Etichetă / vatra-dialog

de VATRA

Vatra-dialog cu Virgil Mihaiu:„Ca tot muritorul, visez fericiri imuabile, deși suntem împresurați de calamități”

Foto Amalia Lumei

– Prezentarea dvs. de pe site-ul PEN România începe aşa: „Scriitor, jazzolog, diplomat, profesor de estetica jazzului, poliglot, promotor cultural, interpret de jazz-poetry”. Care dintre aceste profesii, sau domenii vă defineşte cel mai bine?

– Înainte de a înfrunta chestionarul destinat respectabilei rubrici de dialoguri a revistei Vatra, permiteți-mi să vă mulțumesc pentru onoranta invitație de a răspunde acestui interviu. În principiu, domeniile enumerate de sus-amintitul CV sunt definitorii pentru un mod propriu de a-mi valida existența. Însă aș observa că niciunul dintre ele nu poate fi circumscris „științific”, cu rigurozitatea atribuită anumitor opțiuni profesionale considerate imuabile pe timpul studenției mele – medicină, inginerie, economie, învățământ… Din contra, în cazul meu însăși calitatea de scriitor subsumează diverse paliere literare: aptitudinea de a mă exprima la modul poetic, dar și ca eseist, autor de studii interdisciplinare, propagator prin arta scrisului al binelui, păcii, frumuseții, concordiei între oameni. Similar, jazzologia glisează între multiple sfere de interacțiune ale muzicii cu artele contemporane, cu zonele misterioase ale sensibilității umane, cu spații ale cunoașterii altminteri quasi-impermeabile la seducția armoniilor (și disonanțelor) sonore. În jumătatea de secol plus un lustru de când îmi exercit preocupările pluridisciplinare, am constatat că mentalitatea jazzistică poate asimila tematici și raportări de o copleșitoare luxurianță, convertindu-se treptat într’un modus vivendi.

Citește în continuare →
de VATRA

Dialog cu Bocsárdi László – „De asta teatrul nu o să dispară niciodată, că încearcă cu disperare să conștientizeze, că, totuși, sîntem ființe morale”

Prima întâlnire a actorilor de la Teatrul Național din Cluj cu regizorul Bocsárdi László a avut loc în toamna anului 2015, când, sub auspicii faste a fost creat spectacolul-recviem Clasa noastră de Tadeusz Słobodzianek.

După nouă ani, regizorul revine la Naționalul clujean pentru a scoate la lumină mesajele ascunse ale textului lui Joseph Heller, Am bombardat New Haven;a fost un prilej nimerit de a-i adresa câteva întrebări.  

Citește în continuare →
de VATRA

Dialog cu Rareș Moldovan: „Ulise e un roman democratic, care șterge granițele dintre literatura înaltă și literatura de consum, deschizând calea mega-romanelor postmoderne”

(O carte pentru toate timpurile, de (re)citit la toate vârstele, de la anii tineri până la adânci bătrâneți – romanul Ulise de James Joyce. Prima oară l-am deschis prin ’86, la scurt timp după apariția traducerii românești semnate de Mircea Ivănescu – unul Dumnezeu știe cum făcusem rost de carte la Chișinău, probabil pe sub mână! –, iar efectul a fost de-a dreptul strivitor. Nimic din ce învățasem la Facultatea de Litere a USM nu m-a pregătit pentru o asemenea lectură, așa că l-am citit pe nemestecate, fiind conștient că va trebui să revin peste o perioadă. Ceea ce s-a și întâmplat în jumătatea a doua a anilor ’90, odată cu retipărirea romanului la Editura Fundației Culturale Române, în 1996. Un deceniu de lecturi sistematice înseamnă mult – la relectură, Ulise m-a prins de la primele pagini, și nici n-am simțit când repetam după Molly: „și da i-am spus da vreau Da”. În anii 2000 și 2010, l-am tot răsfoit pe ici-colo, mai mult ca să revăd o scenă sau în căutarea unei fraze; trebuia să vină anul de grație 2023, ca să-mi iasă-n față Ulise, într-o nouă traducere, datorată lui Rareș Moldovan, la a cărei lansare la târgul de carte BookFest din iunie m-am pomenit tocmai când vorbea Horia Roman Patapievici, după ce că Mircea Mihăieș își încheiase discursul. Bineînțeles că, în toamnă, am citit din nou (un nou?!?!) Ulise, despre care m-am gândit să facem vorbire cu traducătorul cărții, scriitorul Rareș Moldovan.) 

Citește în continuare →
de VATRA

Dialog cu Liviu Antonesei: „Literatura este mereu realistă și fără greș autobiografică.”

— Care sunt amintirile din copilărie care și-au pus amprenta în mod deosebit asupra operei dvs. de mai târziu?

— Deși nu mi-at dat seama de asta decât relativ recent, cred că prima mea copilărie, cea rurală, care a durat până la opt ani, reapare prin semne dintre cele mai diferite și neașteptate mai tot timpul în ceea ce scriu – un apus de august pe malul unui lac ce părea violet, un ger ce crăpa pietrele, diverse gusturi și mirosuri. Constat că amintirile sunt foarte senzoriale în general, nu doar imagistice. Din a doua copilărie, urbană revin iarăși semne din mediul multicultural în care s-a petrecut – chipurile copiilor și adulților, întâmplări, cuvinte idiș. Toate acestea apar și în poezii, care iau adesea o turnură narativă, dar mai ales în povestirile mele, a căror dimensiune autobiografică nu o pot nega, oricâtă invenție, fabulație încearcă să o ascundă…

Citește în continuare →
de VATRA

Vatra-dialog cu Doina Ruşti – „Literatura pe care o scriu, sunt sigură de asta, are acel cititor care mă așteaptă doar pe mine”

— Dragă Doina Ruşti, aş vrea să te întreb la începutul dialogului nostru dacă ai amintiri „din copilărie” revelatoare pentru pasiunea ta pentru scris, pentru lectură şi pentru literatură?

— Între amintirile mele de importanță scriitoricească se află o zi de vară la Comoșteni, în chioșcul învelit în viță sălbatică, unul dintre locurile mele de citit. Eram departe, într-o lume complexă, cu personaje numeroase și atât de diverse, cu parfumuri și răsturnări de situație. Citeam César Birotteau, într-o ediție scoasă de Editura de Stat, în fapt, bpt, la începuturile ei. Din când în când apărea bunică-mea, foșnind în rochiile ei ample, și-mi mai arunca o întrebare, îmi aduce un coșuleț cu smochine. Iar eu trebuia să prind de veste la timp, ca să-mi ascund cartea și să mă aplec ostentativ peste Gheba, o culegere de matematică foarte căutată pe-atunci, ori să apuc la întâmplare vreo carte din teancurile care zăceau în tot chioșcul, pe banchete, pe canapea, pe cele două mese fragile, care avuseseră cândva parte de-o glorie bine meritată. Desigur, aveam multe liste de lecturi, iar către seară făceam conversație cu bunică-mea pe marginea cărților de școală, mă văd încă în mintea de-acum, rasolind subiectele, legându-mă de detalii, unele inventate, numai ca să mă distrez pe seama ei.

Citește în continuare →
de VATRA

Vatra-dialog cu Szántó T. Gábor: „Viaţa scriitorului nu-i una de funcţionar burghez”

– Dragă Gábor, te-aş ruga, la început, să te prezinţi cititorului român. Vorbeşte-ne, te rog, despre tine, despre origine, limbă maternă, comunitate. Cât de importante sunt pentru tine, cum şi în ce măsură ţi-au influenţat copilăria, tinereţea, studiile, orientarea?

– M-am născut în 1966 la Budapesta, ca fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului care s-au mutat din provincie în capitală. Când au fost deportaţi cu un tren de marfă în Austria, împreună cu mamele şi bunicele lor, alături de alte rude, părinţii mei încă erau copii. Unul dintre străbunicii mei a murit în vagon, cadavrul lui fiind aruncat din tren în timpul transportului. La momentul respectiv, bunicii nu mai trăiau, au murit în 1943 pe frontul de est, la Cotul Donului, într-un război iraţional, neînarmaţi, mobilizaţi în detaşamentele de muncă forţată. Din marea noastră familie, mulţi au ajuns la Auschwitz, dar am avut şi rude care s-au sinucis în ghetou. Am aflat despre deportare, discriminare încă din copilărie. În familie mocnea multă suferinţă reprimată, era prezentă în educaţia mea şi am putut constata, trăind în dictatură, teama şi loialitatea familiei, raportarea bivalentă la regimul numit socialist, dar şi ambiţia de a conserva modul de viaţă burghez în relaţiile din interiorul cadrului familial.

Citește în continuare →
de VATRA

Vatra-dialog cu Alina Nelega: „Scriitorul e un animal însingurat, o ființă monologală, pe când în teatru nu ești singur, ai nevoie de ceilalți”

Mult timp cunoscută ca una dintre principalele exponente ale noi dramaturgii româneşti în ţară şi în străinătate, în ultimii ani Alina Nelega a început să se impună ca o voce puternică şi foarte personală în literatura autohtonă. După ce romanul lansat în 2019 la Editura Polirom, „ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a beneficiat de cronici entuziaste şi de un feedback pozitiv din partea cititorilor, la jumătatea anului 2021 scriitoarea a publicat un nou roman, „un nor în formă de cămilă”, la aceeaşi editură.

Alina Nelega este autoare dramatică, regizoare și scriitoare. Piesele sale de teatru sunt jucate și premiate la nivel național și internațional. Dublă laureată UNITER, „Autor european“ la Heidelberger Theatrestueckemarkt, Honorary Fellow in Writing al Universității din Iowa, SUA, este profesor universitar și conduce masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Târgu-Mureș. În 2020 i se decernează premiul pentru proză al revistei Observator Cultural și în 2021 premiul „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei. (Andrei Vornicu)

Citește în continuare →
de VATRA

Ana Blandiana în dialog cu Serenela Ghițeanu – Despre poezie

„Cântecul nu e al meu/ El numai trece uneori prin mine / Neînţeles şi nestăpânit…”   (vol. Ochiul de greier)

1. V-am recitit recent opera poetică și aș împărți-o în trei perioade, cărora le-am dat nume specifice: „vârsta inocenței”, care ar cuprinde volumele Persoana întîi plural (1964), Călcîiul vulnerabil (1966), A treia taină (1969), Cincizeci de poeme (1970), Octombrie, noiembrie, decembrie (1972), Poezii (1974), Somnul din somn (1977), Ochiul de greier  (1981), apoi „vîrsta revoltei”, care ar cuprinde cele 4 poeme apărute în revista „Amfiteatru”, în 1984, apoi volumele Stea de pradă (1985) și Arhitectura valurilor (1990), în fine, „vîrsta neliniștii”, care ar cuprinde Soarele de apoi (2000), Refluxul sensurilor (2004) și Patria mea A4 (2010).

Citește în continuare →
de VATRA

Vatra-dialog cu Emilian Galaicu-Păun: „Eu cred că poemele trebuie să comunice ele înde ele, atât în interiorul unei cărţi, cât şi de la carte la carte”

Vasile GRIBINCEA: Ați putea evoca momentul – sau, cel puțin, perioada – în care formula „sang d’encre” v-a pătruns în vocabular? Dar calea aprop(r)ierii sale poetice? Ar fi just să vedem în volumul Abece-Dor din 1989 (din care face parte cel mai vechi text inclus în proaspăta antologie din seria Cartier de colecție) un prim punct din care poeziei Dumneavoastră îi este fidel caracterizantă (și) respectiva sintagmă din limba franceză? În fine, cum ați descrie – din perspectiva (sau, mai bine zis, din perspectivele) celor 30 de ani esențializați în antologie – parcursul de la „sang d’encre” la sanG d’encre ? 

Citește în continuare →
de VATRA

Vatra-dialog cu Ştefan Oltean: „Limbajul este o componentă esențială a ființei umane, o oglindă a minții”

– Stimate domnule Profesor universitar doctor Ştefan Oltean, aş începe dialogul pe care l-aţi acceptat cu amabilitate, prin a vă întreba care au fost, în timp, treptele, etapele, momentele pe care le consideraţi cu adevărat importante în formarea dvs. intelectuală? Ce v-a marcat cel mai mult: un om, o carte, o idee?

– Au fost mai multe etape, începînd cu liceul, continuînd cu facultatea, cu activitatea la catedră, cu stagiile petrecute în universități americane (Kent State University, Cornell University), cu perioada de după… În liceu (Liceul „Emil Racoviță”, Cluj) am fost atras de literatura comparată și de limba engleză, dar m-am descurcat bine și cu matematica; am fost o vreme elev la secția reală, iar apoi m-am transferat la secția umană, în clasa a X-a. Au urmat studiile universitare de Limba și literatura engleză la Facultatea de Filologie din Cluj, iar după absolvire am devenit cadru didactic universitar la Catedra de Filologie Germanică a Universității clujene, devenită în anii ’90 Departamentul de Limbă și Literatură Engleză. Aici profesez și în momentul de față. Ca tînăr asistent universitar am fost impulsionat de ideile deschizătoare de drumuri ale reprezentanților Școlii de Lingvistică, semiotică și poetică din Cluj. Am colaborat fructuos cu Carmen Vlad și Mircea Borcilă în acest sens, dar și cu alți colegi. Apoi m-au fascinat ideile lingvistice novatoare, revoluționare ale lui Noam Chomsky, a cărui concepție generativă, cognitivistă și universalistă despre limbaj am încercat să o asimilez în perioada unui stagiu de doi ani petrecut la Departamentul de Lingvistică al Universității Cornell, Ithaca, New York, la începutul anilor ‘90; rezultatul a fost o transformare radicală a convingerilor mele lingvistice după vîrsta de 40 de ani. Interesant, însă, studiul meu cel mai influent este situat la interferența dintre poetica narațiunii și lingvistică. M-au influențat și idei ale altor lingviști, naratologi sau filosofi, cum ar fi Ludwig Wittgenstein, cu al său Philosophische Untersuchungen/Philosophical Investigations, sau Paul Ricoeur, cu Time and Narrative – trei volume impresionante despre configurarea timpului în narațiune.

Citește în continuare →