Senida POENARIU

Dimensiunea socială a romanelor feminității

Mai mult decât intenția unei reprezentări a „actualității”, se remarcă în proza autoarelor de astăzi, de la Gabriela Adameșteanu și Marta Petreu până la Andreea Răsuceanu, Ioana Nicolaie, Lavinia Braniște, Alina Nelega, Diana Bădică, Corina Sabău, Cristina Vremeș și lista poate continua, o propensiune pentru romanul dramei familiale, o explorare „a vârstelor dintâi”, cum le numea Paul Cernat1, plasate „pe fundalul teribil al unei epoci în care intimitatea este condiționată politic”2 cu prelungiri apoi în perioada confuză a postcomunismului. Din acest punct de vedere, romanele feminității (scrise de, cu și despre femei) de dată recentă sunt mai degrabă romane ale comunismului decât ale postcomunismului. Se poate specula că această tendință se explică atât prin natura extrem de ofertantă în traume colective și individuale ale perioadei cu pricina și care pot oferi un material extrem de fertil cu succes aproape garantat, fie și numai prin prisma dramatismului inerent, cât și prin, desigur, vârsta biologică a autoarelor, care fie au copilărit sau și-au trăit tinerețea în comunism, fie au crescut cu poveștile / respectiv ororile auzite din gura părinților / bunicilor / rudelor etc.