Categorie / Dosar

de VATRA

Comunismul în literatura post-comunistă (IV)

Sursa: https://litera9.com/

*

Senida POENARIU                                                     

Autobiografie sub dosar: memorialistica postcomunistă și arhiva Securității

În ultimele decenii, „memory studies”1 s-au consolidat ca un domeniu de interes al cercetării umaniste. Articulat la intersecția dintre sociologia memoriei, antropologie, istoria culturală și studiile literare, s-a construit progresiv un cadru de cercetare, pornind de la fundamentele puse de Maurice Halbwachs asupra „memoriei colective”2 și continuând cu dezvoltările teoretice propuse de Aleida și Jan Assmann privind memoria culturală3, de Marianne Hirsch asupra „postmemoriei”4 și de Michael Rothberg asupra memoriei „multidirecționale”5. În această arhitectonică teoretică largă, care poate fi plasată sub umbrela primitoare a studiilor culturale, literatura este recunoscută drept un spațiu privilegiat al negocierii memoriei colective, capabilă să asimileze, articuleze și confrunte traume istorice, mecanisme de transmisie intergenerațională și forme concurente de reprezentare a trecutului. În contextul postcomunist românesc, această perspectivă a favorizat nu doar proliferarea analizelor consacrate reprezentărilor comunismului, ci și o reevaluare sistematică a formelor narative prin care memoria este configurată în romanul contemporan, inclusiv prin reconsiderarea statutului generic al romanului memoriei și a dinamicilor sale interne6.

Citește în continuare →
de VATRA

Comunismul în literatura post-comunistă (III)

Sursa: iiccmer.ro

Flori BĂLĂNESCU

O istorie traumatizantă

Dacă ne referim la literatura post-comunistă ca la un peisaj completat de literatura interzisă în România comunistă, deși mare parte a fost scrisă în anii aceia, în țară, atunci Paul Goma are un loc aparte. Locul său distinct este configurat de măsurile represive la care a fost supus ca om și ca scriitor de instituțiile represive ale regimului totalitar, sub Nicolae Ceaușescu. Desigur, Goma a fost „client” al universului concentraționar românesc încă din anii 1940–1950, ca elev și student, dar este cunoscut mai ales datorită Mișcării pentru drepturile omului din 1977, care-i poartă numele. Întreaga sa literatură este inspirată, pe diverse grile de lectură și interpretare, de experiența sa și a altora în comunism. Apărute în limba română în care au fost scrise numai începând din 1990, după căderea oficială a regimului comunist, romanele lui Goma dau seamă despre o istorie traumatizantă la care unii dintre noi, la vârste diferite, am fost martori, mai mult sau mai puțin implicați. Nu întâmplător, prima carte apărută în România în 1990 a fost Culorile [Culoarea!] curcubeului 77, romanul-mărturie sau romanul-document despre Mișcarea Goma, o mișcare pentru respectarea drepturilor omului în România, inițiată de Goma, și care, așa cum a spus Monica Lovinescu încă de atunci, a așezat România pe harta demnității europene.

Citește în continuare →
de VATRA

Comunismul în literatura post-comunistă (II)

Sursa: https://www.fotoshooting.ro/amintiri-din-comunism/

Marian Victor BUCIU

Literatura și „comunismul”

Comunismul (simplu, odios, nume) în literatura post-comunistă: operăm literatura cu termeni pe care e nevoită să-i asimileze fără a li se alinia. Comunism: în, prin, după, peste ori despre; ca urmare: epocă, instrument, perspectivă, materie (referință) a operelor literare.

Dintre romanele pe care le-am comentat în ultimii cinci ani cu o mai mare consecvență, cel puțin jumătate își extrag temele și conținutul din perioada pe care o numim fără clipire comunism. Context, fundal, viață, istorie, ceea ce tehnic poartă numele de  referențialitate în modul epic realist. Însă nu doar cei 45 de ani, dar și următorii 36 sunt expuși aceluiași tratament „fabulatoriu”. Pe trunchiul comun ideologico-tematic, romancierii își adaugă problemele, dilemele, obsesiile. Vârsta lor, se-nțelege, contează în înscrierea în epocă, prin trăire sau imaginație, memorie sau ficționalitate.

Citește în continuare →
de VATRA

Comunismul în literatura post-comunistă (I)

Sursa: https://www.fotoshooting.ro/amintiri-din-comunism/

Argument

Modalitățile de reprezentare a fenomenului totalitar în literatura română de după 1989 sunt multiple și se manifestă prin evocarea ororilor comunismului în grilă realistă sau prin recuperarea simbolică a memoriei în expresivitatea textelor memorialistice situate la limita dintre autenticitatea evocării și ficțiune. Reprezentările comunismului îmbracă diverse forme în literatura română post-comunistă, de la exercițiul exorcizării ororilor, la vocile memoriei sau la expresivitatea reconstrucției identitare. Căderea regimului totalitar în decembrie 1989 a generat o mutație fundamentală în spațiul literar românesc, trecându-se destul de repede și în spațiul literaturii de la o estetică a supraviețuirii prin aluzie și metaforă, la o estetică a recuperării adevărului istoric. Literatura postcomunistă nu a fost doar un exercițiu de libertate, ci și un instrument de procesare a traumei colective, direcțiile majore prin care comunismul a fost reevaluat literar fiind reconstituirea memorialistică a spațiului carceral, expunerea mecanismelor puterii în romanul politic, sau abordările ironice și nostalgice ale noilor generații de scriitori.

Citește în continuare →
de VATRA

La aniversare: Mihaela Gheorghe

Argument

Totul a început cu un interviu pe care Mihaela l-a acceptat cu generozitate acum câteva luni, interviu în care se regăsește voința frazei cizelate cu minuție, cu scopul găsirii nuanței, amintirii, ambianței potrivite. O cunosc pe Mihaela Gheorghe de mult timp, am vorbit, am corespondat, am colaborat în diverse circumstanţe. În toate aceste împrejurări mi s-a dezvăluit o ființă caldă, empatică, de o bunătate fermă și de un atașament total față de ideea de valoare, profesionalism, rigoare a cercetării. Mihaela Gheorghe e foarte exigentă, cu sine în primul rând, este corectă și competentă, lucidă și nostalgică, cantonată în prezent, dar atrasă de călătorii proiectate spre altundeva, spre altceva, spre altcândva. Proiectele, cărțile, studiile Mihaelei pot fi percepute ca acțiuni recuperatorii, ca întregiri de imagini și descifrări de semnificații ascunse ale limbii și ale lumii. Cunoașterea impecabilă a gramaticii limbii române se completează în mod armonios în cazul Mihaelei cu reflecțiile asupra educației și cu managementul academic. În acest fel, domenii, orizonturi, tentații gnoseologice ale unor povești spuse și nespuse se regăsesc cumva și în interviul ce deschide dosarul aniversar. Datorită calităților sale eminente, vizibile imediat, de la bun început (inteligență, spirit pătrunzător, farmec, vocație analitică și elan integrator, franchețe și receptivitate mereu proaspătă), dar și datorită anvergurii activității sale, Mihaela Gheorghe e o voce ascultată în mediul universitar românesc, o figură iradiantă a lingvisticii contemporane. Aparținând remarcabilei Școli de la Braşov, alături de Gheorghe Crăciun, Alexandru Mușina, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Simona Popescu, Adrian Lăcătuș, Rodica Ilie etc., Mihaela Gheorghe s-a impus prin capacitatea de înțelegere a inovațiilor și prin modul în care analizează modele ale limbii, structuri ale limbajului, dimensiuni ale cuvântului, slujind cu fermitate, farmec și persuasiune limba română, cultura noastră, școala românească, în toate ipostazele ei.

Citește în continuare →
de VATRA

Inteligența artificială și studiile umaniste (V)

Gellu Dorian

Inteligența artificială și apogeul inteligenței umane

Noua formă de impact social, nu ca o cuantificare a inteligenței umane, nici ca o gradare a IQ-ului unei persoane, ci ca instrument de lucru, așa cum a fost gândită inițial Inteligența Artificială (IA), a creat, cel puțin în ultimul an, prin excrescența numită ChatGPT, un val de agresivă inteligență umană, trecând de la facil la enciclopedic, încât o serie de inși dovediți leneși până nu de mult au devenit extrem de harnici și nelimitați, produse ale noului algoritm, care a creat emergențe la orice pas, acolo unde există, desigur, îndemânarea și posibilitățile de a te dota cu astfel de aparatură și acces la abonamente, nu la reviste sau cărți de referință, ci la rețelele sociale, devenite adevărate autostrăzi cu multe benzi pe care poți circula cu viteză foarte mare fără să fii amendat. Cine ia o astfel de tehnică drept as din mânecă își poate fura singur căciula, pentru că, indiferent în ce domeniu este folosită IA, teorie, practică, pedagogie, creație, știință, fie umanistă sau în alte domenii, cum ar fi medicina, unde este chiar utilă, lasă o amprentă care poate eradica, fără să se știe, chiar efectul uman al actului în sine.

Citește în continuare →
de VATRA

Inteligența artificială și studiile umaniste (IV)

Călin Vlasie

IA lărgește câmpul vizibilului; umanioarele păstrează busola sensului

Umanioare și științele formale! Primele sunt discipline care studiază creațiile, ideile, limbajele și valorile umane prin interpretare critică, nu (în primul rând) prin experiment cantitativ:  limbă & literatură, istorie & arheologie, studii religioase & teologie, arte & media, studii culturale & de gen, studii clasice generale & regionale, comunicare (componenta umanistă: retorică, discurs, semiotică), etică aplicată & estetică aplicată, studii de patrimoniu, umanioare digitale (digital humanities).

Citește în continuare →
de VATRA

Inteligența artificială și studiile umaniste (III)

Ruxandra Cesereanu

Trei perspective asupra IA în 2024 & 2025

În lumea actuală se desfășoară multe simpozioane și colocvii, conferințe ori congrese despre inteligențele artificiale, fie că este vorba de oameni de știință ori de specialiști în umanioare, cu toții preocupați de dezvoltarea tehnologiei extreme. Am avut șansa să particip și eu la unul dintre acestea: congresul cu tema Imaginarii tehnoștiințifice, organizat de Rețeaua Centrelor de Cercetare a Imaginarului (CRI2i), împreună cu Universitatea IULM din Milano și Universitatea din Insubria, între 15-19 octombrie 2024, la Milano și Como, coordonatorii principali fiind doi profesori din spațiul academic italian de cercetare a imaginarului: Paolo Bellini și Renato Boccali. Au fost susținute aproape șaptezeci de conferințe (în format hibrid), din care o pătrime de către doctoranzi. Celelalte conferințe au fost susținute de cercetători reputați din Italia, Franța, Spania, Portugalia, Brazilia, Romania, Mexic, Argentina, Polonia, Republica Moldova, Maroc.

Citește în continuare →
de VATRA

Inteligența artificială și studiile umaniste (II)

Simona Popescu

Note răzlețe despre Inocențiu (fragmente)

AI sau IA. Să-i spunem „entitate” – termen derivat din latinescul entitas, care înseamnă „ceea ce există”. Doar că AI nu doar există, ci produce! Produce continuu prin continuă corelare, într-un fel de escherianism instantaneu. E o creație colectivă umană, un imens asamblaj (în termeni deleuzieni), un „hyperobject” (în sensul lui Timothy Morton).

Îmi vine în minte și oceanul gînditor din Solaris – romanul lui Stanisław Lem și ecranizarea lui Andrei Tarkovski. Sigur, acolo era vorba despre o inteligență non-umană, despre un „ocean-creier”. „Dar puteau fi denumite gîndire procesele desfășurate în ocean?”, se întreabă naratorul din roman. „Mereu ni se părea că ne aflăm la un pas de descifrarea acestei mări de înregistrări ce sporea necontenit” – iată o altă frază din Solaris. O posibilă descriere a Inteligenței Artificiale.

Citește în continuare →
de VATRA

Inteligența artificială și studiile umaniste (I)

Argument

În prezent, inteligența artificială joacă un rol important în destinul nostru, în cultura contemporană, în literatură și în dezbaterile actuale, scriitorii fiind interesați de posibilitatea exercitării influenței inteligenței artificiale în procesul creativ, prin imitarea capacităților umane, prin simularea și coagularea informațiilor, abilităților și percepțiilor. Sistemele informatice sunt acum cunoscute pentru capacitatea lor de a învăța, planifica și procesa informații, rezolvând probleme pe baza datelor asimilate și exploatate prin prisma comportamentelor anterioare care permit sau chiar garantează ordonarea, configurarea și construirea schemelor lingvistice, a rețelelor imaginative-situaționale sau a jocurilor simbolice cu un grad ridicat de predictibilitate. Posibilitatea de a concepe opere literare prin funcționalitățile inteligenței artificiale este destul de mare, chiar dacă mecanismele creative se bazează pe rețele complexe și arhitecturi de informații stocate în mediul online. Cu toate acestea, generarea de text are un grad semnificativ de automatism, astfel încât universul ficțional al operelor literare nu poate fi modelat de o conștiință imaginativă care nu este înzestrată cu sensibilitate, emoții, sstări afective, aşadar cu un repertoriu de sentimente care pot umaniza procesul de scriere. Pe de altă parte, este dificil să se presupună că mecanismele generative de acest tip sunt susținute de principii morale sau de o busolă axiologică care ar putea umaniza şi valoriza opera.

Citește în continuare →