Etichetă / cronica literara

de VATRA

Al. Cistelecan – Romanul zilei de ieri

Am mai constatat o dată că n-am nici o abilitate în previziuni și așteptări. Tocmai așteptam de la Angela Martin, având în vedere antecedentele din tinerețe, dar mai ales cele două cărți de confruntare cu Pessoa, un volum de poeme (pe care l-am și cerut) – și, când colo, Angela vine cu un roman de mai bine de 500 de pagini. Drept să spun, m-am trezit între dezamăgire și surpriză și eram gata dispus să dau cale celei dintâi. Dar nu-i bietul om deasupra cărților, ci… Sunt dintre cititorii care nu știu dinainte de a citi cartea ce e aceea poezie sau ce e acela roman; las întâi omul care scrie să vorbească și abia apoi, dac-am priceput ceva, îmi dau cu presupusul. În plus, eu nu sunt cititor de romane (nu mare cititor, în orice caz) și, peste toate, când e vorba de romane, sunt de partea lui Caragiale: vreau să văd cât mai repede dacă i-a dat cu halba în cap.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Un experimental cu metodă

Debutul lui Cătălin Lazurca din Lumea e oricum o idee proastă nu-i chiar un debut în adevăratul sens al cuvântului. O zice chiar poetul pe clapeta interioară a cărții – textele de aici sunt, de fapt, o revizuire a unui proiect anterior scos sub pseudonim într-un tiraj mic, rescrierea și repunerea lui în circulație, dată fiind prima ediție apărută în condiții destul de obscure și anonime.

Citește în continuare →
de VATRA

Rodica Ilie – Cum se scrie un roman?

Maria Orban este cu Toată dragostea dintr-o fotografie arsă, apărut la Nemira în 2023, la al doilea roman al său. Pentru prozatoarea brașoveană scrisul nu este doar o formă compensatorie, deși uneori, citind paginile sale, poți dezlega unele intarsii autobiografice montate cu decență, cu rafinament și uimitoare detașare. Iată ce mărturisea Maria Orban într-un interviu acordat revistei „Familia” la câteva luni de la apariția romanului: „Am făcut documentare, am citit despre moarte, am văzut pe tema asta, am discutat mult despre și am trecut printr-un proces dificil de doliu. Când am început să scriu per se, știam încotro merg. Mi-a luat aproape un an, cu mici pauze. Am lucrat la carte pe calupuri, în diverse locuri (Brașov, Sângeorz-Băi, Iași), vreme în care am scris, rescris și tot așa. A fost un drum greu, total diferit de cel de la Oameni mari, dar știu că mi-a fost necesar. Și mai știu că am vrut să scriu despre o cădere, în timp ce eu însămi eram în cădere”1.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Spovedanie către Alionușka

Romanul Alionușka* al Liliei Calancea se face remarcat și dacă-l raportăm strict la contextul moldovenesc din stânga Prutului, și dacă-l plasăm în mai largul peisaj literar românesc. Ceea ce-l particularizează înainte de toate este faptul că reliefează dintr-o perspectivă originală vectorii ideatici și comportamentali – căci ideologici pare prea mult spus – care au funcționat în perioada tranziției generate în Republica Moldova odată cu momentul colapsului Uniunii Sovietice. Apoi, i se remarcă numaidecât formula estetică responsabilă de lectura pe nerăsuflate, în ingredientele căreia stau principiul mărturisirii emoționante în fața unei fetițe moarte înainte de naștere, structurarea textului în povestioare ce portă titluri cu tâlc, ale căror subtilități invită la glose, și rar exprimata convingător dragoste genuină față de bibliotecă, încrederea în forța cărții de a „descoperi omul”, pusă împreună cu inserții poetice, autoreferențiale.

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Îngerii domestici ai lui Emil Brumaru

Prima asociere pe care o trezesc poeziile lui Emil Brumaru e amestecul de candoare și carnalitate, de suav și diafan cu materiile cele mai concret senzoriale și acut-disonante în biologia lor. „… Să scriu Parfume și putori” –  iată unul dintre planurile de scris pentru ultimii săi ani de viață, notate de poet într-un carnețel verde, care se află acum la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași. Iar un poet cu geniul lui Brumaru reușește – în modul cel mai firesc și dezinvolt – să aducă în armonie aparentele disonanțe, registrele considerate incompatibile, altfel spus… parfumurile și putorile. Acestea pot armoniza însă într-un singur mod – dacă sunt însemne ale unei lumi atinse de eros, însuflețite de dorințe ce topesc orice contrarii. Cu alte cuvinte, dacă sunt într-un continuu travesti al tentațiilor (ne)vinovate, al hârjoanelor amoroase. Brumaru știe ca nimeni altul să erotizeze universul, eliminând orice barieră între sacru și profan, între teluric și celest. Această aducere împreună a contrariilor ia o formă ludică în cartea realizată împreună cu Zamfira Zamfirescu Negoț cu îngeri, apărută, în condiții poligrafice excelente, la Cartier (2023), cu o prefață marca Bogdan Crețu. Îngerii pictați de Zamfira Zamfirescu pentru rubrica Negoț cu îngeri din Observator cultural i-au oferit poetului reprezentarea potrivită pentru această poetică a deghizărilor insinuante, a jocului erotizat. Însuși negoțul poezie-pictură a fost un tandru joc de du-te-vino: „Povestea negoțului cu îngeri e așa: nu terminam bine de pictat un înger, nici nu apuca să se usuce vopseaua pe aripi, îl fotografiam și-l trimiteam noaptea târziu spre Emil Brumaru, să-l găsească în zori. Dimineață, când acesta se trezea, îl scria rapid și posta poezia împreună cu îngerul, pe pagina lui de facebook, să-l găsesc eu când mă trezesc”.

Citește în continuare →
de VATRA

Cristina Timar – Un veac de solidaritate feminină

În interviul acordat Adelei Greceanu în Timpul prezent, ediția din 2 dec. 2023, prozatoarea Andreea Răsuceanu confirma ceea ce mulți din cititorii ei bănuiau: cu Linia Kármán* se încheia o trilogie, începută cu O formă de viață necunoscută (2018)și continuată cu Vântul, duhul, suflarea (2020),toate cele trei romane extrăgându-și substanța din geografia mitică a satului C., un cătun situat nu departe de Galați, pe malul Prutului, un fel de Macondo autohton, ale cărui femei fabuloase și urmașele acestora din contemporaneitate alcătuiesc o linie destinală care acoperă patru-cinci generații.     

Citește în continuare →
de VATRA

Oana Paler – Slow motion & fast forward la Vlad Drăgoi

Mica mea inimă de om singuratic (Polirom, 2019), unicul roman al lui Vlad Drăgoi, e ca un atac de panică întins pe 200 de pagini, un roman atașant ca un serial care te obligă să faci binging – nu adormi până nu-l termini, un roman cu un final superb, după care atât cititorul, cât și naratorul se pot așeza în sfârșit liniștiți să-și tragă răsuflarea.

Fuga din propria viață a eroului-narator, un tânăr librar care crede că a ucis pe cineva fără să vrea și dispare de la locul faptei îi dă ocazia cititorului să asiste la câteva ore din intimitatea unei mici inimi de om singuratic prin mintea căruia trec diverse, prilej cu care se deschid multe paranteze epice cu nuanță de critică socială. O minte de om original, bizar, cu ADHD și eating disorder, dar simpatic și viu. O viață comprimată într-un interval scurt, ca un fișier arhivat, pe care, dacă-l dezarhivăm, găsim o poveste (tristă) de familie, istorioare cu fete, fantezii private, drumuri cu autobuzul/microbuzul și scene funny cu controlori sau autostopiști, bani drămuiți, oameni „albi”, oameni „negri” și raporturi de putere. Dar ceea ce fascinează la proza lui Drăgoi nu sunt însă doar cele de mai sus, ci o combinație ingenioasă și unică de elemente greu de deconstruit. Alex Ciorogar îl numește pe autor „cel mai original scriitor al noii generații”, situând Mica mea inimă de om singuratic „la granița dintre pulp și melodramă”.

Citește în continuare →
de VATRA

Amalia Cotoi – Gorzo & Iovănel − învățături postcritice

Desene mișcătoare. Dialoguri despre critică și cinema*, de Andrei Gorzo și de Mihai Iovănel e o carte cum rar se găsește la noi. Se încadrează și e încadrată de către autori în categoria geek-out,  o formulă dialogică în care interlocutorii se angajează într-o discuție informală pe un subiect comun. Deși, așa cum afirmă Bogdan Popa în articolul publicat pe Teletext în 12 decembrie 2023, Bestiile din jungla cinemaului, o astfel de formă e deja recunoscută, „consacrată”, chiar dacă mai mult aiurea decât în spațiul cultural de la noi, cred că plusul cărții celor doi critici, unul de film, celălalt literar, nu stă neapărat în reușita unei critici „populare” a cinemaului, ci în modul în care forma aceasta de dialog ajunge să fie productivă în planul unui metadiscurs critic.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – O șampanie evreiască

Nu știu dacă-i de la sine dat ca umorul unui caricaturist să treacă – încă și mai exuberant – în cele scrise – eventual micro-povestiri –, dar în cazul lui Vasile Dubb așa se întâmplă. Vino cu mine la Ritz (Editura Hasefer, București, 2023) e o carte de vervă și de – aproape – neîntrerupte peripeții narative și ingeniozități textuale. Într-o prefață foarte adecvată (și în gradația entuziasmului), Emil Nicolae-Nadler scoate în evidență toate calitățile acestor povestiri de buzunar, de la „oralitatea șăgalnică și relaxată” la joaca (nu chiar gratuită) cu „erudiția” notelor de subsol și de la „volutele, întoarcerile, nodurile, acoladele” textuale la spectacolul de limbaj și de umor. „Umor evreiesc” zice prefațatorul (și chiar seamănă cu cel din anecdotele cu evrei), în linia Amos Oz, dar putând fi și destul de cehesc, în duhul lui Ćapek sau Hrabal. Pe stil vechi, asta ar fi „familia de spirite” a lui Dubb – și trebuie spus că n-o face de rușine.

Citește în continuare →
de VATRA

Oana Paler – Un viitor deja trăit?

Frica și neputința de a construi un viitor duc la golirea lumii de sens și la resemnare. Este ideea de la baza romanului Refugiul timpului, scris de Gheorghi Gospodinov între Brexit și invazia Ucrainei, publicat în 2020 în Bulgaria, tradus în română de Mariana Mangiulea Jatop și apărut la Pandora Anansi contemporan (2023). Romanul a fost distins cu Internațional Booker Prize în 2023. Într-o Elveție neutră, o țară unde te duci să mori, Gaustin deschide „prima clinică a trecutului”, unde bolnavii de Alzheimer au posibilitatea de a-și reconstitui viața din bucăți, în scop terapeutic. Acest spațiu securizant devine, treptat, o soluție-refugiu pentru întreaga Europă care preferă mersului înainte întoarcerea în diferite perioade ale secolului XX. Convingător prin originalitate, prin complexitatea construcției și a sferei tematice abordate, Gospodinov propune un roman provocator, care nu are cum să-și lase cititorii indiferenți, măcar prin varietatea de întrebări pe care le ridică.

Citește în continuare →