Categorie / Dosar

de VATRA

Florin Iaru – schiță de portret (I)

Argument

O schiță de portret dedicată lui Florin Iaru? Nu e ușor. Ca scriitor și ca om, Iaru e incomod. Nu stă locului o clipă, cuvintele eșuează în tentativa de a-i imobiliza un gest, o expresie, un zâmbet. Născut în 1954, la București, Florin Iaru este poet, prozator și publicist. Unul dintre cei mai însemnați scriitori contemporani, este coautor al antologiei Aer cu diamante (1982), alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Ion Stratan. A publicat poezie (Cântece de trecut strada, 1981; La cea mai înaltă ficțiune, 1984; Înnebunesc și-mi pare rău, 1990; Poeme alese, 2002, Jos Realitatea!, 2019) și proză (Fraier de București, 2011; Povestiri cu final schimbat, 2013, Sînii verzi, 2017). A predat și predă cursuri de creative writing și, din 2016, coordonează, alături de Cristian Teodorescu și Marius Chivu, revista de proză scurtă Iocan. Textele publicistice, de atitudine, s-au impus prin spirit ironic, lucid și ludic, prin implicare și dinamică perceptivă, prin căutarea adevărului și a autenticității, căci, pentru scriitor, conformismul, adică teama de cuvinte, teme, soluții sau idei nu înseamnă nimic altceva decât o „insurecție a mediocrității”. O trăsătură importantă a omului și scriitorului este generozitatea, voluptatea de a percepe și înțelege lumea, de a se bucura de succesul altora, semn decisiv al dăruirii de sine.

Citește în continuare →
de VATRA

Confluențe literare româno-maghiare. Traducătorii (II)

II. Traducerile

MÓRICZ Zsigmond

Móricz (1879-1942) a fost un scriitor renumit pentru proza sa realistă, apropiată de curentul naturalist, descriind cu acribie și pătrundere psihologică mediul rural și starea de mijloc a orașelor maghiare, opera sa reprezentând o cotitură în evoluția literaturii ungare. A fost redactor al celebrei reviste Nyugat, alături de Ady Endre, Tóth Árpád, Kosztolányi Dezső, Babits Mihály. Dintre operele sale, amintesc: nuvela Hét krajcár (Șapte creițari), publicată în 1908 în revista Nyugat, care i-a adus celebritatea, Az Isten háta mögött (Un loc uitat de Dumnezeu), Légy jó mindhalálig (Fii bun până la moarte), A boldog ember (Un om fericit), Úri muri (Chef domnesc), Rokonok (Rubedenii), Életem regénye (Romanul vieții mele), Árvácska (Orfelina), dar și numeroasele povestiri și nuvele, însumând 4 volume masive. Nu în ultimul rând, Jurnal în 3 volume și numeroase volume de corespondență.

Citește în continuare →
de VATRA

Confluențe literare româno-maghiare. Traducătorii (I)

Argument

Interferențele literare dintre români și maghiari reprezintă un demers de înțelegere reciprocă și de comunicare, având ca scop reprezentarea unei expresii identitare ce se situează sub semnul multiculturalismului. Valorificarea specificului local evidențiază o serie de trăsături estetice și etice de o importanță incontestabilă. Nicolae Balotă subliniază aceste confluențe literare româno-maghiare în Introducerea la cartea sa Scriitori maghiari din România: „Scriitori români și maghiari trăim în același spațiu cu determinări istorice și culturale comune. /…/ Specificitățile nu pot fi ignorate. Dar atunci când se creează o comunitate de destin istoric, cum există între literaturile de diferite limbi din țara noastră, nici-o diferențiere existentă nu trebuie să împiedice comunicarea între ele. Iar la temeiul oricărei comunicări este cunoașterea”.

Citește în continuare →
de VATRA

Muzica clasică românească. Prezent și perspective

Argument

Revista Vatra își orientează în mod constant atenția spre evoluția literaturii, a artei plastice, a teatrului, prin rubrici sau numere dedicate. De această dată, ne-am gândit să consacrăm un dosar tematic prezentului și perspectivelor muzicii clasice românești contemporane. Pentru acest moment de reflecție și analiză, am invitat, trei personalități ale muzicii noastre de azi: Dan Dediu, Ion Bogdan Ștefănescu și Valentina Sandu-Dediu, voci importante ale culturii muzicale românești, care au răspuns întrebărilor noastre referitoare la trăsăturile definitorii ale muzicii clasice românești contemporane, la atuurile ei, la modul în care e percepută contribuția muzicii de azi, prin evaluarea ariilor interpretative, dar și a registrelor de teoretizare sau a domeniilor de cercetare științifică universitară.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (VI)

Andreea Răsuceanu

„Țapii ispășitori” – tipuri de violență

Una dintre temele pe care m-a interesat să le explorez în romanele mele este cea a relațiilor de putere, mai cu seamă cele care se stabilesc între străin (în toate sensurile termenului) și ceilalți, cei majoritari. Din orice unghi ai analiza aceste raporturi, ele implică violența în toate formele sale, de la cele aproape imperceptibile, și cu atât mai periculoase, până la cele manifeste, incluzând aici violența colectivă.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (V)

Savu Popa      

Metamorfozele violenței

Imaginea violenței supreme m-a urmărit, de-a lungul timpului, dintr-o pictură care poartă semnătura lui Francisco de Goya, Saturn devorându-și fiul. Pare dificil de redat amploarea morbidă a scenei înfățișate, care îmi creează un gen de repulsie manifestat ori de câte ori oribilul, scabrosul fac o concurență realului, chiar și suprarealului! Pe fundalul unui întuneric arzător, care ar putea să-ți incinereze atât carnea, cât și simțurile, Saturn apare în ipostaza unui monstru. Portretul său este format parcă dintr-o adunătură de aluviuni sepulcrale, care alcătuiesc un soi de relief valpurgic al întregii sale înfățișări. Cu ambele mâini, în schimb, cu o furie devenită combustibilul arderilor din iad, acesta strânge corpul fiului său. În timp ce îi înfulecă tânărului întreaga căpățână, sub auspiciile unei foamete de-o hulpavitate la fel de monstruoasă. Însă, gura lui Saturn este reprezentată ca o intrare într-o peșteră plină de un întuneric stors parcă din inima celei mai cumplite deznădejdi. Iar ochii, ah, ochii aceia larg deschiși, clocotind de spaimă, sunt cuprinși de-o furie colosală, apocaliptică. Prezența și existența acestei picturi demonstrează faptul că violența atrage cu sine, în orice peisaj, nota pregnantă a dezumanizării. Și, de la această premisă, voi porni în rândurile următoare.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (IV)

Oana Paler

Cui i-e frică de bau-baul ficțional?

Violența atrage, face parte din natura umană, adeseori fascinează. Reflectă impulsuri primare, intime, șochează. E prezentă peste tot, în viața de zi cu zi – în familie, la știri, la școală, pe stradă, în mediul online – și în toate formele de artă, deci expunerea se face by default. Poate de aceea ne-am și imunizat oarecum la anumite forme de violență, nu ne mai îngrozim din orice, ne desensibilizăm, crește gradul de toleranță. Sunt voci care susțin că expunerea la violență prin literatură este necesară, cathartică, formatoare, întăritoare chiar, și voci care susțin contrariul. Pe vremuri, copiii de clasa a V-a plângeau la Puiul, dar își luau în același timp și o lecție de viață. Pe de altă parte, astăzi, din programele școlare pentru gimnaziu sunt excluse astfel de texte, copiii sunt hiperprotejați, „pregătirea pentru suferință” se amână până după 15 ani. E educativ sau nu? Este introducerea unor texte „dure” o formă de legitimare a abuzurilor și a violenței? Părerile sunt, desigur, împărțite, unele aflate chiar în extremă, generatoare de polemici, exagerări, radicalizări.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (III)

Ruxandra Ivăncescu

Violența ca spectacol

Violența în literatură este prezentă încă de la originile acesteia. Însă, deocamdată, vom lua ca reper romanul realist românesc, unde prezența explicită a violenței este justificată de „reflectarea” unor imagini din viață. Așadar literatura este violentă pentru că viața stă sub semnul violenței.

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (II)

Caius Dobrescu

Note despre tragedie și teroare

Vibrațiile primare ale unui corp social. Momentul în care corpul individual este indistinct față de corpul colectiv. Experiența propriului corp e dedusă din multiplicarea și densificarea vibrațiilor de alertă și avertizare ale corpului colectiv. Ceea ce nu e același lucru cu a spune că, dacă nu există indivizi, nu există nici experiențe individuale. Tocmai nesiguranța cu privire la propriile limite, la propria delimitare, la propriul contur, și în general la ceea ce îți este propriu, ca spațiu, ca teritoriu, atunci când corporalul tinde să se extindă asupra imediatului, asupra mediului imediat înconjurător, pune instinctul în formă interogației: ce sunt și ce este al meu?

Citește în continuare →
de VATRA

Violența în literatură (I)

Argument

Având în minte pe de-o parte realitățile socio-politice cu care ne confruntam, și aici am în vedere războiul din Ucraina și cel din Fâșia Gaza – cu mențiunea că Global Peace Index1 informează că, în momentul de față, au loc 56 de conflicte la nivel mondial –, dar și rapoartele oficiale ale organizațiilor naționale sau internaționale (World Health Organization, NIH, Council of Criminal Justice, European Institute for Gender Equality etc.) care au înregistrat creșteri îngrijorătoare la nivel global ale violenței domestice în timpul pandemiei și, pe de alte parte, consumul îngrijorător de violență media care, după cum s-a demonstrat deja (Huesmann & Taylor)2, prin (re)prezentările din filme, televiziune, jocuri video, desene animate și chiar canale de știri, a contribuit semnificativ la dezvoltarea comportamentelor agresive și violente ale spectatorilor, revista Vatra vă invită la o meditație asupra violenței în literatură.

Citește în continuare →