Anca HAȚIEGAN – Precursoarele: primele femei care au jucat în limba română (III)

precursoarele3

În articolul precedent, dedicat Elenei Ghica (căs. Șubin), interpreta Hloei de la 1816, aminteam de prezența Mitropolitului Veniamin Costache la spectacolul ieșenilor și de sprijinul acordat de către acesta întreprinderii teatrale a lui Gheorghe Asachi. Spuneam că implicarea sa mi se pare remarcabilă, întrucât biserica ortodoxă din țările române, la fel ca suratele ei din lumea creștină, s-a arătat, în general, ostilă față de actori – și mai ales față de actrițe. În Țara Românească, de pildă, în 1851, când deja putem vorbi de existența unei mișcări teatrale culte, profesioniste, în limba română, Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei (care avea să fie numit mitropolit-primat al României sub Alexandru Ioan Cuza, în 1865, titulatură deținută până la moartea sa, survenită în 1875) a dat la tipar un Manual de Pravilă bisericească, cuprinzând, printre altele, o serie de „legiuiri” cu privire la „însurătoarea celor ce vin la treapta preoției”. La punctul doi al acestei secțiuni se stipulau următoarele: Citește în continuare →

Anca HAȚIEGAN – Precursoarele: primele femei care au jucat în limba română (I)

precursoarele

Textul de mai jos inaugurează o serie dedicată primelor femei care au avut curajul – în secolul XIX – să apară pe o scenă și să joace în limba română (vorbim de veritabile acte de cutezanță!), precum și primelor noastre actrițe profesioniste. Mulțumesc redacției revistei Vatra pentru bunăvoința de a o găzdui, începând din numărul curent. Aceste profiluri teatrale fac parte dintr-o carte în lucru, căreia i-am zis, cu titlu provizoriu, Femeia pe scena românească: momente (și care ar urma să acopere, într-un prim volum, perioada începuturilor – până la 1877). Îi mulțumesc, de asemenea, d-nei Sanda Cordoș (criticul literar) pentru faptul de a fi întrezărit prima contururile unui proiect mai amplu în ceea ce constituia inițial simpla schiță a unei prezentări făcute în cadrul unui colocviu și pentru insistența cu care mă încurajează să îl realizez.

*

Prima femeie de etnie română care, înfruntând prejudecățile vremii, a îndrăznit să urce pe o scenă publică de teatru, jucând, la început, în limbile franceză și greacă, se pare că a fost Marghioala Bogdăneasca, nevasta serdarului1 Dumitrache Bogdănescu, pe care o găsim menționată întâia oară în celebrul capitol XX, Teatrul în Țara Românească, din romanul Ciocoii vechi și noi (1862) de Nicolae Filimon. Citește în continuare →