Etichetă / ca si cum
Petru CIMPOEȘU – Percepție greșită
Nu știu de ce nu-mi plac anumite cărți, pe care alții le laudă. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să citesc recenzii elogioase la o carte oarecare și, bizuindu-mă pe ele, să cumpăr cartea, iar după aceea să-mi dau seama că e păcăleală. Probabil că e o problemă de percepție. Bănuiesc, adică, ce mai, sunt aproape sigur că recenziile astea, cronicile literare sau cum s-or mai fi chemând, trebuie citite într-o anumită cheie, care mie îmi lipsește. De aici, impresia desigur falsă că unii scriu cărți pentru a-și ascunde o infirmitate sub un munte de cuvinte, pentru a o transfera altora – un fel de transmigrație a neputinței. Simt nevoia de a povesti pentru a se justifica. Dar asta, repet, e doar o impresie subiectivă generată de lipsa acelei chei de lectură care să-mi permită să văd capodopera acolo unde nu găsesc decât plictiseală și fraze înșirate ca să fie. Citește în continuare →
Petru CIMPOEȘU – Către Șoseluța nemților
„Nu mi-e clădită casa de șiță peste Trotuș,
În pajiștea cu crânguri? De ce-aș fi trist? Şi totuș…”
(Tudor Arghezi, De ce-aș fi trist?)
Aceasta este o mică poveste pentru cei care pleacă de acasă cu rucsacul în spate.
Valea Trotușului, puțin cunoscută pasionaților de drumeție, ar putea deveni o zonă turistică deosebit de atractivă, dacă s-ar găsi cine să-i pună în valoare potențialul natural și istoric. De la impozanta gară din Ghimeș-Făget, până la Palanca, unde se găsesc ruinele fostei cetăți Rákoczi (a servit secole la rând ca punct vamal între Ardeal și Moldova), apoi colea, la o aruncătură de băț, Pădurea spânzuraților, azi doborâtă de drujbe (pentru cine nu știe: în limba rusă, drujba înseamnă prietenie), cu mormântul lui Emil Rebreanu chiar la marginea drumului, iar mai la vale, pe partea dreaptă, mănăstirea Cotumba, cu cea mai mică biserică de schit din Moldova, construită pe la 1763 – aproape că ar încăpea într-o căruță! -, sate din care ospitalitatea moldovenească încă nu a plecat de tot de acasă se înșiră de o parte și de alta pe Trotuș ca ornamentele unui colier de apă. Palatul Ghica de la Comănești, proiectat de Albert Galeron, își așteaptă cumpărătorii pe OLX. Mai sunt de văzut și castelul Ghica de la Dofteana, Palatul Știrbei, de la Dărmănești, devenit între timp hotel de lux, salina din Târgu Ocna sau, aproape de intersecția ce duce către Slănic Moldova, prima sondă realizată prin foraj mecanic în România – și încă multe altele.
Petru CIMPOEŞU – Între Breban şi Ianuş
De fiecare dată când îl întâlnesc pe maestrul Nicolae Breban la vreo manifestare culturală, nu pierde ocazia de a mă certa, de faţă cu cât mai mulţi martori, pentru un presupus afront ce i-aş fi făcut în urmă cu mai bine de zece ani, pe vremea când era vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Deşi de fiecare dată îi prezint scuze pentru acel presupus afront, pe care el, cu binecunoscuta-i generozitate, le primeşte, la următoarea întâlnire o luăm de la capăt: el acuzându-mă de ingratitudine şi lipsă de respect, eu cerându-mi încă o dată scuze şi promiţându-i că nu voi mai greşi. Printre altele, pentru a mă face să mă simt şi mai vinovat, domnul Breban crede a-şi aminti că afrontul cu pricina a venit la puţină vreme după ce el mi-a dat premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Povestea Marelui Brigand”, iar eu mă văd nevoit să-l corectez de fiecare dată, precizându-i că nu „Povestea Marelui Brigand” a primit acel premiu, ci romanul „Sexagenara şi tânărul” al Norei Iuga. Încât, în final, am ajuns să cred că reproşurile domnului Breban nu sunt altceva decât manifestarea unei afectivităţi uşor exagerate (eventual ulcerate). Citește în continuare →
Petru CIMPOEȘU – Admiratorul meu din Franța
M-am întrebat adesea, citind biografiile, memoriile sau jurnalele unor oameni celebri, cum de lor li se întâmplă atât de multe lucruri interesante, iar mie, nimic. Una din explicații ar fi tocmai aceea că eu nu sunt celebru – dar mai sunt și altele. Și iată că, de îndată ce am făcut primii pași spre celebritate, mi s-a întâmplat și mie, în sfârșit, ceva ce ar merita povestit.
Mai întâi, Domnica (Dominique) Ilea s-a gândit să traducă „Simion liftnicul” în limba franceză. După ce a tradus cartea, mi-a trimis un mesaj pe email, întrebându-mă dacă aș fi de acord să o publice în Franța. Am făcut eu niscai nazuri, c-o fi, c-o păți, să mă mai gândesc, dar în cele din urmă mi-am zis că merită și francezii să citească o carte bună.
Pentru cine nu știe, chestia cu traducerile din literatura română stă cam așa: Citește în continuare →
Petru CIMPOEȘU – De ce nu port izmene
În primul rând, nu port izmene fiindcă nu sunt balerin. Dar era cât pe ce să fiu. Până în clasa a patra, am avut numai note de zece. Orice aș fi făcut, eram perfect. Avantajul de a fi perfect constă în aceea că nu trebuie să faci nimic deosebit ca să fii astfel. Și nici nu e câtuși de puțin obositor. Mai ales într-un sat din raionul Vaslui, regiunea Iași, în anii șaizeci, când colectivizarea abia se terminase – cu bine. Citeam cu voce tare, fără să mă poticnesc, poezii de Mihai Beniuc, învățasem tabla înmulțirii de pe coperta unui caiet cu pătrățele și corespondam cu redacția ziarului Scânteia pionierului.
Totuși, ca orice vedetă, aveam și eu o mică problemă, necunoscută marelui public. Citește în continuare →
Petru CIMPOEȘU – Jurnale și memorii
revistavatra.org 