Nicoleta SĂLCUDEANU – Radu Petrescu inedit. Povestea manuscrisului din caietul cenuşiu

radu petrescu 1

Poate din egoism de colecţionar sezonier, poate din superstiţie, am ţinut acest manuscris îngropat într-un sertar, timp de şapte ani, înfăşat în plicul ce-mi fusese destinat. Obiectul, în întregul lui, cuprinde două cercuri concentrice, amprenta a doi scriitori importanţi ai literaturii române, cel dintâi prozator şi diarist de un rar rafinament, al doilea un critic literar cu minte ascuţită şi un condei aşijderea, ce îmblânzea cele mai nărăvaşe verbe ale celei mai frumoase limbi româneşti. Dar din dar se face. Învelişul primului plic menţionează pe primul destinatar al darului. Este Mircea Iorgulescu, criticul ce a ştiut să desluşească adevăratele intenţii ale prozatorului Radu Petrescu privind romanul Ce se vede, „ele ducând cu ceva mai departe încercările francezilor (pe urma lui Joyce) de a smulge proza din vecinătatea (prea tentantă pentru cititor) a referirii, a reportajului”. În scrisoarea ce însoţeşte manuscrisul de 112 pagini ale capitolului În Efes, din romanul menţionat, Radu Petrescu apreciază agerimea lecturii lui Mircea Iorgulescu, materializată într-un articol din „Convorbiri literare”. „Vă închipuiţi, deci, – scrie Radu Petrescu – mult stimate domnule Mircea Iorgulescu, mirarea mea când am citit în unele cronici literare că În Efes ar fi o scriere autobiografică. Eu pretind că autobiografice, în sensul adevărat, nu sunt nici Didactica nova, nici chiar Jurnalul. În aceste două scrieri am utilizat date de biografie doar pentru că în momentul acela îmi erau mai la îndemână, iar persoana întâi e şi ea o convenţie. Accentul, în orice caz, e cu totul în altă parte, acolo unde l-aţi văzut Dumneavoastră.”

Citește în continuare →

Nicoleta SĂLCUDEANU – Lumina care nu se stinge

o-vara-ce-nu-mai-apune_1_fullsize-325x500

 „În literatura lumii există pagini scrise tactil, dictate vocal sau imprimate cu ajutorul unei voci artificiale, fără vreun aport al ochiului” – scrie Radu Sergiu Ruba referitor la o antologie de literatură a nevăzătorilor din România, pe care el însuși a alcătuit-o și îngrijit-o din toate punctele de vedere (Constelația Homer, acum la a doua ediție*). Piesele din cuprins sunt numite „secvențe din penumbra literaturii române”. Îmi dă de gândit sintagma „fără vreun aport al ochiului”, o întorc pe toate părțile, încerc să o interiorizez și irizez. Oricât aș încerca o transpunere, întreprinderea e ca și zadarnică. Am strâns pleoapele peste vederea mea. Nu se poate, oricât de empatic ai fi. Nimeni nu cred că poate imagina, cu atât mai puțin simula absența totală a luminii. Și nici ce se petrece de partea cealaltă a ochiului. În romanul de tinerețe al lui Mircea Eliade e vorba de lumina interioară. La Radu Sergiu Ruba se stinge cea exterioară, treptat, făcând  loc ochiului dinlăuntru. Citește în continuare →

Nicoleta SĂLCUDEANU – Cafeaua Profesorului

cop. Corina Teodor pt. tipar.cdr

Despre degradarea învățământului pe toate palierele se vorbește de lungă vreme, dar lucrurile, în loc să se îmbunătățească, se înrăutățesc cu viteză sporită. Cauzele care au dus la situația asta, în schimb, par a fi mai greu de identificat. Și taman asupra lor ar trebui să acționăm, dacă vrem să remediem ceva din ceea ce s-a distrus. O bună ocazie de reflecție poate fi apariția unei cărți mai puțin obișnuite, chiar dacă specia evocării unor personalități e destul de răspândită. Cartea aceasta este însă altfel. Iese din norma pioșeniei de care, îndeobște, astfel de alcătuiri abuzează. Prin convenționalismul lor, astfel de cărți nici măcar nu sunt citite, ci se adaugă la mormanul de maculatură ocazională. Nu la fel se întâmplă cu cea destinată evocării unei personalități dominante a învățământului universitar clujean, Profesorul Pompiliu Teodor (Pompiliu Teodor și lumea prin care a trecut*). Sau Pompi pur și simplu, pentru cei care l-au iubit, apreciat, admirat, respectat. Citește în continuare →