel vinovat va plăti, dar asta nu mă încălzeşte, am o singură viaţă, acum şi aici (ştiu şi latineşte vorba asta!), şi nu-s dispus cu nici un chip s-o transform în chin, nici un argument nu-i destul de întemeiat ca să cunosc iadul cu arvună; de aceea îţi vorbesc atât de frumos, ca să afli că m-am înfuriat şi pot fi declanşat în orice clipă; adevărul e că nici eu nu ştiu ce dezastre sunt în stare să provoc şi ar fi bine să evităm să le cunoaştem împreună; şi crede-mă, tot ce-am spus e rugăminte, nu ameninţare
[Vatra, nr. 11-12/2016]
Viorel MUREȘAN – Bucuria porumbelului
pictorul iese în pragul casei sale
să ne aducă toamna-n oraş
ia seama îi spunem
că vântul ţi-ar putea răsturna şevaletul
şi vei vedea lumea cu capul în jos
mai întâi o femeie păşeşte spre mine
purtând în braţe un nor parfumat
o cum se mai odihnea frumuseţea pe chipul ei
înainte de a-şi lua zborul lăsând
în urmă o creangă uscată
Radu VANCU – O Cola la Kranevo





