Sumar:
Citește în continuare →Autor / VATRA
La aniversare – Ruxandra Cesereanu
Iulian Boldea
Ruxandra
Colaboratoare permanentă a revistei „Vatra”, Ruxandra Cesereanu împlineşte în acest an o vârstă frumoasă. Ruxandra este una dintre cele mai importante scriitoare ale generaţiei sale, cărţile sale bucurându-se de succes, de apreciere şi notorietate. O trăsătură definitorie a creaţiei sale e coerenţa de conţinut şi de viziune, consubstanţialitatea temelor şi obsesiilor, ce se regăsesc deopotrivă în eseuri, proză sau poezie, într-o scriitură ce se distinge mai ales prin autenticităţii rostirii. Eseurile despre gulag, despre comunism, despre tortura politică, despre deconstrucţia revoluţiei de la ʼ89, despre imaginarul violent, despre năravuri româneşti şi evadări, despre biblioteci stranii şi lumi de ficţiune (Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conștiința românească, Panopticum. Tortura politică în secolul XX, Imaginarul violent al românilor, Decembrie ʼ89. Deconstrucția unei revoluții, Năravuri românești, Biblioteca stranie, Fugarii. Evadări din închisori și lagăre în secolul XX, Lumi de ficțiune, lumi de realitate) sunt emblematice pentru angajarea etică a autoarei, pentru tentaţia reevaluării unor toposuri şi poncife, pentru tensiunea analitică şi vocaţia sintezei. Poezia (Zona vie, Grădina deliciilor, Oceanul Schizoidian, Femeia-cruciat, Coma etc.) stă sub semnul neliniştii interogative şi al introspecţiei. În versuri autoreflexive şi lucide, poeta meditează asupra propriului scris, îşi expune conceptul interiorităţii în versuri crispate, agonale, fără retorism intelectualizant, propriile trăiri, gesturi şi intenţii fiind dispuse cu tranşanţă în oglinda versului.
Citește în continuare →Cosmin Divile – „În spatele blocului”: adolescența în cartierul muncitoresc din comunism
Romanul cu care Mara Wagner debutează, În spatele blocului1, reconstruiește imaginea cartierului muncitoresc de la periferia orașului Brașov din comunism, unde se derulează copilăria și prima tinerețe din anii ’80 a protagonistei Maria. Ca în cazul romanului lui Ovidiu Verdeș, În spatele blocului e un text cu intriga disipată, care înregistrează întâmplările din viața cotidiană a adolescentei Maria de-a lungul unui an de zile (spre final, eroina împlinește treisprezece ani), narate la persoana a III-a. Similar narațiunii lui Adrian Sângeorzan, Occidentul nu e un „personaj” central în roman, însă obiectele sau bunurile de acolo sunt un reper esențial în adolescența Mariei.
Citește în continuare →Poeme de Constantin Abăluță, Lidija Dimbovska, Brandy Barasch, Monica Rohan și Ioan Barb
LUT
Am un bulgăre de lut viu în genunchi
Și firișoare de țărână în degetele mâinii
O pasăre îmi ciugulește semințe din lutul umed de pe frunte
Parcă scos acum dintr-o groapă
Săpată în curtea casei mele căci altfel
Nu se explică tremurul acesta al întregului trup
Zguduit ca de-un cutremur
Ori parcă venindu-mi rău într-o excursie în munți un rău total
Citește în continuare →Adi Dohotaru – Arsenie. Viața de Aici. Și o polemică scurtă cu Costi Rogozanu
Într-un context în care sub un procent din populația României se declară la ultimul recensământ fără religie (0,37%), atee (0,3%) sau agnostică (0,13%), mult sub media europeană de 15%, filmul lui Alexandru Solomon despre cultul din jurul lui Arsenie Boca este detabuizant și curajos. Cum o zecime din populație nu și-a declarat religia la recensământ, procentul e, probabil, mai mare. Nu are cum să nu fie mai mare din moment ce în Viața de Apoi cred doar două treimi din români, mai bine de o zecime fiind nehotărâți, potrivit altor sondaje, diferență netă față de religiozitatea declarată, dar cu multe subcurente de superstiții populare, religiozitate similară la nivel mondial cu Afganistanul.
Citește în continuare →Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (VI)
Gheorghe Glodeanu
Nichita Stănescu sau despre metafizica poeziei
Lirica lui Nichita Stănescu (1933-1983) este dublată de o lucidă conştiinţă „poietică”, meditaţiile asupra condiţiei creaţiei şi a creatorului alcătuind o preocupare constantă a autorului Necuvintelor. Fenomenul este ilustrat atât prin numeroase poeme cu valoare programatică, cât şi printr-o serie de volume de eseuri precum Cartea de recitire (1972), Respirări (1982), Antimetafizica (1985), Amintiri din prezent (1985) sau Fiziologia poeziei (1990). Dar aceste lucrări nu reprezintă doar nişte meditaţii eseist-poematice despre scrierea poeziei, ci tot atâtea autoportrete purtând semnătura celui mai important poet român postbelic. Lirica stănesciană reprezintă o perpetuă meditaţie asupra statutului „eului” şi a relaţiei sale cu lumea, relaţie ce se instaurează mai ales prin privire şi care este mediată cu predilecţie prin cuvânt. Motivul privirii este esenţial în lirica lui Nichita Stănescu, privirea dobândind în primele volume de versuri puternice accente vizionare, specifice poeziei romantice şi postromantice.
Citește în continuare →Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (V)
III. REINTERPRETĂRI CRITICE
Corin Braga
Cosmologia poetică a lui Nichita Stănescu
Nichita Stănescu este unul din puținele exemple de scriitor dedicat integral vocației sale poetice. Printr-un efort deliberat, el a renunțat la tot ceea ce este îndeobște considerat o „viață normală”, pentru a se identifica rolului de poet, înțeles ca un mod de existență. Printr-o alchimie de profunzime, el a lăsat poezia să-i impregneze și să-i modifice structurile psihice, în așa măsură încât a sfârșit prin a nu mai gândi și a nu mai vorbi în manieră comună. El a fost un fel de „mutant”, care trăia o „stare poetică” generalizată și permanentă. Mutația de care vorbim nu este o metaforă, ci o metamorfoză efectivă, ființială, cu toate angoasele de alienare presupuse de ea, cu pericolele de izolare și schizofrenie, cu o tensiune continuă, compensată prin alcoolism, pe care probabil poetul a și plătit-o cu o moarte prematură.
Citește în continuare →Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (IV)
II. PORTRET
Doina Uricariu
„Pentru că trebuia să duc lupta cu invizibilul”
Lecturi americane și suedeze
Pe 31 martie 2023 se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu iar pe 13 decembrie, anul acesta, patru decenii de la moartea scriitorului. Între cele două date, aflăm viața și opera marelui poet traversând o jumătate de secol. Cei cincizeci de ani de viață și parcursul literar își așteaptă biografia și bibliografia, nescrise încă, deși era vremea de mult. Nu există volume asemănătoare cu cele publicate de Georgeta Oniscu Ion Pillat 1891-1945: biobibliografie (631p.) și Adrian Maniu 1891-1968: biobibliografie (666 p.), după cum nu există nici pentru alți scriitori majori ai literaturii române. Deși s-au scris despre Nichita Stănescu mii de pagini de eseuri și analize, de amintiri și interviuri, câteva cărți, și deși este, de departe, cel mai percutant creator, un vizionar și inovator în limba și literatura română din secolul XX.
Citește în continuare →Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (III)
Ruxandra Cesereanu
Cu studenții, prin „tunelul oranj”
În fiecare an, de mai bine de un deceniu încoace, de când am preluat cursul de Poezie modernă în cadrul Departamentului de literatură comparată de la Literele clujene, Nichita Stănescu este unul dintre poeții la care nu vreau să renunț în a fi citit (recitit) și analizat cu studenții. Tocmai întrucât există două atitudini actuale (și oficiale, în spațiul literar) extreme față de poezia lui, autorul fiind fie exaltat și omagiat ca un zeu, fie negat și criticat cu vehemență acută. Poemele pe care le analizez cu studenții sunt toate din volumul Noduri și semne, publicat în 1982. Este vorba despre opt poeme (Semn 1, Nod 1, Prin tunelul oranj, Nod 4, Nod 6, Semn 4, Prin tunelul oranj, Nod 12), alese anume pentru a facilita înțelegerea despre modalitatea în care autorul jonglează (abisal) cu trei regimuri pe care le alternează și le opune (după o teorie susținută și publicată de Corin Braga – a se vedea volumul Nichita Stănescu. Orizontul imaginar, apărută în mai multe ediții, 1993, 2002, 2013, precum și antologia Nichita Stănescu – O sută una de poezii, apărută la Editura Academiei, în 2017): regimul fizic, cel metafizic și cel anti-metafizic, prin intermediul rupturii dintre materie și idee, dintre concret și abstract.
Citește în continuare →Nichita Stănescu – patru decenii de postumitate (II)
Mircea A. Diaconu
– păi nu mai era decât nichita…
Cu siguranță, vă amintiți cuvintele de mai sus. Ele fac parte din poemul O seară la Operă, de Mircea Cărtărescu. După ce Femeia îl oprise brusc din excursul imitativ prin poezia românească, spunându-i: „ – stai, ajunge, lasă-le-ncolo de poezii, că nu de vorbe proaste îmi arde mie…”, Maimuțoiul vine cu această replică. Ce-i drept, el nu-i decât „spiritul de imitație al poetului tânăr”. Și Mircea Cărtărescu, sau, mai degrabă, dublul său (unul dintre ele), ține să precizeze: „înainte de a-și găsi o voce originală, el (acest spirit tânăr, n.n.) reia stilurile «clasice» ale poeziei care îl precedă și pe care el, primul, le iubește și le admiră cel mai mult”.
Citește în continuare →
