În amintirea tatălui meu
Dies irae
Nu l-am auzit niciodată pe tatăl meu cântând.
Abia am deslușit vocea Îngerului când i-a spus:
„Nu vei mai avea niciodată voce!”.
Citește în continuare →În amintirea tatălui meu
Dies irae
Nu l-am auzit niciodată pe tatăl meu cântând.
Abia am deslușit vocea Îngerului când i-a spus:
„Nu vei mai avea niciodată voce!”.
Citește în continuare →Goat brain
Am citit odată despre Andrew Wylie, agent literar, zis Șacalul
N-am ajuns artist multichanel jongleur de cărți podcasturi netflix
Priap al emisiunilor unde îmi țin pantofii pe mese și puținele idei în congelator
Poet timid care scandează versurile maeștrilor cu voce amanetată
Dar uite chiar acum trece șacalul prin casele voastre
Aruncă o privire-năuntru nu e nimic de furat dar viețile voastre
Sînt deja de colecție
Citește în continuare →Două frumuseți ale Cretei
Doi șerpi, două splendide vipere pe grămezile
de crengi și frunze adunate alene de Petros dimineață,
sub soarele aprins, lucioase, cu pielea mozaicată,
lungi drepte, păreau că hibernează, le-am atins
cu un băț, am încercat să le întorc, și n-au mișcat,
parcă nici nu respirau, frumoase și inerte…
Citește în continuare →Ca o pată de ulei
Zac până astăzi în mine
Milioane de cuvinte nerostite.
Nu le aud nici dac-aş vrea
Plutesc în schimb deasupra lor
Ori ele pur şi simplu mă ţin la suprafaţă.
Citește în continuare →Cercul poeților dispăruți, reloaded
În anii în care producția de grâu este mare, poezia se află în regres.
În anii în care producția de pește smuls din Ocean este fabuloasă,
poezia se hrănește cu propriile metafore până dispare
în ea însăși. E un act de cruzime, firește. Dar cui îi pasă?
Citește în continuare →*** mi-e pielea de celofan
mi-e pielea de celofan de proastă calitate
nimic nu mai ajunge la inimă din seara străveche
un ger getic din față, din spate
mă ține la graniță
spre hazul vameșilor ce-și dau din coate
ascultând cum m-apuc să dau detalii
ca nebunii lăsați de capul lor
Nimic-nimic nu reiese
Niciodată nimic n-am vrut să spun ceva
Citește în continuare →Lentila de cristal
Dacă privești lumea printr-o lentilă de cristal
Totul devine atât de limpede
Toate își văd de viața lor ca înainte
Unul dintre cei ce ne hotărăsc destinele se apropie
Așa de mult
Că-i văd pe față un certificat de la psihiatrie
Citește în continuare →La 9 ianuarie 1955, într-un sat din Transilvania, mama a născut un copil cu două capete: un cap pe umărul drept și un cap pe umărul stâng și fiecare cap avea un ochi verde ca iarba și un ochi albastru ca marea.
Președintele Sfatului Popular și-a dus un capăt al creionului chimic la frunte în semn de gândire și i-a spus mamei să omoare „arătarea” și să o îngroape în grădina de legume ca să nu facă satul „de mândră minune și de rușine”. Dar mama, noaptea, a aprins lampa și a deșurubat cu grijă capul de pe umărul drept. În casă s-a auzit un scrâșnet, ca atunci când deșurubezi un șurub ruginit dintr-o placă de fier ruginită. L-a învelit într-un prosop de cânepă și l-a ascuns în lada ei de zestre între hainele cu care se îmbrăca duminica, iar gaura din umăr a înfundat-o cu un ștergar. Noaptea la lumina lămpii îl scotea de acolo și îi dădea și lui să sugă lapte din țâța ei dreaptă și se mira că laptele nu curge prin tubul gâtului pe podea. Dar apoi, privind capul în ochișori a văzut un trup de copil, cu țeastă rozalie, care dădea vesel din mânuțe și creștea în cap ca într-un leagăn mic.
Citește în continuare →Fantezie
(Képzelőerő)
Puterea poeţilor e fantezia.
Să-ţi imaginezi de ce râd în zori
pescăruşii când trec hohotind
pe deasupra casei noastre.
În văzduhul ce se luminează se poate
distinge clar cum se strâng rotindu-se
în cercuri, plutind alături în tăcere,
apoi se împrăştie dintr-odată gălăgioşi.
Citește în continuare →Pe malul piscinei
Ciripesc pe malul piscinei
de parcă sînt un stol de vrăbii,
izbucnesc în rîsete, se ating ușor,
aș spune că sînt două femei frumoase,
dar aș fi retrograd, așa că spun că sînt
două persoane nonbinare foarte simpatice –
dacă nova lingua mundana permite adjective.
Citește în continuare →