Două frumuseți ale Cretei
Doi șerpi, două splendide vipere pe grămezile
de crengi și frunze adunate alene de Petros dimineață,
sub soarele aprins, lucioase, cu pielea mozaicată,
lungi drepte, păreau că hibernează, le-am atins
cu un băț, am încercat să le întorc, și n-au mișcat,
parcă nici nu respirau, frumoase și inerte…
Citește în continuare →
să fii și mort nefrecventabil
cancelat de bacterii și viermișori
cu o cunoaștere aproximativă a celor
zece porunci
să se primească-n copârșeu
amenințări cu bombă
Citește în continuare →
Anca Dumitru
Anca Dumitru este absolventă a masteratului de Inovare Culturală al Facultăţii de Litere din Braşov și câştigătoare a premiului Alexandru Muşina pentru debut în poezie. În 2015 a publicat volumul Piese răsfirate pe o placă electrică, la editura Tracus Arte. Din 2021 a devenit doctor în filologie cu teza Mariana Marin și poetica negativității. A mai publicat poezie în revistele Astra, Vatra, Familia și Corpul T.
experiment 8
ceva ține lucrurile împreună
deși niciun atom nu se atinge cu altul
curentul electric trece prin noi
cavități negre însuflețite
Citește în continuare →
Ca o pată de ulei
Zac până astăzi în mine
Milioane de cuvinte nerostite.
Nu le aud nici dac-aş vrea
Plutesc în schimb deasupra lor
Ori ele pur şi simplu mă ţin la suprafaţă.
Citește în continuare →
Limba pe care o înveți din pruncie nu o mai uiți,
Așa cum nu uiți prima iubire și primul eșec. Lapte
Și miere e limba părinților, ulei binemirositor pare
Limba cronicarilor, o străfulgerare limba poeților.
Citește în continuare →
Cercul poeților dispăruți, reloaded
În anii în care producția de grâu este mare, poezia se află în regres.
În anii în care producția de pește smuls din Ocean este fabuloasă,
poezia se hrănește cu propriile metafore până dispare
în ea însăși. E un act de cruzime, firește. Dar cui îi pasă?
Citește în continuare →
Deschizînd ochii asupra rafturilor de cărți
îmi dau speriat seama
că mi-ar trebui mai multe vieți
să le citesc pe toate –
Citește în continuare →
LUT
Am un bulgăre de lut viu în genunchi
Și firișoare de țărână în degetele mâinii
O pasăre îmi ciugulește semințe din lutul umed de pe frunte
Parcă scos acum dintr-o groapă
Săpată în curtea casei mele căci altfel
Nu se explică tremurul acesta al întregului trup
Zguduit ca de-un cutremur
Ori parcă venindu-mi rău într-o excursie în munți un rău total
Citește în continuare →
*** mi-e pielea de celofan
mi-e pielea de celofan de proastă calitate
nimic nu mai ajunge la inimă din seara străveche
un ger getic din față, din spate
mă ține la graniță
spre hazul vameșilor ce-și dau din coate
ascultând cum m-apuc să dau detalii
ca nebunii lăsați de capul lor
Nimic-nimic nu reiese
Niciodată nimic n-am vrut să spun ceva
Citește în continuare →
Încă o prietenie a dat greș:
pe prag cresc mii de tufe de măceș
mai înalte decât zidul Berlinului
mai viclene decât gura de tun
umblu prin casa mea cum aș umbla prin piață
nu după frânghie și săpun
ci după lumina de dincolo care poate-poate mă-nvață
cum să văd în trădare și ceva bun
Citește în continuare →
revistavatra.org 