ŞTEFAN MANASIA
Autor / VATRA
Seară minunată
KOCSIS FRANCISKO
Când trec agale seara prin oraş, cu pălăria pe cap
şi mâinile înfundate boem în buzunare,
aş putea fi uşor confundat cu Fernando Pessoa,
Generaţia ’60 (Lucrare de licenţă) [inedit]
ALEXANDRU MUȘINA
Ceea ce frapează dintru început, la lectura volumelor succesive ale tinerilor poeţi debutanţi în jurul lui 1960, este prospeţimea, în general, a primului volum, apoi apariţia unei distorsiuni, încercarea de a găsi o altă „voce” lirică, încercare care, la mulţi dintre ei, eşuează într-o retorică de împrumut, cu rare insule de poezie autentică. E cazul unui Ioan Alexandru sau Gabriela Melinescu.
Amintirile lui Ştefan Agopian
MARIUS POPA
După seria de reeditări a romanelor care i-au asigurat o evidentă notorietate înainte de ’89 (Tache de catifea, în 2004, Tobit, în 2005, şi Sara, în 2006, la Polirom), Ştefan Agopian revine cu un remarcabil volum de memorii, Scriitor în comunism, apărut, în 2013, la aceeaşi editură ieşeană. Citește în continuare →
Salo
ȘTEFAN BAGHIU
eu mi-o doresc
pe fata neatrăgătoare
care aprinde calculatorul şi iese din sală,
Ţara cu un singur scriitor
ALEXANDRU VLAD
Se spune mereu despre scriitori că ar fi o specie dificilă, că ar avea defecte pe care măcar de le-ar folosi ca să conceapă personaje negative, dar fac mai degrabă uz de acestea în conflictele dintre ei. Conflictele pot avea un caracter plural, adică orice organizaţie de breaslă se împarte curând în două sau trei partide, fiecare visând să aibă alt statut şi alţi lideri, sau iau forma unor rivalităţi nominale care pot să se întindă pe întreaga viaţă. Că ei sunt ei înşişi abia la masa de scris, sau când călătoresc.
Ştefan Borbély și lipsa de transparență a utopiei printr-o metodologie mată
ADI DOHOTARU
Ștefan Borbély este unul dintre cei mai captivanți profesori pe care i-am audiat în universitate la Cluj. Pentru că am făcut facultatea la Științe Politice, masteratul la Litere, doctoratul în Istorie, iar acum lucrez în cercetare cu antropologi și sociologi am avut șansa de a cunoaște dascăli dintr-un spectru larg al studiilor umaniste, iar profesorul Borbély este în vârful ierarhiei de erudiți pe care i-am cunoscut la nivel local.Este, totodată, una dintre persoanele care m-a încurajat cu recenzii pozitive la adresa scrierilor mele relativ excentrice în raport cu ce se publică în spațiul românesc și mă citează chiar în ultima sa carte. De aceea, criticarea perspectivei volumului său de eseuri Civilizații de sticlă. Utopie, distopie, urbanism, în ciuda culturii exegetice vaste a profesorului clujean, poate să pară extravagantă dacă ne raportăm la cutumele encomiastice și artificiale în relația dintre profesorii și studenții autohtoni.
„Cazul Doinaș”
ALEX GOLDIȘ
Micul text biobibliografic de pe manșeta volumului de debut al lui George Neagoe* n-ar trebui să înșele: tânărul critic nu e un autor lipsit de simțul ridicolului, așa cum lasă să se înțeleagă afirmația că „și-ar fi dorit să se facă președinte” ca Bill Clinton sau muzician ca George Enescu, două personalități de care-l leagă arbitrarul zilei de naștere. În ciuda unor alunecări adolescentine de discurs, George Neagoe se simte cât se poate de bine în pielea de cronicar (el scrie în ritm susținut la revistele „Cultura” și „Apostrof”) și mai ales în cea de cercetător cât se poate de scrupulos și, aș zice…ambițios.
Poemul ecologist [inedit]
ALEXANDRU MUȘINA
Pe copaci, pe stînci, prin tufişe
Au început să apară zeci de afişe
Din frunză de brustur sau de alun.
Jurnal [inedit]
ALEXANDRU MUȘINA
„Registrul cel mare al faptelor bizare,
Dintr-o lume care, pe măsură ce moare,
Se zbate tot mai tare.”
