Nu e secret pentru nimeni că Marin Preda a fost una dintre personalităţile cele mai incomode ale regimului comunist. N-a fost un disident, ba chiar s-a retras sistematic din dezbaterile politice propriu-zise, evitând să publice lucruri nelegate strict de literatură; în acelaşi timp, însă, a avut un proiect constant de lărgire a limitelor expresivităţii în totalitarism, atacând – cu o ambiţie neegalată de nici un scriitor român postbelic – prin fiecare roman subiecte delicate. De aceea, o carte care să scoată la iveală felul în care s-a raportat regimul însuşi la Preda e cât se poate de interesantă. M-aş fi aşteptat ca volumul Ioanei Diaconescu, Marin Preda. Un portret în arhivele Securităţii*, să stârnească o mică dezbatere în spaţiul public românesc cu privire la cazul prozatorului, dar şi cu privire la chestiuni mai ample legate de raporturile scriitorilor cu Puterea în comunism. La mai bine de doi ani de la apariţie, cartea a rămas însă puţin discutată. Citește în continuare →