Categorie / Cronică literară

de VATRA

Senida Poenariu – Spații de fericire și absurd

Debutul în volum al lui Gabriel Macsim cu Vezi mâinile mele*, o colecție de șapte proze scurte, prezență pe care o regăsim de altfel și în două dintre antologiile de proză scurtă Kiwi (coord. Marius Chivu, Polirom, 2021/2022), poate părea eterogen, dat fiind faptul că regăsim o gamă variată de texte, de la distopie tehno-religioasă și povești cu și despre „spații de fericire” („singularități individualizate ale continuumului spațio-temporal”), pierdere, nebunie, OZN-uri și extratereștrii, până la moaște, morți și vindecări mai mult sau mai puțin miraculoase sau la întâlnirile de-a dreptul terifiante cu birocrația. Surprinzător, Gabriel Macsim oferă totuși coerență acestui amalgam, pe de o parte prin faptul că avem câteva constante tematice, , iar pe de altă parte, prin scriitura destul de bine condusă de la un capăt la celălalt. Ce-i drept, după lectura întregului volum, rămâne senzația că autorul nu s-a hotărât dacă își dorește să exploreze scenarii SF, un așa-zis „gen minor” prin care însă aprofundează teme „mari”, sau să rămână la iscodiri ale experienței cotidiene, aparent nesemnificativă, acel „miraculos ascuns în banalitatea vieții de zi cu zi”, cum îl numea Alexandru Mușina.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Blaga amorez

La numai câțiva ani după ce Blaga s-a îndrăgostit – pentru ultima oară, în fine! – de Elena Daniello – și cam la aceeași vârstă, a pățit-o la fel și Salvatore Quasimodo (practic, după moartea lui Blaga). Doar că el s-a îndrăgostit de Curzia Ferrari, căreia îi omagia în scrisori „il tuo corpo di fuoco”, „fuoco” pe care-l vedea răspândit pe toate componentele Curziei – „un poʼ di fuoco nei capelli”, dar și „sulla fronte” și-n alte locuri. Curzia părea o fată eminamente de foc, o fată igniforă. Din substanță incendiară e făcută și Elena, deși Blaga nu se avântă prea departe în metaforele și invocațiile corporale. La drept vorbind, nu se avântă mai deloc. E drept că – fără să-i socotim vârsta ca fiind un factor de cumințire, căci n-a prea fost – nici n-avea cum, chiar dac-ar fi fost mai puțin pudic și mai stăpânit în impulsuri (dar nu totdeauna). Asta pentru că relațiile amoroase ale lui Blaga au fost – toate! – deschise, la vedere – și mai ales la vederea directă a Corneliei. Iubitele lui Blaga – afară de Coca Farago, cu care-și petrecea vacanțele diplomatice (mai multe despre relația lor în Fete pierdute, Cartier, 2021; tot acolo și despre isprăvile cu Domnița Gherghinescu-Vania și Eugenia Mureșanu) – erau doamne măritate iar între familii erau statornicite relații sociale destul de apropiate, de nu chiar de prietenie.

Citește în continuare →
de VATRA

Andreea Pop – Studii de imagine

S-a scris până acum despre Polaroide, debutul lui Daniel Coman, apărut anul ăsta, că ar fi „adevăratul Neo-Biedermeier” (Scena 9, Mihnea Bâlici) și, pe de altă parte (și cumva pe aceeași linie), „o carte a căutării alterității pierdute și a unei pribegii postumane interiorizate” (Radu Bejan, în nr. 5 al „Familiei”). Aș zice că undeva la mijloc se situează, de fapt, politica plachetei. E aici, înainte de orice, o poezie densă, una construită prin suprapunerea unor episoade minuțioase, gândite în amănunt. Cam toate cele patru secvențe ale volumului – „superstiție” / „mic moment de respiro” / „polaroide” / „analog sau finalul imaginii” – pot fi rezumate la un soi de schiță de obiect, cam aici „operează” textele lui Daniel Coman, în zona asta a secvențelor lungi, care construiesc pe cadre generoase, mizează pe amplitudinea scenariilor.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Proză de critică socială

După recentul debut și în proză scurtă, din 2022 (Uneori trebuie să fii prost pentru a fi deștept, Chișinău: Arc), scriitorul din Republica Moldova Iulian Fruntașu a revenit foarte repede în câmpul literaturii cu un nou volum, intitulat provocator: Donatello, asasinul lui Putin*. Sunt cuprinse în el 18 povestiri în care apar uneori tendințe fantastice abil controlate, autorul lăsându-le să se manifeste doar atât cât să poată fi tratate ca perdea de fum a cărei disipare întărește un realism „contondent”, cum inspirat îl numește Bogdan Alexandru Stănescu pe coperta a patra. Este vizibilă în creațiile din volumul de față continuarea preocupării pentru a stârni implicarea cititorului în poveste, prin suspansul amplificat de finalul deschis, preocupare manifestată de autor și în cel anterior.

Citește în continuare →
de VATRA

Oana Paler – Audi TT, Mercedes S Class sau Porsche Cayenne?

„… Și totuși eu vreau ca într-o zi să mă duci acolo. E ca și cum m-aș plimba cu tine prin cartea ta.

            Dar știi că există riscul să începem plimbarea într-o carte și să sfârșim în realitate.

            Știu, dar nu-mi pasă, mi-a spus ea…”.  (Gersa)

Volumul de povestiri al lui Dan Coman (Polirom, 2022) are ca titlu o întrebare, Ce preferi?, pe cât de ispititoare (pentru că lasă impresia că poți alege dintr-o serie infinită sau finită de posibilități), pe atât de tulburătoare, deoarece realitățile propuse de autor sunt ca nisipurile mișcătoare și se sustrag unei imagini clare/fixe, așa încât, paradoxal, nu prea există răspunsuri la întrebarea lui Dan Coman, ci doar alte întrebări care țâșnesc din cea inițială.

Citește în continuare →
de VATRA

Al. Cistelecan – Jurnal de scriitor interzis

Se prea poate ca temerile din Cuvînt înainte – cuvînt după la Mai-mult-ca-trecutul (Humanitas, 2023) să se adeverească și Ana Blandiana chiar să constate că publicarea jurnalului ”interdicției” (a patra – și ultima – în ordine cronologică, de care a beneficiat) ”nu-(m)i face bine, /…/, nici ca om, nici ca scriitor”. Sînt însă riscuri asumate, chiar dacă după multe ezitări și după ce ispita de a lăsa jurnalul pentru o apariție postumă (ce-i drept, jurnalele așa-zis ”postume” – interesantă expresie intrată definitiv în uz, deși n-am auzit de vreun scriitor care să fi scris și după moarte ceva ”opere postume” – au un consistent spor de credibilitate) a cedat în fața imperativului de a înfățișa, oricît de riscant ar fi, ”un portret al epocii” construit din instantanee luate la fața locului. Supărări omenești jurnalul cu siguranță va stîrni, căci portretele multor persoane și personalități care traversează paginile sînt făcute, firește, sub impresiile de moment și beneficiind de libertatea de sinceritate pe care i-o asigura ”certitudinea că nu voi putea publica niciodată” însemnările. Eventualele concesii portretistice sînt eliminate, indiferent de cine ar fi vorba. Dar nu aceasta e angoasa cea mai acută din pragul publicării, ci teama că generațiilor post-comuniste ”aceste pagini nu li se vor părea doar incredibile, ci de-a dreptul ireale, stranii, imaginare”.

Citește în continuare →
de VATRA

Oana Paler – Copiii tranziției și prăbușirea visului vestic

În cel mai recent roman al său, Rupturi (Polirom, 2023), George C. Dumitru face o critică dură a generației 40+, al cărei target a fost/este „succesul”, cu toate cele implicate: educație formală (la școli private), carierism, prosperitate, locuințe în cartiere noi, adică adoptarea unui stil de viață occidental.  „O țară ca afară” se regăsește în cartierul rezidențial (prezent în roman) de la marginea Bucureștiului – un capitalism pliat pe suflete estice, al căror paradis e în proces de destrămare. Naratorul, perfid și cameleonic, se prezintă exact ca lumea pe care o dezvăluie, uneori echilibrat, distanțat, cu un ochi critic pronunțat (alunecând voit spre considerații/inserturi de ordin etic), alteori ironic, dar de cele mai multe ori preluând perspectiva câte unui personaj și confundându-se cu el, cu prejudecățile și limitele lui. Efectul este o aparentă unitate (în destrămare și ea), un glissando condus cu abilitate de prozator, care, la nivel ideatic, trimite la criza raționalismului de tip utilitarist (ca principiu ordonator al lumii contemporane), așa cum este ea reprezentată de Houellebecq în romanul Anihilare, prin personajul Paul Raison (raison-rațiune), cel care se îmbolnăvește de cancer și se îndreaptă, lucid, spre moarte. Tot o aneantizare ne propune și George C. Dumitru, pe care o numește printr-un termen popular românesc molimă, care conduce treptat umanitatea spre un viitor bizar, unul al abandonului, în care omul se va preda în fața roboților, iar AI-ul va prelua tot, eliberându-ne de muncă; astfel „omul se va deda plăcerilor infinite”, se va arde în „reverie continuă”, viitor proiectat de Arthur, unul dintre personajele episodice ale romanului, un român cu nume străin, „botezat așa dintr-o preocupare vizionară a părinților comuniști pentru un viitor în Vest al copilului”.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Crăciun – Spre o reconstrucție a imaginii femeii

Volumul Retroversiuni*, apărut la inițiativa Cristinei Ispas, este o antologie de proze scurte scrise numai și numai de femei. Din start, prin însuși exclusivismul său programatic și, mai ales, raportându-l la contextual literar actual, el se anunță ca un demers ce se înscrie în aria manifestărilor feministe din literatura autohtonă. E drept, există în alcătuirea sa destule proze care luate separat ar putea fi anevoie ori chiar deloc legate de feminism, însă construcția volumului conform principiului că autoarele trebuie să fie femei și precizările din Cuvânt-înainte îndreptățesc, ab initio, ideea militantismului feminist. Cristina Ispas vorbește direct despre dorința construirii unei literaturi în care să se remarce trecerea de la perspectiva bărbaților asupra personajului feminin (o perspectivă exterioară, marcată de stereotipii masculine, și tocmai de aceea denaturantă) la una care să exploreze feminitatea prin ochii celor care o cunosc cel mai bine, ai femeilor. Ea preia astfel de la Laura Mulvey critica împotriva perspectivei masculine asupra lumii și asupra femeii în mod special (male gaze), care propune alternativa female gaze, adică a unei perspective mai adecvate, căci e una de insider, mai aproape de adevărul feminității, devreme ce explorarea subiectului e eliberată de stereotipii masculine și dominată de conștiințe în care se reflectă experiențe și emoții feminine autentice. E o critică dusă apoi mai departe de Bracha Lichtenberg Ettinger, prin crearea conceptului „privirii matriciale” (matrixial gaze).

Citește în continuare →
de VATRA

Alex Goldiș – Pentru o cercetare literară mai transparentă și mai democratică

Un nume de neevitat în câmpul studiilor literare cantitative sau al practicilor din sfera Digital Humanities a devenit, în ultimii ani, Andrew Piper, profesor la McGill University din Montreal și director al publicației științifice Journal of Cultural Analytics. Volumul lui din 2018, Enumerations. Data and Literary Studies (University of Chicago Press) era o pledoarie polemică – cu multe exemple convingătoare – că în literatură (și implicit în studiile literare) cantitatea contează enorm. Spun polemică, pentru că ea mergea contra unei întregi tradiții hermeneutice și chiar de producție artistică în virtutea cărora singurele valori care intră în sfera de interes a criticului sunt individualitatea, subiectivitatea sau singularitatea (stilistică) a operelor, punând astfel între paranteze analiza unor mecanisme textuale ample precum repetiția, materia lexicală totală, punctuația etc. Constatând: că scrisul și cititul țin de ample procese de redundanță care au rămas până acum nestudiate, Piper pledează pentru reconstituirea a ceea ce el numește „istoria de substrat a acelor caracteristici literare elementare…adesea invizibile, pentru că sunt atât de banale” (“the deep story of elementary literary features…often invisible, because so common”). Când avem în vedere investigația unor categorii ample ale literarului precum poezie, roman, ficționalitate, personaj etc., trăsăturile care constituiau până acum doar un fel de „zgomot de fond” din care hermeneutica desprindea faptele „excepționale” trebuie introduse neapărat în sfera de interes a criticii.

Citește în continuare →
de VATRA

Cosmin Divile – „În spatele blocului”: adolescența în cartierul muncitoresc din comunism

Romanul cu care Mara Wagner debutează, În spatele blocului1, reconstruiește imaginea cartierului muncitoresc de la periferia orașului Brașov din comunism, unde se derulează copilăria și prima tinerețe din anii ’80 a protagonistei Maria. Ca în cazul romanului lui Ovidiu Verdeș, În spatele blocului e un text cu intriga disipată, care înregistrează întâmplările din viața cotidiană a adolescentei Maria de-a lungul unui an de zile (spre final, eroina împlinește treisprezece ani), narate la persoana a III-a. Similar narațiunii lui Adrian Sângeorzan, Occidentul nu e un „personaj” central în roman, însă obiectele sau bunurile de acolo sunt un reper esențial în adolescența Mariei.

Citește în continuare →