
în zona de dincolo de aici de departe
trăia cineva cu numele enăbel li
era între miazăzi și miazănoapte
făptură cu unghii scurte și pedigri
Citește în continuare →
în zona de dincolo de aici de departe
trăia cineva cu numele enăbel li
era între miazăzi și miazănoapte
făptură cu unghii scurte și pedigri
Citește în continuare →
Profil biografic
Raffaele Carrieri s-a născut la Taranto, în Calabria, la 17 februarie 1905, cu șapte ani mai tânăr decât Montale, cu patru decât Salvatore Quasimodo și cu șase ani mai vârstnic decât Atilio Bertolucci. Datele în aparență insignifiante nu explică încadrarea sa printre post-montalieni și, eventual, post-ungarettieni, într-un cuvânt sustragerea din mișcarea ermetismului ce-a generat și întreținut una dintre cele mai importante și reputate perioadei ale poeziei italiene moderne. Unica explicație trebuie verificată, în opinia mea, în singularitatea personalității sale, pornind de la parcursul biografic, cu un gust quasi-maladiv al aventurii, trecând prin lunga și fructuoasa convivență cu arta (cea a avangardei și, în special, pariziene, pe care o frecventează în anii douăzeci ai veacului trecut, printre corifeii acesteia, Picasso, Modigliani ori Rousseau care-i devine și prieteni apropiat) și sfârșind cu travaliul poetic și acesta inclasificabil.
Citește în continuare →
Andrei-Codrin Bucur
Neputință
Îl porecliseră Schijă. O simpatiza pe Mona
Impetuoasă străvezie
Nimfomana cu care fuziona
Înfierbântată… devotată…
Citește în continuare →
Tot ce spun s-a-ntors
deja demult împotriva mea.
Îmi ridic ochii și alți inși
ar trebui să-mi poarte țeasta.
Sunt patetic dimineața, uneori și seara,
dar moartea-și are programul ei (f)riguros..
Citește în continuare →
***
Tocmai cînd plictisul proiecta
asupră-mi raze moarte,
m-am oprit să nu mai privesc în trecut,
acolo găsesc uitate spitale de arși
în dogori țîșnite din păcate mari,
Citește în continuare →
În mâna dreaptă țin o capsulă
Jumătate – zăpadă
Jumătate – cer
O privesc
Mă gândesc
O desfac sau nu
Citește în continuare →
Alexandra-Ioana Harapu, născută pe 22 februarie 2002, în județul Bacău. În prezent, studentă în anul 3 la Actorie, la Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca. A mai publicat poezii și în revista Echinox, O mie de semne, Noise Poetry, Literomania. Interesată și de dramaturgie.
***
Citește în continuare →Cu acest atribut al „singurătății” se autocalifică un mic grup de poeți tineri, acum studenți la Facultatea de Filosofie din Cluj: Toni Chira, Raul Cozlean și Vasi Prode. E, poate, un mod de a se delimita cumva de ansamblul vârstei lor lirice, dominat încă de discursurile autobiografist-minimaliste, cu ambiții, totuși, de maximă autenticitate și de situare „în pas cu vremea” foarte permisivă din toate punctele de vedere și cu accente de nou militantism „progresist”. Pe ei îi știu pasionați cititori de lirică americană și nu numai (de exemplu, Robert Lowell, John Berryman și alții, afini electiv cu aceștia), dar și din poezia engleză și germană a secolului XX. Așadar, mizează pe micronarațiunea expresivă existențial și accentuat confesivă, în asociații de imagini adesea insolite, fără să neglijeze metafora și simbolul, nici aluziile livrești. Și fără tentațiile exhibiționiste, acum în vogă. Dar, „singuri” fiind, au o comună notă cvasielegiacă, un tremur al mâinii și al vocii, o privire deschisă dureros-interogativ spre lumea din jur. Sunt note care îi „singularizează” deja în context. Deocamdată, cel mai experimentat este Toni Chira, foarte prezent în lecturile de poezie din diverse cenacluri ale țării, dar, tot mai frecvent și în reviste, cu un discurs neliniștit, al cuiva cu „o geometrie vulnerabilă”, tulburată de decepții și „zbateri de spaimă” lăuntrice, mărturisite direct, cu o naturalețe lipsită de orice emfază. Ceva mai timid încă, Raul Cozlean înfățișează o fragilitate a eului vulnerabil, în stare, doar, pentru moment, „să gravez(e) spații lipsă” și câte „o casă din bucăți inexistente”, cu trimiteri la cineva „cu suferința purtată ca un medalion sub piele”. La rândul său, Vasi Prode vorbește despre vise între care își aude inima (lucru rar în poezia vacarmului „autenticist” recent), vorbește despre sfâșieri și striviri, despre „zece suferințe diferite”, încercând să învețe, totuși, „simpla blândețe”. E limpede că toți trei poeții ce se întâlnesc în aceste pagini promit frumoase evoluții și afirmări/confirmări în viitorul apropiat. Să îi întâmpinăm, așadar, cu încredere.
Ion Pop
Citește în continuare →
Artaud la Norogachic
A găsit stânci scrijelite cu semnele
dinaintea științei și a savanților, cactuși, cursuri
repezi de apă ascunzându-se de cel ce nu
le cunoaște albia și formele schimbătoare,
peisajul arid, permanența nemaculată de tehnică
a magiei,
Citește în continuare →
Am coborât de pe biblioteci, cu gesturi de ritual,
cele trei lămpi vechi cu petrol rămase de la mama,
două de masă și una de tavan, cu abajur rotund de tablă,
le-am scos rând pe rând sticlele fragile și am început
să le curăț de praf cu migala învățată de la ea, cu aceeași
cârpă moale de in scămoșat cu care o făcea acasă;
Citește în continuare →