Etichetă / tolle lege
Radu Vancu – Chestii invincibile
Ioan Moldovan – marginea unei rugăciuni
Înduioşat ca după somnul de dup-amiază
Îl vorbesc de bine pe Dumnezeu
Trec printre dragi ticăloşi printre legăturile murdare dintre cuvinte
uitându-mă fără saţiu înapoi,
să văd cât am lucrat înainte
Abia noaptea târziu ies sub lună şi aduc apă şi beau şi ascult
torsul depănatul tot zgomotul ritmul fonic în locul sensurilor
din vremea Însemnărilor letale
Aurel Pantea – Poem
***
Unii o poartă drept blazon,
alţii o duc adînc în suflet,
ca pe o ţară ce niciodată nu i-a renegat,
unii, ieşind în lungi plimbări,
o înfăţişează ca pe-o fatalitate,
alţii o obligă să vorbească despre vieţile lor exemplare, Citește în continuare →
Emilian Galaicu-Păun – Două sonete (ne)pereche
Prima Pudriera cu
moarte, oglinjoară
pe care (dintr-odată,
retrovizoare)
am pri-
mit-o, a a Mamei,
fost cea singura ce-
i păstrează
a mamei chipul, aşa
Eleonora –
în chiar cum arăta
seara de în timpul
vieţii –
8 Martie,
cu dreptul nu praful
de primul şi pulberea
născut. s-alege, ci
(po)Em dat peste cap Odore di femina
Ion Pop – Înlocuirea
„Nu ţin neapărat să ajung foarte repede
la admirabila demnitate a pietrelor” –
m-am trezit cugetând ieri după-amiază,
când pornit, ca o persoană în etate, un pic anchilozată,
să-mi fac mica plimbare la aer curat,
am simţit prima oară cu-adevărat
că începuse, totuşi, ÎNLOCUIREA.
Citește în continuare →
Nicolae Coande – Vînzătorul de cîrnați
Noi nu facem cîrnați noi facem versuri în cel mai rău caz
I-am spus vînzătorului de cîrnați și atunci el mi-a rîs în nas:
– Și dimineața ce haliți în (cel mai rău) caz că seara ați apucat?
Ce gust au versurile voastre sărace? Cine s-ar putea
Sătura vreodată cu promisiunea paradisului sau cu
Foalele goale care cîntă-n infern? Cununa de lauri
Poate fi purtată de o frunte care-și privește burta
Cum se tîrăște în praf? Amărîtule, viața e o compresă
Ion Mureșan – Introducere în poezie
Am avut o nevastă care m-a părăsit
din cauză că scriu poezii.
„Am terminat de scris un poem”, zic. Dă farfuriile de pe masa din bucătărie la o parte, își așează capul în palme și zice: „Te rog să mi-l citești!” Îl citesc. „E foarte frumos!” zice. „Vrei să-mi dai manuscrisul ca să-l citesc eu cu vocea mea interioară?” Îl citește și din loc în loc se oprește și exclamă:„E foarte frumos! E un poem foarte bun!”. Apoi: „Aici, în versurile cinci și șase, ce ai vrut să spui?” „Nimic deosebit. Azi dimineață am ieșit pe balcon. Cerul era de un albastru desăvârșit. Dar am avut o ciudată senzație de imperfecțiune a lumii. Și atunci am avut o viziune, o imagine: am văzut o jumătate de femeie plutind deasupra orașului. Citește în continuare →
Emilian Galaicu-Păun – Tânărul. Parca
Din fereastra mea de la cămin se vedea, la o azvârlitură de băţ,
falnic, turnul Ostankino – ditamai ţurţur la streaşina Rusiei, tot o
„închisoare-a popoarelor”, însă cu gratii din ce în ce mai transparente –,
despre care, în trecere, Cioclea spunea: „Au şi ruşii o sculă erectă, şi aia
de beton!” (pentru mine, un ac de pick-up mai degrabă, şi Moscova –
cu Садовое şi, pe centură, БольшоеКольцо – un vinil de la firma «Мелодия»)
Gorby tocmai schimba, ferm convins c-o întoarce doar, placa.
Şi încă puteai să-ţi mar-
quez*-i poemele: „Made in USSR”.
Constantin Abăluță – Neînsemnătate










