Categorie / Dosar

de VATRA

Dramaturgia scrisă de femei (II)

Maria Manolescu

1. Am ajuns să fac teatru pentru că tata era regizor de teatru, și înțeleg acum că voiam să mă apropii mai mult de el, devenind el. Înțelegerea a fost să fac întâi o facultate care „să-mi asigure un viitor”, așa că am dat la Comunicare, apoi, după ce m-am angajat în publicitate, am făcut doi ani de regie de teatru la UNATC, de care m-am lăsat, convinsă fiind că-mi lipsește un tip de personalitate dominatoare care era promovată pe atunci ca fiind una condițiile esențiale pentru meseria asta. Dar îmi plăcuseră mult și-mi ieșiseră cel mai bine examenele pentru care a trebuit să-mi scriu propriile texte și atunci când DramAcum a lansat al 3-a concurs al lor eram suficient de frustrată de un tip închistat de teatru și suficient de interesată de scris încât să-mi unesc cele două energii în primul meu text de teatru, With a Little Help from My Friends, care a fost selectat la DramAcum3, apoi montat de Radu Apostol la Teatrul Național Iași.

Citește în continuare →
de VATRA

Dramaturgia scrisă de femei (I)

(Nu mai ține linia ocupată, Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (2021), în regia Adinei Lazăr, foto Marius Șumlea)

Argument

Dosarul dedicat dramaturgiei scrise de femei vine în continuarea altor două, unul vizând poezia contemporană (2022), celălalt – proza actuală (2023) și încheie un triptic care dă seama de un fenomen îmbucurător – efervescența creatoare a generațiilor de scriitoare afirmate în ultimii 15-20 ani și care e, în fond, semnul normalității unei literaturi. Dosarul de față are tot un format tripartit. Prima secțiune le propune autoarelor dramatice o anchetă, care are o componentă biografică, precum și una privind evoluția dramaturgiei actuale. Le mulțumesc, pe această cale, respondentelor: Elise Wilk, Leta Popescu, Alexandra Felseghi, Crista Bilciu, Ioana Sileanu, Maria Manolescu, Alexandra Pâzgu, Sașa Pânzaru și Andreea Tănase. Și datorită lor, unele dintre ele având dublă sau triplă vocație – regizoare-autoare dramatică, actriță-autoare dramatică, prozatoare-regizoare-dramaturgă, artele performative de la noi trec printr-o infuzie de vitalitate absolut necesară. În a doua secțiune a dosarului, am dat cuvântul criticilor de teatru, observațiile valoroase ale Mirunei Runcan, privind rolul de catalizator al Reactorului clujean în emergența noii dramaturgii, ale Doinei Papp, despre dimensiunea experimentală a noului val de dramaturge și ale lui Andrei Vornicu, despre regizoarea – dramaturgă Leta Popescu întregind tabloul acestei dinamici a dramaturgiei actuale. Ultima secțiune, o completează fericit pe cea dintâi, cu mostre inedite sau din texte deja puse în scenă – dovezi incontestabile ale faptului că, cel puțin în cazul dramaturgiei contemporane, nu se verifică clivajul dintre teorie și practică.            

Citește în continuare →
de VATRA

Diaspora literară

(sursa imagine: Wikipedia)

Argument

După decembrie 1989, deschiderea granițelor a însemnat o schimbare majoră și în ceea ce privește relația dintre literatura din România și cea din afară. Scriitorii care alcătuiau diaspora românească s-au putut întoarce în țară fără teama arestării ori de diversele forme de intimidare și persecuție exercitate de fosta Securitate, cărțile lor au putut fi publicate fără piedici. Aceasta în timp ce alte spirite creatoare tocmai puteau părăsi România atunci când doreau.

Citește în continuare →
de VATRA

Ion Vlasiu – portret în posteritate

Argument

Demersul artistic al lui Ion Vlasiu este un refuz de imobilizare a gândirii proprii și a expresiei într-un tipar prestabilit, fixarea în ceea ce deja a fost exprimat fiind resimțită ca un subterfugiu, în timp ce destinul creator al sculptorului, plasticianului și scriitorului e rodul asumării unor revelații succesive, autentice, exemplare, căutarea de sine implicând prezența unui itinerar inițiatic în lumea formelor, printr-un fel de „emoție a îndoielii”: „Când simt că știu ceva lipsește emoția îndoielii. Creația este un drum prin întuneric (…) Când ajungi la sfârșit în plină lumină, te oprești. E firesc să cauți alt întuneric”. În destinul artistic al lui Ion Vlasiu expresia artistică și cea literară sunt două modalități distincte care pornesc din aceleași obsesii și interogații acute: „La Ion Vlasiu, între cele două forme de exprimare – plastică și literară – se instituie un va et vient perpetuu cu toate că, teoretic vorbind, se optează pentru cea dintâi în acord cu fibra țărănească din ființa artistului” (Mircea Muthu).

Citește în continuare →
de VATRA

Țintă fixă – Ana Blandiana, „Mai-mult-ca-trecutul”

Ion Buzași 

Jurnalul – ca roman anamorfic

Scriitoarea a avut trei interdicții de publicare: 1959-1964, 1985, 1988-1989. La sfârșitul lunii august, Ana Blandiana află că din nou i s-a interzis să publice. Cum pentru ea scrisul era o necesitate aproape vitală, interdicția a fost resimțită și ca o lovitură asupra demnității sale: „singurul lucru care mă poate umili este imposibilitatea de a scrie” (p.470), se hotărăște să scrie un jurnal și cu pagini ce nu vor putea fi destinate publicării ci să se substituie, să țină locul acesteia, „un loc în care să-mi pot descărca revoltele, pentru a nu turna întreaga zgură în cărțile adevărate” (p.192). Este o perioadă de mai puțin de doi ani, de la data interdicției, – 31 august 1988 până aproape de căderea comunismului – 12 decembrie 1989.

Citește în continuare →
de VATRA

Victor Ieronim Stoichiță – 75

Argument

În acest an, criticul și istoricul de artă, eseistul și profesorul universitar Victor Ieronim Stoichiță, una dintre cele mai importante personalități ale culturii românești de azi, împlinește 75 de ani. Intelectual de excepție, de rară noblețe sufletească, Victor Ieronim Stoichiță este unul dintre cei mai importanți istorici și teoreticieni contemporani ai artei, cu un parcurs internațional remarcabil, confirmat de cărțile publicate în limbi de circulație europeană (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă), dar și de cariera sa academică prestigioasă. Cu o formație marcată de studiile de licență, începute la București și continuate la Roma sub îndrumarea lui Cesare Brandi, Victor Ieronim Stoichiță a obținut în 1989 titlul de doctor la Paris.

Citește în continuare →
de VATRA

Sudul global din Est (IV)

Horațiu Nan

Stafia nealinierii în România socialistă:

între destindere globală, pragmatism local și dialectică negativă

Să nu credem că toți oamenii sînt frați și că acum nu ne-a mai rămas decît

să ne așezăm și să mîncăm blinîi.

– Leonid Ilici Brejnev1

Citește în continuare →
de VATRA

Sudul global din Est (III)

(Lumea, 06.09.1973)

III. Perspective actuale

Raluca Grosescu

Socialism, globalizare alternativă și drepturile omului

Dreptul internațional este, bineînțeles, un domeniu cheie pentru a studia acest tip de interacțiuni între diferite regiuni ale lumii, dar este, de asemenea, un domeniu care ne permite să reevaluăm rolul țărilor socialiste în crearea lumii contemporane, un rol care este încă evaluat în general, atât în literatura academică, cât și în discursurile publice, în termeni de care au împiedicat progresul către democrație și drepturile omului – un lucru pe care, de altfel, proiectul nostru îl contestă. Este greu să vorbim despre un veritabil proiect socialist al dreptului internațional, mai ales după ce Uniunea Sovietică a aderat la Liga Națiunilor și apoi la Organizația Națiunilor Unite, dar cercetarea noastră va sublinia câteva inițiative importante care au dus la transformări progresive ale dreptului internațional după 1945. Voi da câteva exemple, dar înainte de aceasta vreau să fac două afirmații.

Citește în continuare →
de VATRA

Sudul global din Est (II)

(Lumea, 18.10.1973)

II. Arhive

    Diversitatea condițiilor și opțiunilor economice și social-politice în țările în curs de dezvoltare

    (masă rotundă)

    Ioan Ceterchi:

    Tema dezbaterii noastre se înscrie în cadrul unei problematici a cărei deosebită importanță și actualitate partidul nostru le-a relevat nu o singură dată. Evoluția economică și social-politică a țărilor în curs de dezvoltare prezintă interes nu numai prin faptul că se referă la un mare număr de state în care trăiesc două treimi din populația globului, ci și pentru că propășirea acestora devine, în condițiile creșterii interdependențelor pe plan mondial, o necesitate stringentă a progresului și bunăstării întregii omeniri, un factor esențial pentru consolidarea păcii și securității în lume. În același timp, evoluția țărilor în curs de dezvoltare prezintă o însemnătate aparte pentru înțelegerea întregului proces revoluționar care se desfășoară pe plan mondial în zilele noastre, a schimbărilor în raportul de forțe în favoarea progresului social, a perspectivelor dezvoltării lumii contemporane, a diversificării tot mai accentuate a căilor și formelor trecerii la socialism a noi și noi popoare. În acest cadru este necesar să fie abordate asemenea semnificative aspecte cum sunt: diversitatea structurilor economice și sociale; particularitățile istorice, naționale specifice; forțele politice, partidele și organizațiile politice; modul de organizare și de acțiune a statului, a partidelor și a altor elemente ale suprastructurii; perspectivele legate de progresul social al acestor țări și căile de dezvoltare în favoarea cărora ele se pronunță, în special cele două mari opțiuni – socialistă sau capitalistă.

    Citește în continuare →
    de VATRA

    Sudul global din Est (I)

    (Almanah Scînteia, 1978)

    Argument

    Globalizarea din lumea reală și globalizarea din științele sociale au evoluat și înflorit pentru o vreme, cum era probabil și firesc, cot la cot. De la un timp însă – zice-se de prin 2014 – între globalizarea reală și globalizarea discursului științific sincronul înfloririi lor a lăsat parcă loc unui balet în contratimp, în care deglobalizarea tot mai accentuată din viața politică și economică e însoțită, suplinită și ripostată cu un surplus de globalizare a perspectivelor și problematicilor din sfera științelor sociale. Unghiul global a fost, în acest sens, în interiorul științelor, un instrument util de desțepenire și lărgire a unor nișe tematice și metodologice devenite prea exclusive și restrictive, după cum, în lumea și istoria largă, el a fost refugiul speranțelor și perspectivelor progresiste, cosmopolitaniste, dintr-o lume vădit hotărâtă să le calce (din nou) în picioare.

    Citește în continuare →