Autor / VATRA

de VATRA

Virgil Pană – Antecedente literare mureșene

În perioada care a despărțit cele două Războaie Mondiale, a lipsit aproape în totalitate dialogul politic dintre reprezentanții  etnicilor minoritari cu pondere importantă în România, respectiv maghiarii și germanii, și autoritățile române, primii susținând că articolele din Rezoluția de la Alba Iulia nu au  fost respectate niciodată sau întrutotul. În aceste condiții, s-a încercat potențarea acestui firav dialog cu unul cultural, manifest, îndeosebi, în presa vremii, care găzduia diferitele aspecte ale paralelismelor și interacțiunilor culturale românești și maghiare. Un accent deosebit s-a pus pe subiectele care abordau reprezentările alterității în Transilvania. ardeleană cu mereu prezenta temă a înțelegerii  celuilalt nu reprezenta ceva nou în discursul public maghiar și român, fenomenul fiind  aproape identic în toată Europa centrală. Reprezentarea maghiarilor din Transilvania după 1918, și imaginea lor în conștiința colectivă a românilor conțin multe elemente comune precum naționalismul și modul de judecare al acestuia, atitudinea față de trecut și de istorie etc.1

Citește în continuare →
de VATRA

Gertrud Roesch – La curtea din Ragusa (1902). Un roman cu cheie despre curtea regală din România

Contextul istoric

Istoria casei regale din România și, în principal, a celor două perechi regale mai proeminente, este cunoscută prin publicarea multor documente, precum și a multor cercetări biografice și istorice. Trebuie amintită aici, înainte de orice, ediția de corespondență îngrijită de Sorin Cristescu, dar și numeroasele studii, unele dintre ele bogat ilustrate, semnate de Silvia Irina Zimmermann, Edda Binder-Iijima și Gabriel Badea-Păun.1 Mai puțin sistematice sunt însă analizele documentelor literare rezultate în principal din activitatea primei regine, Elisabeta (1843-1916), în ciuda ineditului legat de faptul că vorbim, totuși, de o femeie, autoare – parțial sub pseudonimul Carmen Sylva – a unei opere cuprinzătoare, constând din texte de autor și din traduceri.2 În schimb, ideea în sine a unei regine scriitoare a alimentat încă de timpuriu ficționalizări romanești. Unele dintre acestea au fost generate de un scandal politic, în centrul căruia s-au aflat Elisabeta și una dintre domnișoarele ei de onoare, Elena Văcărescu (1864-1947).3

Citește în continuare →
de VATRA

Victor Popa – Ce putem spune atunci când emitem un predicat estetic?

Victor Popa este elev normalian la Ecole Normale Supérieure din Paris, înscris în cadrul departamentului de filosofie pentru a pregăti un master în filosofie contemporană cu un proiect de cercetare în estetică și epistemologie. A studiat la Lycée Henri-IV în cadrul claselor pregătitoare literare (prépa littéraire) între 2019 și 2022.

Când vânzătorul spune „Roșiile sunt foarte zemoase.”, acesta descrie legumele de pe tarabă, încercând în același timp să-și convingă potențialul cumpărător să-i achiziționeze produsul (dimensiunea perlocuționară a frazei, ce vizează realizarea unui efect, aici o anumită reacție a cumpărătorului) și exprimându-și eventual mândria de a fi cultivat astfel de tomate (dimensiunea ilocuționară1, care vizează realizarea unei acțiuni prin actul însuși de a pronunța respectiva frază). Fraza proferată are o putere de se referi la un fapt verificabil empiric (anume al virtuților roșiilor de pe tarabă) și este susceptibilă de a avea o valoare de adevăr: cumpărătorul, sceptic, poate verifica dacă roșiile sunt într-adevăr zemoase. Însă ce se întâmplă atunci când pronunț o frază estetică, care conține un predicat estetic, de tipul „Sculptura din hol este foarte frumoasă”? Putem spune că fraza descrie vreo proprietate reală a obiectului cu pricina? La această întrebare, putem distinge patru tendințe principale în estetica de astăzi: un răspuns non-cognitivist, altul subiectivist, o poziție relativistă și un realism estetic.

Citește în continuare →
de VATRA

Concurs pentru ocuparea unui post vacant de curier

ANUNŢ

Revista de cultură „Vatra” organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de curier. Cerinţe principale: studii medii, cunoştinţe de operare calculator (word,excel).   Abilităţi, calităţi şi aptitudini: adaptabilitate, asumarea responsabilităţilor, capacitatea de analiză şi sinteză, creativitate şi spirit de iniţiativă, promptitudine în efectuarea îndatoririlor. Abilităţile de gestionare a bunurilor reprezintă un avantaj.

Citește în continuare →
de VATRA

Ștefan Borbély – Amor fati: Alteța regală

Există cititori care se întreabă și azi de ce a scris și publicat Thomas Mann Alteța regală (1909) după marele succes al Familiei Buddenbrook (1901) și după nuvela extinsă Tristan (1903), de fapt un soi de microroman. Specialiștii au fost și mai consternați, unii dintre ei considerându-l o eroare de judecată și un eșec. Prin comparație cu cărțile anterioare, Alteța regală e în aparență doar un capriciu, construit cu elemente de basm. Acțiunea se petrece într-un ducat german imaginar, Grimmburg, cândva pe la începutul secolului al XX-lea, ținutul preponderent artizanal având toate particularitățile unui locus amoenus complet înecat în idilism, în care religia n-ar putea fi decât o teleologie a Binelui, dacă poporul ar ține cu tot dinadinsul să-și asume o asemenea corvoadă. „E o țară frumoasă, liniștită, neagitată – consemnează satisfăcut autorul. – Vârfurile copacilor din pădurile sale foșneau visătoare; ogoarele se întindeau și se măreau, cultivate cu devotament; meșteșugurile erau nedezvoltate, până la punctul de a fi mizere.”1 Sub aspect economic, totul pare a fi destul de pauper: ducatul „avea cărămidării, dispunea de câteva mine de sare și de argint – asta era aproape tot” (31), dar nu putem să trecem cu privirea peste „izvoarele minerale alcaline, care țâșneau din pământ în imediata apropiere a capitalei” (31), transformând rezidența „într-o stațiune balneară” (31), destul de iscusit chivernisită în trecut, dar lăsată în paragină în deceniile din urmă, ceea ce înseamnă că afluența de turiști se cam diminuase drastic, indolența cutumiară a locuitorilor punând pe butuci și exportul, deși „se expediau [totuși, în toată lumea] o sută de mii de sticle pe an – adesea mai puține decât mai multe.” (32)

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian Boldea – Mircea Zaciu. O recitire

S-au împlinit anul acesta douăzeci și cinci de ani de la dispariția lui Mircea Zaciu, critic și istoric literar, profesor universitar, scriitor, fost director de onoare al revistei „Vatra”, una dintre cele mai importante figuri ale literaturii române contemporane. E un prilej de a examina încă o dată personalitatea și opera sa, mobilitatea exercițiului exegetic, disponibilitatea și rigoarea, acribia filologică descinsă din noua școală ardeleană critică a Clujului, în care figuri tutelare sunt Ion Breazu, D. Popovici, Mircea Zaciu însuși, Ion Vlad, Ion Pop, Ioana și Liviu Petrescu, Marian Papahagi etc. Expresia calofilă și seducția scriiturii se desprind dintr-un model călinescian complinit printr-o paradigmă morală, prin spirit asociativ, exercițiu analitic auster și opțiune fermă a demnității intelectuale. O caracterizare excelentă a lui Mircea Zaciu oferă Al. Cistelecan: „Critica lui nu face niciodată simple prestații tehnice; ea năzuiește întotdeauna la valorile existențiale din operă, sedusă de mirajul acelui impact inefabil dintre om și operă. Deși n-a privilegiat poezia, e foarte probabil ca propria sensibilitate să-l fi tras mai mult într-acolo; căci Zaciu e atent la mlădierea lirică nu numai a prozei (fie ea a lui Sadoveanu, fie a lui Bacovia), dar și a exegezei ca atare. Subiectele lui Zaciu sînt destul de amestecate, toate cărțile fiind întocmite pe principiul culegerii de articole; toate sînt, de fapt, niște miscelanee. Puse însă în ordinea cronologică a literaturii, ele ar arăta o istorie a acesteia aproape închegată.”

Citește în continuare →
de VATRA

Adrian Alui Gheorghe – Vinerea stacojie sau cuvântul otrăvit

Patru morți, aparent fără nicio legătură între ele, au stârnit interesul anchetatorului care a fost chemat să încheie câte un rechizitoriu. Cei patru decedați trăiseră în zone diferite, în localități diferite chiar, în medii diferite. Erau de vârste diferite. Morțile se petrecuseră aparent fără niciun act de violență, deși pe chipurile celor dispăruți rămăsese acea expresie de surpriză, sub care se citea și un sentiment de groază nedus până la capăt. Era semnul că moartea fusese relativ fulgerătoare? Posibil. Anchetatorul văzuse multe într-o carieră de o viață, nu mai putea fi păcălit de nicio circumstanță.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Cistelecan – Plăcerea ideologiei plăcerii

Se spune că una din metodele recomandate de a traversa cât de cât teafăr deșertul midlife crisis-ului e să-ți profesionalizezi hobbyurile, infuzând astfel în rutina activității profesionale ceva din thrill-ul și desfătarea micilor pasiuni mistuitoare din „timpul liber” – și viceversa. Din această perspectivă, sunt superinvidios pe Andrei Nae care, prin opera sa deja respectabilă de game theorist, pare să fi dus această strategie de mântuire productivă din marasm și alienare la cele mai înalte vârfuri academice. Și sunt invidios tocmai pentru că mi-s și eu gamer amator, în dublul sens de easily addicted dar și iremediabil ageamiu. Ca fost șaman de World of Warcraft care recurgea mai mult la bâtă decât la vrăjile din dotare – pentru cine nu e familiarizat cu WoW, e cam ca și cum ai vrea să joci fotbal cu umărul sau ți-ai folosi monopostul de F1 pe post de roabă – am fost și rămân mult prea ageamiu în materie de gaming ca să mai am ce profesionaliza – asta presupunând că nu sunt la fel de ageamiu și pe partea profesională de theory, ceea ce-i deja quite a presupposition. Or, Andrei Nae pare să se priceapă de minune la ambele aspecte – și la gaming propriu-zis, și la teoretizarea lui – motiv pentru care și sunt de două ori invidios pe el, sau cum spuneam mai sus, superinvidios.

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Un dialog cu și despre Celălalt

Din sfera dialogurilor, convorbirilor (și conferințelor) între două personalități, ofertă din ce în ce mai generoasă pe piața noastră de carte – îi am în minte, aleatoriu, pe Rorty & Vattimo, Foucault & Brodeur/ Chomsky, Deleuze & Parnet, Eco & Carrière, Müller & Klammer, Cyrulnik & Edgar Morin / Boualem Sansal ș.a. – apare, în 2024, în traducerea Doinei Jela, Ispita binelui este mult mai periculoasă decât ispita răulului1, ediția a II- a, grație invitației Le Monde adresată lui Boris Cyrlunik și lui Tzvetan Todorov, în 2016. Moderată de Nicolas Truong, discuția apărută pe fondul atentatelor din Europa a ridicat problema (in)capacității oamenilor de a nu ceda barbariei.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – De la psihanaliză la poezie – un transfer

Curiozitatea – și chiar nerăbdarea – de a citi un astfel de jurnal (Vasile Dem. Zamfirescu, Jurnal de psihanalist, Editura Trei, București, 2025) mi s-au părut nu numai justificate, ci și întemeiate (cu toate că nici baremi ageamiu nu sînt în domeniu; doar ce am auzit și eu de Freud, Jung, Adler…). Dar, chiar fiind profan definitiv, am considerat din prima clipă jurnalul drept o lecție de analiză și interpretare văzute ca proces (work in progress), nu doar ca rezultat. La final, mi-am dat dreptate: cartea chiar asta e. Nu lecție de psihanaliză aveam de gînd să iau (fiind cam tîrziu pentru o convertire), ci o simplă lecție de analiză și interpretare valabilă și pentru poezie.

Citește în continuare →