Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (IV)

hatiegan 42

În episodul precedent al serialului dedicat primelor actrițe profesioniste de limba română am început să o prezint pe Caliopi (n. 1815, Chișinău – m. 2 aug. 1890, București), una dintre cele mai cunoscute eleve ale Școlii de muzică vocală, declamație și literatură din cadrul Societății Filarmonica (activă între anii 1834-1837), intrată, în 1838, în familia Caragiali, prin căsătoria cu Luca, tatăl marelui dramaturg Ion Luca Caragiale (născut, după cum se știe, din legătura ulterioară a acestuia, niciodată oficializată, cu Ecaterina Karaboas). Am vorbit despre activitatea trupei de „Diletanți români” conduse de Costache Caragiali (în asociere cu Costache Mihăileanu), căreia i s-au alăturat și Luca, împreună cu Caliopi, oprindu-mă la triumful actorilor în comedia O bună educație de Costache Bălăcescu, care a avut premiera în 28 iulie, 1845. Citește în continuare →

Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (III)

gazeta

În episodul precedent al serialului dedicat primelor actrițe profesioniste de limba română am vorbit despre cea mai faimoasă elevă a Școlii Filarmonice bucureștene (1834-1837), și anume despre Eufrosina (n. Vlasto) Popescu. Acum ne vom opri la o altă elevă a Filarmonicii cu un nume destul de răsunător. Este vorba despre Caliopi (n. 1815, Chișinău – m. 2 aug. 1890, București), cea care – deși dotată, la fel ca Frosa, cu o voce deosebită – a rămas în istoria artelor noastre performative (dar și a literaturii), în mod nedrept, mai degrabă din pricina mariajului cu Luca Caragiali, tatăl marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. (Se știe că acesta din urmă s-a născut dintr-o altă relație a lui Luca, cu Ecaterina Karaboas, niciodată oficializată, cu toate că mult mai trainică.) Citește în continuare →

Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (II)

hatiegan 21

Data trecută am evocat împrejurările în care a fost creată, la București, prima școală românească de teatru, Școala de muzică vocală, declamație și literatură din cadrul Societății Filarmonica (1834-1837); am vorbit despre modul său de funcționare și despre profesorii și cursanții, dar mai ales cursantele acesteia. Acum a venit momentul să le cunoaștem pe elevele Filarmonicii mai îndeaproape și o să începem cu cea mai faimoasă dintre ele:

Frosa (sau Eufrosina) Vlasto (n. 20 oct. 1821, București – m. 3 nov. 1900, București)1, poate cea mai talentată dintre cursantele Filarmonicii, era fiica boierului Alexandru Vlasto, pare-se de origine grecească, și a soției sale Maria, nepoată, susținea ea, a căpitanului Pârvu (pesemne cel din neamul Câmpinenilor), „de a cărui vitejie se vorbește în istorie”2. Citește în continuare →

Anca Hațiegan – Apariția actriței profesioniste: elevele primelor școli românești de muzică și artă dramatică (I)

hatiegan fanatismul

În Europa occidentală, în țări precum Spania, Italia1 (cu excepția Statelor Papale) sau Franța, femeile au fost admise pe scenă începând din secolul al XVI-lea, în ciuda obstacolelor ridicate de autoritățile laice și religioase.2 În Anglia, ele au dobândit acest drept în epoca Restaurației (secolul XVII), în timpul domniei regelui Carol al II-lea (mare amator de teatru și de actrițe…), deși a existat o femeie, doamna Coleman, care a jucat într-un spectacol dat mai înainte, în perioada cromwelliană, după cum amintea actrița de origine poloneză Helena Modjeska3, în 1893, la un congres mondial al doamnelor organizat în Statele Unite ale Americii.4 În secolul XVIII, o femeie, „Fredericke Caroline Neuber (1697-1760), cunoscută și sub numele de «Neuberin», a fost cea care a pus bazele teatrului profesionist german, având o contribuție decisivă la consacrarea socială a profesiei de actor, care până atunci fusese privită ca o ocupație imorală și antisocială”5. Citește în continuare →

Anca HAȚIEGAN – Precursoarele: primele femei care au jucat în limba română (III)

precursoarele3

În articolul precedent, dedicat Elenei Ghica (căs. Șubin), interpreta Hloei de la 1816, aminteam de prezența Mitropolitului Veniamin Costache la spectacolul ieșenilor și de sprijinul acordat de către acesta întreprinderii teatrale a lui Gheorghe Asachi. Spuneam că implicarea sa mi se pare remarcabilă, întrucât biserica ortodoxă din țările române, la fel ca suratele ei din lumea creștină, s-a arătat, în general, ostilă față de actori – și mai ales față de actrițe. În Țara Românească, de pildă, în 1851, când deja putem vorbi de existența unei mișcări teatrale culte, profesioniste, în limba română, Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei (care avea să fie numit mitropolit-primat al României sub Alexandru Ioan Cuza, în 1865, titulatură deținută până la moartea sa, survenită în 1875) a dat la tipar un Manual de Pravilă bisericească, cuprinzând, printre altele, o serie de „legiuiri” cu privire la „însurătoarea celor ce vin la treapta preoției”. La punctul doi al acestei secțiuni se stipulau următoarele: Citește în continuare →

Anca HAȚIEGAN – Precursoarele: primele femei care au jucat în limba română (I)

precursoarele

Textul de mai jos inaugurează o serie dedicată primelor femei care au avut curajul – în secolul XIX – să apară pe o scenă și să joace în limba română (vorbim de veritabile acte de cutezanță!), precum și primelor noastre actrițe profesioniste. Mulțumesc redacției revistei Vatra pentru bunăvoința de a o găzdui, începând din numărul curent. Aceste profiluri teatrale fac parte dintr-o carte în lucru, căreia i-am zis, cu titlu provizoriu, Femeia pe scena românească: momente (și care ar urma să acopere, într-un prim volum, perioada începuturilor – până la 1877). Îi mulțumesc, de asemenea, d-nei Sanda Cordoș (criticul literar) pentru faptul de a fi întrezărit prima contururile unui proiect mai amplu în ceea ce constituia inițial simpla schiță a unei prezentări făcute în cadrul unui colocviu și pentru insistența cu care mă încurajează să îl realizez.

*

Prima femeie de etnie română care, înfruntând prejudecățile vremii, a îndrăznit să urce pe o scenă publică de teatru, jucând, la început, în limbile franceză și greacă, se pare că a fost Marghioala Bogdăneasca, nevasta serdarului1 Dumitrache Bogdănescu, pe care o găsim menționată întâia oară în celebrul capitol XX, Teatrul în Țara Românească, din romanul Ciocoii vechi și noi (1862) de Nicolae Filimon. Citește în continuare →