Categorie / Cronică literară

de VATRA

Mihai Andrei Lazăr – Despre diferite tipuri de libertate

Apărut la șapte ani după publicarea Falsului tratat de manipulare, unde miza majoră era configurarea unui portret al României, noul volum al Anei Blandiana, Soră lume*, își propune să evoce o serie de călătorii în străinătate, prin supratema care vertebrează întreaga arhitectură textuală, întâlnirea autoarei cu alteritatea, din dorința mărturisită de a înțelege o lume care, finalmente, își rămâne sieși incomprehensibilă: „Acum este vorba despre lume. […] Pentru că ceea ce voiam să aflu mereu a fost nu numai cum este, ci și de ce este cum este. Iar la această întrebare nici ea, lumea, nu știe să răspundă.” (p. 9). Călătoriile în străinătate rememorate vor fi reținute numai în măsura în care au impact formativ asupra ființei, conducând la repoziționări în raport cu propria identitate națională. Ca interval temporal, itinerariile acoperă atât perioada comunismului românesc, cât și perioada postdecembristă. Privite retrospectiv, sentimentele autoarei din timpul regimului dictatorial sunt surprinse într-o nouă lumină, prin relaționarea cu prezentul istoric.

Citește în continuare →
de VATRA

Ioana Boștenaru – Călătoria continuă

Cunoscut în spațiul literar prin activitatea sa prolifică, Dinu Flămând publică în toamna anului 2020 cel de-al paisprezecelea volum de poezii, neincluzând în acest număr numeroasele sale antologii. După cum era de așteptat, volumul de față, Om cu vâslă pe umăr*, aduce în prim-plan vastitatea binecunoscută la nivelul deicticelor spațio-temporale, despre care amintește și Gheorghe Grigurcu.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Un experiment biopoetic

Prin biocharia. ritual ecolatru, Mihók Tamás șochează mai întâi propunând o poezie filosofică. Una altfel decât cea a romanticilor, firește, căci privește lumea din perspectiva ecologistului, tensionat de conștientizarea abisului spre care e îndreptată, exprimându-se în limbaj specific, supus unui proces similar de adaptare, de reformă, pentru a fi capabil să exprime noua realitate. O apropie însă întrucâtva de spiritul romantic militant căutarea tot a unor idealități, ca o nouă ordine, mai dreaptă cu natura, o omenire lucidă, responsabilă. Mai cuprinzător spus, o etică a cărei justificare e, dacă nu neapărat salvarea vieții în general – ea găsind mijloace de supraviețuire –, măcar una a omului, în special, periclitat tocmai de el însuși, căzut în capcana consumeristă. Căci omul despre care vorbește, pe de o parte, pare acum, în ciuda progresului tehnologic, într-o fază mai degrabă de involuție decât în una evolutivă, creându-și mijloacele autodistructive și punându-le efectiv la treabă, astfel că un cataclism e nu doar iminent, ci și aproape inconturnabil, ba chiar necesar: „soare mimând orgasm/ pe sub orizont de basm/ întinse blănuri de ren/ doldora de acarieni.// dezastrele au impact pozitiv/ asupra personalității umane.// și respirația cum arată/ executând acea artă/ a micro-văzduhului/ din menghina râtului?// șocul survenit în urma cataclismului/ inhibă hormonii de creștere.// mignonă glandă pineală/ vegetativa modulară/ ca o basma te va îmbrobodi/ vei hălădui.” (în straie de sărbătoare roz-apocalips)

Citește în continuare →
de VATRA

Senida Poenariu – Despre prieteni și singurătate

Romulus Bucur demonstrează în despre prieteni și singurătate* că se poate scrie despre teme „mari” și fără a se folosi majuscule. Nu doar despre singurătate și prieteni sunt poemele din ultimul volum al poetului, ci și despre dragoste, moarte, împlinire, sens, rutină, viața animalelor, realitate virtuală ș.a., lista fiind destul de generoasă. Aceasta nu înseamnă însă și că Romulus Bucur a devenit un poet „grav”. Iar poemele despre și cu pisici (nici nu mai e cazul să insistăm asupra faptului că Romulus Bucur e un pisicofil, menționăm numai Cărticica pentru pisică și ale sale trimiteri savuroase la Old Possum’s Book of Practical Cats a lui Eliot), dar și despre gasteropode, câini și trântori, chiar și prezența „vecinului mardare / cu gânduri murdare”, mare chinuitor / ucigător de animale, cunoscut și el deja, o demonstrează. Pe de altă parte, despre prieteni și singurătate este un volum al crizelor existențiale.

Citește în continuare →
de VATRA

Eveniment editorial: Mircea Zaciu, Jurnal, vol. 5-6 (1990-1994)

Nicoleta Sălcudeanu

Marea crăpelniță culturală

Nu vreau să cred că doar un anume tip de voyeourism intelectual mă face să consider cele mai recente două volume de jurnal1, ce cuprind  anii postcomuniști 1990-1994, al lui Mircea Zaciu, un eveniment cultural major și incitant. Deși, în linii mari, conform unor semnale venite pe cale electronică, o parte din generația cea mai nouă și mai activă de tineri critici – vorbesc aici despre cei cu adevărat semnificativi – pare să perceapă omul & opera drept obiective culturale perimate, modeste, lipsite de valențele revizitării sau de personalitate și, dacă se poate cita din surse de ”socializare”, și se poate, monada Zaciu nu ar reprezenta mai mult decât ”multe dureri înăbușite, un personaj mai curând mediocru, ros de resentimente ca de gastrită, narator necreditabil, dar util totuși pentru informație.”

Citește în continuare →
de VATRA

Nina Corcinschi – Adrian Ciubotaru. Eseuri de gurmand (al literaturii)

Adrian Ciubotaru este un nume mai puțin cunoscut în mediul cultural românesc. Și asta doar din cauza modestiei sale, a unei sobrietăți aristocratice de veche faimă, care nu-l lasă să se arunce în epicentrul vieții culturale, strigându-și meritele. Despre el vorbesc textele de poezie, cele de critică literară, traducerile (peste 30 de volume de eseu, studii, proză literară), antologiile și edițiile academice coordonate, îngrijite și prefațate la Editura Știința din Chișinău. Subiectele de interes ale criticului și eseistului sunt autorii mari și fenomenele artistice de anvergură europeană, cum e, bunăoară, decadentismul, analizat cu acribie într-o lucrare de doctorat, publicată  cu titlul „Sfârșit de secol” românesc. Decadentismul literar și ideea de decadență (Știința, 2016).

Citește în continuare →
de VATRA

Ioana Boștenaru – Filogenie postumană

Mihók Tamás publică în 2013 primul său volum, Șantier în rai, pentru ca mai apoi să rămână o prezență constantă în peisajul poeziei contemporane cu winrar de tot (2015), cuticular (2017), cuticulum vitae (în limba maghiară, 2017) și cu cel mai recent volum al său – biocharia.ritual ecolatru.

Citește în continuare →
de VATRA

Mihaela Vancea – Intimități expuse

Scris într-un registru recuperator-nostalgic, cel mai recent volum al Angelei Martin decantează punctual Cartea Neliniștirii, sub forma unui dialog imaginar cu Fernando Pessoa. Lăuntrul ca scenă se află mai degrabă într-o relație de subordonare cu volumul portughezului, devenit unul de căpătâi pentru eseista noastră. Pasiunea pentru acest scriitor e declarată și asumată, iar rezultatul e tocmai această cărțulie în care ea își manifestă plăcerea de a repera temele obsesive ale acestuia. La fel cum Bernardo Soares, heteronimul lui Pessoa, realizează un jurnal al detaliilor din cotidian, ridicate la rangul temelor spirituale sau filozofice, Angela Martin încearcă același tip de experiment (nu neapărat la fel de reușit) precum filele neliniștirii lui Soares.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Nicolae Jinga – „Poezia ca (ultim) gest de revoltă”

Inspirat titlu se dovedește a fi Glonte din amonte, ales de Nicolae Jinga pentru ultimul său volum de poezii*, căci e deopotrivă grav și șugubăț, cuantificând o multitudine, inepuizabilă, de semnificații. Seriozitatea îi e numaidecât dată de aluzia la relația dintre prezent și trecut – în plan poetic, firește. Dintr-un anume raport cu trecutul vin deopotrivă creația proprie, cea a congenerilor și, oricât avânt contestatar și poftă de ruptură îi animă pe unii, inclusiv cea a ultimei generații poetice. Un trecut ce și-l asumă poetul fie și cu riscul expunerii la acuzația de-a fi desuet. Iar o astfel de asumare e numaidecât și una cu valență polemică, de vreme ce „glontele” e purtător de semnificație beligerantă. Caracterul ludic e corelat regimului sonor, unul ale cărui efecte duc gândul des la verva și sclipirile epigramei. De asemeni, sintagma e bine îmbibată cu ironie și autoironie. Glonțul poate fi și al altuia, ceea ce atrage automat un noian de semnificații.

Citește în continuare →