Alex Goldiș -Moromeții I. O lectură în cheia naratologiei ideologice

goldis

Într-un eseu semnat de Alexandre Gefen intitulat Responsabilités de la forme. Voies et detours de lʼengagement littéraire contemporain (2005), autorul atrage atenția asupra diversificării strategiilor prozei cu substrat politic – mai ales în a doua parte a secolului XX – prin deplasarea interogațiilor tematice spre căutări formale, vorbind despre tensiunea permanentă dintre puritatea ideilor și impuritatea mijloacelor tehnice. În culturile est-europene aflate sub un regim strict al cenzurii (aplicate adesea mai mult conținutului și mai puțin strategiilor literare), reflecția asupra raportului dintre formele narativului și ideologia lor implicită a avut un caracter privilegiat. Citește în continuare →

Dan UNGUREANU – Istorie, tradiţie, conservatorism

dan ungureanu

Statul şi tradiţia: absenţa tradiţiei politice

Primul text scris în română apare după două sute de ani de existenţă a statelor româneşti, ani în care se scriseseră sute de acte slavone. Şi nici măcar nu apare în arhive româneşti, ci în arhivele nemţeşti din Braşov. Românii n-au avut arhive. Nici măcar mănăstirile n-au păstrat manuscrise şi acte vechi. Un oraş occidental mărunt, Cremona, are hrisoave mult mai multe şi mult mai vechi decât toată România. Există familii aristocratice în Europa de vest care au mai multă istorie decât întregul popor român.

Statele româneşti au apărut târziu, şi au apărut ca vasali ai coroanei ungare. A urmat o perioadă efemeră de independenţă, întreruptă de cucerirea otomană. Evul Mediu are instituţii şi cultură slavone, şterse de două secole de polei fanariot în veşminte otomane. După 1830, după Regulamentul Organic, statele româneşti elimină toată moştenirea fanariotă: legile, moravurile, cultura, educaţia şi limba se europenizează. Reforma agrară din 1921 nimiceşte partidul conservator şi reaşează definitiv puterea politică în România. Citește în continuare →

Daiana GÂRDAN – Literatura dintre ideologii

iovanel ideologii

Situația literaturii române postdecembriste rămâne problematică și insuficient sau superficial tratată în rândurile exegezei, fenomen oarecum surprinzător pentru o perioadă de tranziție de la o literatură scrisă în umbra cenzurii și a directivelor opresive specifice unui regim totalitar la o literatură așa-zicând eliberată de politic, intrată în rândul unei relative emancipări la nivel (est-)european. Mutațiile care apar în acest context, complexe și deloc neglijabile, se pretează mai degrabă la o analiză atentă și minuțioasă. Critica autohtonă nu doar că a ignorat activ, de-a lungul ultimului deceniu, fenomene literare marginale sau greu încadrabile, ci, mai mult, a privit superficial panorama literaturii postcomuniste, în special literatura anilor ’90, cu conștiința unui derapaj al acesteia. În aceste condiții, discursul literar a devenit secundar sub dominația (la nivel social și mentalitar) a evenimențialului istoric, fapt cauzat și de efervescența discursurilor culturale alternative tot mai diversificate (media, în special), care au pătruns din Occident și în spațiul românesc. Citește în continuare →