Școala de la Brașov (ep. 9)

 

Bande à part 

Interviu cu Simona Popescu

– Caius Dobrescu amintea că s-a mutat de la Liceul „Andrei Şaguna” la „Unirea” deoarece, cu ocazia unei tabere de creaţie, a descoperit o atmosferă alternativă, magică, una de contracultură, existentă la „Unirea”. Ce vă amintiţi despre acea atmosferă? Ce l-a atras atât de mult pe Caius la „Unirea”?

– Cred că în tabără ne-am întîlnit după ce-a venit el la Unirea, dar poate vorbim despre tabere diferite… Eu îmi amintesc, din liceu, de Tabăra de la Dărmăneşti. În studenţie au fost şi altele, într-un fel importante pentru noi: îi cunoşteam pe asemănătorii din ţară, aveam un public, vedeam cu ochiul liber cîtă influenţă puteam avea asupra altora, eram… admiraţi! etc. Lucrurile astea contează cînd eşti foarte tînăr, îţi dau încredere şi curaj. Mi-amintesc ca prin vis (vine o vreme cînd trecutul are ceva oniric, cronologia e tulburată, poate de-asta trecutul e… emoţionant, ambiguu… aproape poetic). Citește în continuare →

Poeme de Ioana Diaconescu, Radu Florescu, Ioana Șerban, Eugen Bunaru și Dumitru Crudu

Ioana DIACONESCU

ioana diac

Nevăzut

Mi se frîng degetele precum ceara

Cînd scriu nu văd această frîngere

Cineva îmi ascunde în inimă

Misterul înserării fără stingere

Numai înfrîngeri şi cîştiguri

În sfîşierea damnată a dimineţii care nu se lasă alungată

Eu scriu şi nu contează că ziua se luptă cu amurgul

Îmi aruncă pe mîini

Mari pete de sînge amurgul reflectat mereu seamănă cu urma unei crime

„Mîinile pline sînge pe piept mi le-am şters”

Scriu uneori pe aer

Ca aerul mi se face memoria şi uit cu disperare

Ceea ce cred că n-aş putea să uit

Şi mi se ia discursul ca pedeapsă

Ca trădătoare a surorii mele albe

Pe care scriu de la începutul vieţii

Semne adesea de neînţeles

Infirmă fără ele aş fi ca trupul fără membre

Devenit invizibil

Cînd nimeni n-are milă

Nevăzîndu-l Citește în continuare →

Nina CORCINSCHI – Mulțumiri lui Troțki

salutari-lui-trotki_1_fullsize

Salutări lui Troțki (Univers, 2016) de Dumitru Crudu continuă linia spectaculosului și a autenticului neverosimil/exacerbat din celelalte cărți de proză ale sale. Firele de biografie, trase și din țesătura prozelor anterioare, dau impresia vieții dublate de scris. Ca să fie o completare senzațională, să compenseze deficitul de realitate, prozatorul apelează din belșug și la resursele imaginației. Titlul, dar și proza care a dat  numele volumului, ilustrează această poetică a mixajului realității – una dintre cele mai fruste, o realitate basarabeană, pe care o recunoaștem și noi (aici, prin redescoperire) – cu o doză de imaginație copioasă, un jeleu exotic și aromat care dă culoare și consistență continutului. În proza amintită, personajul, care, de obicei, nimereste doar în belele, ajunge pe mâna unor cheflii într-un bar și e salvat doar de referința pe care o face la Troțki („dacă mă atinge măcar unul din voi, o să aveți de-a face cu Troțki”). Bătăușii se risipesc speriați și personajul scapă, gândindu-se oare cine-o fi acel Troțki, care i-a venit spontan pe limbă și s-a dovedit salvatorul său miraculos. Citește în continuare →