Etichetă / Alex Cistelecan

de VATRA

Alex Cistelecan – Push & pull cu Žižek

Odată la cinci-șase ani, cătinel dar sincronizat cu ritmul traducerilor în română, citesc un Žižek să văd care din noi a îmbătrânit mai accelerat. Așa se face că lectura recentului volum Împotriva progresului (Idea, 2025, traducere de Octav Ojog) m-a făcut să mă simt din nou ager și coerent ca la 18 ani.

Volumul reunește diverse eseuri din ultimii ani ale lui Žižek, care converg și nu prea (de pe la jumătate tot mai puțin) într-o critică a progresului – și progresismului ambulant. Cel mai ușor mod de a pune în ordine argumentele pe care le desfășoară aici Žižek e să apelăm la niște clasificări deja consacrate. În binecunoscuta The Rhetoric of Reaction (1991), Albert Hirschman clasifica argumentele pe care discursul reacționar obișnuiește să le aducă împotriva ideii de progres și mobilizării reformist-progresiste în trei variante: argumentul perversității – ceea ce pare a fi un progres produce de fapt opusul său; argumentul futilității – progresul e doar aparent și iluzoriu, în realitate structura profundă socio-istorică nu îl permite, cu subvarianta: ceea ce pare a fi înfăptuit de reformele progresiste s-ar fi realizat oricum, și fără ele; și, în fine, argumentul punerii în pericol (jeopardy): reformele și încercările progresiste subminează progresele și realizările anterioare.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Cistelecan – Plăcerea ideologiei plăcerii

Se spune că una din metodele recomandate de a traversa cât de cât teafăr deșertul midlife crisis-ului e să-ți profesionalizezi hobbyurile, infuzând astfel în rutina activității profesionale ceva din thrill-ul și desfătarea micilor pasiuni mistuitoare din „timpul liber” – și viceversa. Din această perspectivă, sunt superinvidios pe Andrei Nae care, prin opera sa deja respectabilă de game theorist, pare să fi dus această strategie de mântuire productivă din marasm și alienare la cele mai înalte vârfuri academice. Și sunt invidios tocmai pentru că mi-s și eu gamer amator, în dublul sens de easily addicted dar și iremediabil ageamiu. Ca fost șaman de World of Warcraft care recurgea mai mult la bâtă decât la vrăjile din dotare – pentru cine nu e familiarizat cu WoW, e cam ca și cum ai vrea să joci fotbal cu umărul sau ți-ai folosi monopostul de F1 pe post de roabă – am fost și rămân mult prea ageamiu în materie de gaming ca să mai am ce profesionaliza – asta presupunând că nu sunt la fel de ageamiu și pe partea profesională de theory, ceea ce-i deja quite a presupposition. Or, Andrei Nae pare să se priceapă de minune la ambele aspecte – și la gaming propriu-zis, și la teoretizarea lui – motiv pentru care și sunt de două ori invidios pe el, sau cum spuneam mai sus, superinvidios.

Citește în continuare →
de VATRA

Noi ontologii, noi materialisme (IV)

Tracey Clement, Post-premonitionism 2 (detail), 2015. Photo: Isobel Markus Dunworth

Horațiu Nan

Amurgul dialecticii

Una din cele mai stabile caracteristici ale conceptului de neomaterialism este cronologia sa care, schematic reconstituită, ar suna în felul următor: se naște, în forma lui conștientă de sine, pe la mijlocul anilor ’90 (în scrierile lui Manuel DeLanda, Rosi Braidotti sau Karen Barad), culminează în jurul anului 2010 odată cu publicarea unor volume de referință (cum ar fi Vibrant Matter, Duke University Press, 2010 al lui Jane Bennett, colecția de articole coordonată de Diana Coole și Samatha Frost, New Materialism: Ontology, Agency and Politics, Duke University Press, 2010 sau cartea centrată în jurul a patru teoreticieni reprezentativi neomaterialiști semnată de Rick Dolphijn și Iris van der Tuin, New Materialism: Interviews & Cartographies, Open Humanities Press, 2012), de unde cunoaște o răspândire virală prin industria cultural-teoretică până la sfârșitul decadei, pârând să piardă din tracțiune începând cu anii ’20, pe măsură ce interesul pentru noile ontologii scade.

Citește în continuare →
de VATRA

Noi ontologii, noi materialisme (I)

Postnaturalia. Courtesy of Kristof Kintera

Argument

Acum aproape un secol și jumătate, Engels făcea în Ludwig Feuerbach și sfârșitul filozofiei clasice germane o profeție rămasă celebră:„Filozofia naturii este definitiv lichidată… Filozofiei, izgonită din natură și din istorie, îi mai rămâne doar imperiul gândului pur, în măsura în care acesta subzistă: teoria legilor procesului de gândire, logica și dialectica”. Survolând evoluția ulterioară a filozofiei, s-ar spune că profeția lui Engels n-a îmbătrânit prea frumos. Singura care pare să se fi ținut de pronosticul său, concentrându-se în mod exclusiv asupra „imperiului gândului pur”, este filozofia analitică, ale cărei incursiuni în metafizică încă urmăresc clarificarea și consolidarea conceptuală a progreselor științelor naturale – dar ea a pornit programatic de la bun început pe baze anti-ontologice și anti-metafizice. În rest, filozofia pare să se fi încăpățânat, în ultimul secol și încă și mai îndărătnic în ultimele decade, să contrazică foaia de drum stabilită de Engels.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Cistelecan – Un american liniștit

În torentul de discurs euroatlantic monocrom care se publică la noi pe chestiunea Rusiei și a spațiului (ex)sovietic, e foarte ușor să ratezi acest bijoux care e volumul lui Vladislav Zubok, Căderea. Colapsul Uniunii Sovietice, recent tradus la editura Litera1. Cartea e cam tot ce ai putea dori de la o lucrare de istorie: relevanță actuală, oferind o explicație moyenne durée a fenomenului Putin și a conflictului din Ucraina – bifat; documentare hipersolidă, măcinând toate sursele primare posibile, de la arhive instituționale la jurnale, memorii și interviuri cu principalele personaje implicate – de-asemenea bifat; talent de povestitor care cerne avalanșa de evenimente într-un fir narativ cristalin dar cu o intensitate de thriller – mega checked; și nu în ultimul rând, ambiții teoretice și de interpretare provocatoare, care sfidează mai toate adevărurile stabilite – bifat așijderea. Din toate aceste puncte de vedere, lucrarea lui Zubok este o reconstrucție fabuloasă a ultimilor ani (1985-1991) ai Uniunii Sovietice, axată în principal pe figura lui Mihail Gorbaciov – și a dublului său nemetic Boris Elțîn.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex. Cistelecan – Tunul cu ceață

„Cum a rămas România fără președinte ales?” (Humanitas, 2025) e un volum bizar. El pare să atace direct, furios realitatea imediată și insolitul ultimelor alegeri, însă doar pentru a le înfășa în eufemisme, diateze pasive și vechi narative. În cele din urmă, șocul scrutinului de la finele anului trecut se resoarbe complet în aceleași tare profunde ale postcomunismului românesc denunțate de intelectualii Humanitas de-a lungul deceniilor – și anume PSD, mentalități comuniste, corupție, balcanism.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Cistelecan – Managementul nazist și nenazist

Într-un fel, management există de când lumea. Conform definițiilor aflate în vigoare, managementul este activitatea de coordonare a unor resurse complexe – materiale, umane, financiare – în vederea îndeplinirii unor obiective, conform unui plan de acțiune prestabilit. Or, astfel de acțiuni, care să mobilizeze resurse diverse, conform unui plan, în vederea unui scop, au existat dintotdeauna, sau cel puțin de când societatea a atins un anumit grad de complexitate, nemaifiind doar o sumă de clanuri și triburi paralele. Cu toate acestea, până la apariția modernității și la specializarea managementului ca funcție și activitate specifice, astfel de acțiuni și campanii aveau loc mai degrabă în domeniul militar – sau în cel agricol și de construcții publice, care multă vreme nu au fost decât perechea warfare-ului în diviziunea clasică, borgesiană a muncii, în care unii seamănă, construiesc și sedentarizează, iar ceilalți îi pradă din goana calului.

Citește în continuare →
de VATRA

Sudul global din Est (IV)

Horațiu Nan

Stafia nealinierii în România socialistă:

între destindere globală, pragmatism local și dialectică negativă

Să nu credem că toți oamenii sînt frați și că acum nu ne-a mai rămas decît

să ne așezăm și să mîncăm blinîi.

– Leonid Ilici Brejnev1

Citește în continuare →
de VATRA

Cancel culture și progresism în mediul cultural românesc (I)

Argument

Deși principiul „autonomiei esteticului”, o strategie a câmpului literar românesc de a-și conserva independența profesională într-un interval când dirijismul politic amenința s-o anuleze, a supraviețuit și după 1990, în ultimii ani s-au înmulțit dezbaterile legate de legitimitatea sau de actualitatea acestei paradigme. Sintagme precum „political correctness” – lansată imediat după 1990 în mod defensiv de intelectuali de dreapta – și, mai recent, cea de „cancel culture”, polarizează câmpul cultural autohton, grefându-se însă cel mai adesea pe vechea și deja clișeizata opoziție între „ideologic” și estetic”. Cel mai recent episod al acestei dezbateri, din august 2023, a fost prilejuit de chestionarea, de către jurnalistul Valeriu Nicolae, a prezumțiilor ideologice ale unui roman semnat de Bogdan-Alexandru Stănescu, Copilăria lui Kaspar Hauser, acuzat că ar pune într-o lumină defavorabilă minoritatea etnică romă. Cu puține excepții, mai degrabă decât să se transforme într-un pretext de dezbatere cu privire la modalitățile de reconfigurare a discursului critic sau literar din ultimii ani, angajând în același timp alte exemple și contexte ale culturii române, acest episod s-a transformat repede fie într-un atac la persoană, fie într-o repliere pe poziții care exclud nuanțele.

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Cistelecan – Mema tragediei

The higher you are, the further you fall. Refrenul pop rezumă bine, din păcate, ultimii ani de viață ai celui care, judecând după primele două decenii ale secolului XX, ar fi trebuit să-i fie personajul principal: Lev Troțki. Cel care în 1917 părea să țină în mână frâiele veacului, fiind nu doar protagonistul evenimentului paradigmatic al noii epoci, ci și principalul său cronicar istoric și conștiință filozofică – combinație care până atunci și de-atunci încolo nu s-a manifestat decât în formă scindată, Hegel-Napoleon sau Kojève-Stalin, i.e. cu spiritul universal călare și conștiința istorico-filosofică la balcon – avea să sfârșească, abia douăzeci de ani mai târziu, într-un colț de lume îndepărtat de revoluție și înghesuit în cel mai proverbial triunghi conjugal mic-burghez. Din această perspectivă, intervenția lui Mercader aproape că a avut meritul de a-l smulge din acest marasm domiciliar și a-l readuce pe scena mare a istoriei. Nu întâmplător, anii exilului său final în Mexic sunt și anii în care Troțki își dedică cele mai mari eforturi moștenirii sale politice, încercând parcă să spargă izolarea sa deopotrivă geografică și istorică, în contextul mondial de ascensiune apoteotică a fascismului și a stalinismului, punând bazele Internaționalei a Patra și troțkismului de pretutindeni. Și nu e poate întâmplător că, născut fiind într-un asemenea context de izolare, exil și arest la domiciliu ale figurii sale tutelare, troțkismul în istoria sa ulterioară avea să combine, precum traiectoria figurii sale tutelare, grandoarea trecutului cu mărunțenia prezentului, spectrul revoluției glorioase cu cotidianul penibil al sectarismului și irelevanței politice, al rigidității intelectuale și suspiciunii generalizate, într-un cocktail instabil în care ultimele elemente apasă tot mai mult și șterg treptat memoria celui dintâi.

Citește în continuare →