ALEXANDRU VLAD
Ştefan Borbély și lipsa de transparență a utopiei printr-o metodologie mată
ADI DOHOTARU
Ștefan Borbély este unul dintre cei mai captivanți profesori pe care i-am audiat în universitate la Cluj. Pentru că am făcut facultatea la Științe Politice, masteratul la Litere, doctoratul în Istorie, iar acum lucrez în cercetare cu antropologi și sociologi am avut șansa de a cunoaște dascăli dintr-un spectru larg al studiilor umaniste, iar profesorul Borbély este în vârful ierarhiei de erudiți pe care i-am cunoscut la nivel local.Este, totodată, una dintre persoanele care m-a încurajat cu recenzii pozitive la adresa scrierilor mele relativ excentrice în raport cu ce se publică în spațiul românesc și mă citează chiar în ultima sa carte. De aceea, criticarea perspectivei volumului său de eseuri Civilizații de sticlă. Utopie, distopie, urbanism, în ciuda culturii exegetice vaste a profesorului clujean, poate să pară extravagantă dacă ne raportăm la cutumele encomiastice și artificiale în relația dintre profesorii și studenții autohtoni.
„Cazul Doinaș”
ALEX GOLDIȘ
Micul text biobibliografic de pe manșeta volumului de debut al lui George Neagoe* n-ar trebui să înșele: tânărul critic nu e un autor lipsit de simțul ridicolului, așa cum lasă să se înțeleagă afirmația că „și-ar fi dorit să se facă președinte” ca Bill Clinton sau muzician ca George Enescu, două personalități de care-l leagă arbitrarul zilei de naștere. În ciuda unor alunecări adolescentine de discurs, George Neagoe se simte cât se poate de bine în pielea de cronicar (el scrie în ritm susținut la revistele „Cultura” și „Apostrof”) și mai ales în cea de cercetător cât se poate de scrupulos și, aș zice…ambițios.
Poemul ecologist [inedit]
ALEXANDRU MUȘINA
Pe copaci, pe stînci, prin tufişe
Au început să apară zeci de afişe
Din frunză de brustur sau de alun.
Jurnal [inedit]
ALEXANDRU MUȘINA
„Registrul cel mare al faptelor bizare,
Dintr-o lume care, pe măsură ce moare,
Se zbate tot mai tare.”
Nu citi acest „registru” înainte de-a recunoaşte – în tine însuţi – că eşti un tîmpit! Orice lectură în afara acestei condiţii preliminare e inutilă şi periculoasă.
A.M.
I have a dream. (Not for you!)
CIPRIAN BOGDAN
Protestul a încetat să mai fie un simplu exotism care izbucneşte cu precădere la marginea lumii “civilizate”. Şi a devenit, între timp, un veritabil reflex care se deplasează viral, nepăsător la diferenţe sociale sau culturale, spre noi teritorii de pe harta lumii. Un indicator la îndemână pentru a măsura schimbarea recentă de atmosferă poate fi chiar experienţa subiectivă.
Epoca Wenger
FLORIN POENARU
Săptămâna trecută (22 martie) s-au împlinit 1000 de meciuri de când Arsene Wenger se află pe banca lui Arsenal ca antrenor. Atmosferă sărbătorească şi caldă, rememorări, topuri cu cele mai bune momente şi cele mai strălucitoare vedete care au făcut parte din trupele lui Wenger în 17 ani de carieră la Arsenal, dar şi amintirea momentelor mai puţin reuşite, care, vorba lui Mourinho, au fost destule.
Citește în continuare →
Franco Moretti – Necrologurile din New York Times
Dacă te duci la New York, e foarte probabil că vei citi New York Times, adică unul din cele mai supraevaluate ziare din lume. Nu rata însă pagina lui cu adevărat măreaţă: Necrologurile.
E singura secţiune pe care o citesc în fiecare zi, pentru că admir intenţia care o animă: de a aduce aminte. Şi faptul că face asta la scară mare, în câte cinci, şase, opt scurte biografii pe zi. În comparaţie cu ziarele italiene, care dedică un spaţiu foarte mare unui număr foarte mic de persoane, Necrologurile din NYT au un aspect deschis, „democratic”: foarte mulţi oameni, de multe feluri, şi cei mai mulţi dintre ei deloc faimoşi. Citind istoriile lor, ţi se aminteşte că societatea este făcută din lumi şi temporalităţi diferite: în care coreograful de 36 de ani care tocmai a montat primul său spectacol pe Broadway apare lângă bărbatul de 101 ani care a luptat în „Palestina” împotriva turcilor, în batalionul evreiesc din armata britanică.
Vatra, nr. 3/2014
revistavatra.org 