Etichetă / Olga Stefan

de VATRA

Starea literaturii române contemporane în școală (I)

Într-un articol incitant din „Dilema veche” de acum 10 ani („Un zmeuriș fără poteci”, nr. 383, 16-22 iunie 2011), Sanda Cordoș compara programele școlare din ultimul secol din unghiul deschiderii lor față de fenomene contemporane, ajungând la concluzia că „programa actuală este cea mai conservatoare, neîndrăznind să aducă în uzul elevilor literatura actuală”. Revista „Vatra” readuce pe tapet această problemă, recurentă în spațiul public și în mediile de specialitate, invitând la o reflecție sistematică și ceva mai concretă cu privire la prezența literaturii din ultimele decenii în școli. Am încercat să invităm specialiști din toate generațiile care cunosc curricula școlară, dar sunt familiarizați, în același timp, cu fenomenul literaturii contemporane. Dosarul se încheie cu o serie de abordări proaspete ale literaturii contemporane propuse de tineri exegeți.

Citește în continuare →
de VATRA

Ioana Toloargă – Poezia lui tu și profunda luciditate

Publicat recent la editura Paralela 45, noul volum de versuri al Olgăi Ștefan, Civilizații*, continuă parcursul deschis de Toate ceasurile, Saturn, zeul și Charles Dickens. El se cristalizează într-o „biografie” a lumii sau o „(auto)biografie” a lui „tu”, care permite luciditatea până la limită a vocii poetice, tăind în miezurile de sensibilitate până la sursă: „singurătatea autohtonului/ care știe pe toată lumea și/ dă cu fiecare/ examene pline de roșu,/ mici violuri emoționale”.

Citește în continuare →

de VATRA

Anamaria Mihăilă – Poezia inumană. The stray beast față cu literatura

olga stefan charles dickens

Poezia românească a ultimilor ani caută, tot mai mult, să schimbe resorturile limbajului și arhitectura imaginarului douămiismului de început. De cele mai multe ori discurs împotriva sensului, fragmentarism gratuit și paseism intențional, poezia „extrem” contemporană rămâne totuși tributară, într-o formă explicită sau nu, neoexpresionismului și/ sau biografismului, cu observația că, pierzând efectul de șoc al experimentului inițial, asumă lucid o ligă alternativă, deseori în construcție minoră. Cel mai recent volum al Olgăi Ștefan, Charles Dickens*, dă seama de o logică programatică a textelor, care cresc în intensitate pe măsură ce pun la bătaie misticismul anarhic, disfuncționalitățile semnificative, refacerea tensiunilor intime până la epuizare. E o poezie care disecă umanitatea și îi desființează agresiv iluziile – sexualitatea/ erotica, miturile alterității, divinitatea izbăvitoare, corporalitatea autosuficientă – un apocalips identitar, un sfârșit inevitabil al formelor relaționale. Citește în continuare →

de VATRA

Postuman/ismul (7/10)

postumanism 7

Ana-Maria Deliu      

Nuclee teoretice în postumanism. Trei momente

În cultura populară, postumanismul s-a fixat ca acel –ism extaziat în fața tehnologiei capabile să transforme omul în  postuman, „post-” cu semnificație dublă de „după” omul natural, urmând omului, și de „dincolo” de capacitățile omului natural, surclasându-l. Cyborgi, inteligență artificială corporală sau noncorporală, realitate virtuală și hyperrealitate – toate fac parte din lexicul deja accesibil asociat acestui postumanism și sunt integrate în imaginarul popular, în filme, muzică, artă (în special, dar nu exclusiv digitală) și cărți.

  1. Postuman-ism

Deși se susține în primul rând pe imagini culturale, acest –ism eminamente estetic își găsește echivalentul teoretic în postumanismul lui N. Katherine Hayles (1999). Curiozitatea ei este orientată către limitele umanului: cât se poate interveni tehnologic pentru a îmbunătăți omul (290), dar și cum să coexistăm cu forme de viață biologice și artificiale cu care împărțim planeta și pe noi înșine (291). Ea pornește de la om ca ființă corporală – noile materialisme circulau deja, de exemplu, teoria lui Elisabeth Grosz (1993) – și denunță „punctul orb” din visul lui Moravec de a transfera conștiința umană într-un computer, pentru că acesta pornește de la prezumția că această corporalitate nu este mai mult decât o carcasă. Hayles o spune printre primii: faptul de a fi într-un corp este un mod de articulare a conștiinței umane, nu doar un recipient al acesteia, însă argumentul ei se rezumă la un determinism biologic (283-4). Citește în continuare →

de VATRA

Amalia COTOI – Bestia de zahăr

olga-stefan-saturn-zeul

Olga Ștefan e o apariție dilematică în poza de grup a generației douămiiste. Cu o revenire în poezie la 10 ani după debut, tânăra poetă pare să ignore orice tentativă de subsumare în ceea ce s-ar putea numi trend literar. Într-un teritoriu în care rezistența în timp se calculează prin trademark-ul identitar, Olga Ștefan rămâne tributara unui mod de a scrie ancorat în încercările adolescentei din toate ceasurile de a-și explica lumea prin poezie. Deși desuet la o privire grăbită, demersul poetic al autoarei are meritul de a fi totuși (credibil) autentic.

Trecerea de la o poezie intimistă, a blamării (în toate ceasurile, editura Vinea, 2006), la una în care subiectivitatea e filtrată prin învelișul coroziv al materialității, poezie a unor deziluzii natural asumate (în Saturn, zeul, editura Charmides, 2016), nu e programatică. Saturn, zeul poate fi încadrat într-o antologie a poeziei douămiiste cu eticheta sterilă a biografismului sau/și a neoexpresionismului, însă nu e un volum ofertant ca discurs al asemănărilor, deci al unității, ci, mai degrabă, ca joc al așteptărilor înșelate. Citește în continuare →