Etichetă / memoria activa

de VATRA

Magda Cârneci – Anul 2000: încă un an aparte (8)

(dintr-un caiet vechi)

            Fiecare om pare să fie individualizat de un anume paradox. Personalitatea lui se construieşte în jurul unei perechi de contrarii, al unei imposibilități care îl defineşte. De la măturătorul sărman de pe stradă, la geniul vizionar din turnul de fildeş, toţi avem de rezolvat o ecuaţie personală al cărui x e un paradox. În acel paradox stă fulgerul eliberator sau exterminator al fiecărei fiinţe umane. Paradoxul meu e probabil cel dintre exteriorul care contrazice profund interiorul: dintre condiţia mea esenţial feminină şi raţionalitatea mea masculină (construită, educată, închipuită). Dintre tentaţia puternică a extrovertirii şi vocaţia interioară mistică. Această contradicție e o formă de camuflare cu care avansez secret în existență. (1984)

Citește în continuare →
de VATRA

Magda Cârneci – Jurnal spiritual (pe sărite). Anul 2000: încă un an aparte (2)

dintr-un caiet vechi

În preajma cățelei noastre Sexy (un setter irlandez de culoare roșcată), văzându-i efuziunile nebune de tandrețe la venirea noastră acasă, pline de o bucurie intensă până la umilință, m-a străbătut de două ori gândul total – adică un gând al întregii mele ființe – că numai iubirea ne întemeiază. Numai iubirea ne asigură un temei ontologic. Nimic nu e sigur, suntem suspendați între îndoială și așteptare, trăim cu gustul irealității noastre și a jumătății veșnice de măsură. Și doar iubirea cuiva, pentru care ești totul, îți dă brusc realitate, îți dă consistență prin intensitatea cu care celălalt te privește, cu care atârnă de tine. În haosul indeterminărilor de tot felul, iubirea pune în tine singurul temei ontologic sigur pentru că „în prezență”, real pentru că intens până la incandescență. Ardoarea cu care celălalt e suspendat de tine îți dovedește că exiști și îți dă astfel realitate. Continuăm să existăm într-o aproximație a unei realități consistente în virtutea unei iubiri care ni s-a dat începând de la naștere, sau de dinainte de naștere, cu mult dinainte. Altfel, realitatea n-ar fi suportabilă. Dacă cineva sau ceva nu ne-ar iubi măcar ipotetic, chiar vag, ne-am pierde conștiința. Bănuiala vitală a acestei iubiri ne face să mai putem trăi, comunica, pentru că orice comunicare se bazează pe presupoziția unei minime iubiri, a unei empatice comprehensiuni. Dacă am înceta să fim iubiți, undeva, cumva, de către Cineva – brusc ne-am dizolva, am înceta să existăm. Poate și fizic. (1985)

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Chestionar de prag

Motto:

„Nu există autobiografie lineară, certă, cronologică, ci numai frânturi ca din ceață care vin spre tine în dezordine. Nu se poate să te povestești fără a pune în chestiune certitudinea acestei povestiri. Evanescența, nu numai a amintirilor, dar și a persoanei care le deapănă: ea e compusă din mai multe, uneori juxtapozabile, niciodată identice.

O viață nu e o biografie, ci o suprapunere de clișee biografice. Cele mai multe, nesemnificative.”

(Monica Lovinescu, Jurnal, 1985-1988, Humanitas, 2002)

Citește în continuare →
de VATRA

Romulus Rusan – Fondul literar

Nu trebuia să fii turnător sau activist ca să te poți bucura de banii de la Fondul Literar. Această pușculiță a Uniunii Scriitorilor se alimenta din cele 2 sau 3 procente percepute pe onorariile membrilor Uniunii (în număr de 1200-1500, dar nu toți productivi) și ale membrilor Fondului (mult mai mulți). Ajutoarele erau acordate, în principiu, bătrânilor, bolnavilor, familiei celor ce mureau, dar de regulă și solicitanților care pretindeau că au o urgență, un necaz neprevăzut. Ele erau nerambursabile, deci foarte tentante, ceea ce stimula imaginația petenților până la formularea umor motive de genul: „N-am ce mânca“, „Sunt în mizerie“, „Îmi cumpăr pâine“.

Citește în continuare →
de VATRA

Romulus Rusan – Un om moderat (inedit)

Am trăit mult mai intens decât temperamentul meu. Deși par un om liniștit, am trecut prin aventuri nenumărate, de care m-am ferit, dar care nu m-au ocolit, ba m-au căutat cu asiduitate. De fiecare dată am ieșit din încurcătură întărit și fără să fac mari eforturi sau compromisuri compromițătoare. Cred că cel mai mult m-a ajutat faptul că nu mi-am dat importanță și n-am căutat să par mai mult decât sunt. Am avut accidente și întâlniri dure cu apa (la Sf. Gheorghe mi-am luxat șoldul), cu focul (la Berlin ne-a luat foc bucătăria) și cu pământul (cutremurul cel mare din București). Am avut accidente de automobil (la Sântimbru, lângă Alba Iulia), de alpinism (în Munții Retezat), m-am intoxicat cu conserve (la Padova), cu ciuperci (la Comana). Sunt un om stângaci, care vărs și sparg pahare, care trag firul telefonului după mine și răstorn pe pantaloni farfuria cu supă, dar în marile încercări Dumnezeu ține cu mine (cu noi) și ne ajută, încât am ajuns să cred că fiecare noroc se înalță pe ghinionul pe care-l învinge.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (XV)

Vineri, 5 martie 1976

E o dată pe care o găsesc înscrisă de mult, astăzi, când e deja 16 aprilie. De atunci, am fost prin Grecia, despre care nu voi mai avea curajul să transcriu aici cele 40 de pagini de însemnări făcute în fiecare zi a călătoriei. [Ele au fost publicate  în câteva numere ale revistei Discobolul din anul 1919]. S-au mai dus încă două săptămâni, într-un fel de abandon primăvăratic, deşi îmi făcusem planuri mari de lucru, mai ales pentru scrierea studiului mereu amânat despre avangardă, la Editions du Champ Libre. Am citit, însă, despre suprarealism, în Breton – Perspective cavalière, culegere compozită de articole,  cu multe elemente interesante,  o parte din Le surréalisme et la peinture, L’Amour fou, – şi mai am pe masă Manifestele în ediţia Pauvert, pentru o revizuire.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (XIV)

9 decembrie [1975]

            Lucru intens la Transcrieri, între dactilografierea unor pagini deja scrise şi umplerea cu alte vorbe a spaţiilor albe. Comentariul la Privelişti-le lui Fundoianu creşte greu, deşi am impresia că ştiu exact ce vreau să spun. Citesc paralel şi din Philippide şi-mi dau seama că nu mi-e foarte la îndemână să scriu despre el. Revederea Aurul-ui sterp mă decepţionează şi un sentiment de non-adeziune pune stăpânire pe mine: prea multă retorică, enorm spectacol zgomotos şi alegorismul greu de suportat. Ici-colo câte un poem frumos, de deformări expresioniste sau de satanism decorativ, post-baudelairian.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (12)

Paris, 8 octombrie 75

[Observ, continuînd transcrierea fugarelor mele însemnări pariziene, că de la 13 iunie până la acest 8 octombrie, n-am mai scris nimic în caietul meu albastru. Pe o pagină care ar fi trebuit să mă îndemne la scris se află şi un titlu subliniat: Carnet iberic (15 iulie-4 august 1975), rămas fără textul de dedesubt. Un alt regret, tardiv, fiindcă traversând Spania şi Portugalia, aş fi avut multe de notat. N-a fost să fie. Comoditate, scepticism, cine ştie…]

            Mă gândisem să reiau însemnările din caiet încă din prima seară a regăsirii Parisului. Mă plimbasem într-adevăr mult, după-amiaza până noaptea tîrziu, încercând să fiu atent la tot ce văd, să-mi aduc aminte, să fac comparaţii, să reţin momente. N-am fost în stare. Îndelunga rătăcire pe străzile Cartierului Latin s-a desfăşurat într-o exaltare pe care n-am cunoscut-o de atâta şi atâta vreme…

Citește în continuare →

de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (11)

1 iunie [1975]

Duminică, vânt rece, neaşteptat pentru începutul de iunie. Stau în casă toată ziua. Citesc, între altele, Les 120 jours de Sodome, de Sade, prima lectură, de fapt, din opera straniului marchiz. După câteva pagini bine scrise, începe decepţia: simplu catalog de aberaţii sexuale. Sfârşitul, în cloaca cea mai ticăloasă, al unei clase definitiv decăzute. Absolutismul transferat în sfera erosului deturnat, ultimă manifestare a teribilei voinţe de a domina împotriva celorlalţi, chiar şi cu conştiinţa propriei distrugeri. Îmi dau seama perfect acum de ce trupa italiană văzută cu vreun an în urmă la Espace Cardin a scos din această carte murdară o viziune sugerând un fel de totalitarism fascist al carnalului.

Citește în continuare →

de VATRA

Ion Pop – Fragmente de jurnal (10)

7 martie [1975]

            Se petrec lucruri ciudate – „Îngrozitoare pluguri pare că ară” – îmi vine să zic împreună cu Emil Botta… Două scrisori şi o ilustrată de la Z[aciu] sosesc deodată, deşi trimise în 15, 17 februarie şi 1 martie. Nu-i vorbă, tot ce spune el acolo despre mâncătoria măruntă de la Cluj, zis şi Napoca, trebuie să fi însemnat o pasionantă lectură pentru paznicii poştelor. La fel, plicul de la A. Buzura.

            În Tribuna din 13 februarie dau de splendidul pamflet al lui Z. contra lui Caraion, care n-a avut altceva de făcut decât să atace grosolan poezia tinerilor, şi în speţă pe Ion Alexandru. E încurajator, totuşi, să ştii că mai există conştiinţe într-un mediu în care se demisionează atât de uşor. Oricum, nu încetează să mă mire evoluţia fostei generaţii „revoltate” din anii ’40, lovită uneori de cel mai jalnic conformism şi lipsită de ultimul pic de generozitate ce ar trebui să fie al omului de cultură. O amărăciune în plus,  când mă gândesc că un număr de echinoxişti în care am crezut (vezi P.P.) nu ştiu întotdeauna să evite cloaca.

Citește în continuare →