de VATRA

Ovidiu Pecican – Prima și a doua Dacie romană

Cartea lui Mihai Bărbulescu, Civilizația Daciei romane (Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders & Ed. Școala Ardeleană, 2024, 830 p.), ridică noi întrebări, nu o dată, tocmai prin răspunsurile – convingătoare – pe care le formulează.

De ce a pierdut Dacia preromană – Dacia… dacilor – nu doar războaiele cu romanii, ci și dreptul la supraviețuire și chiar la o parte semnificativă de memorie? Par posibil de formulat câteva ipoteze, în completarea răspunsurilor deja existente.

Citește în continuare →
de VATRA

Sorin Antohi – La plecarea lui Virgil Nemoianu

Virgil Nemoianu și cu mine am fost prieteni apropiați. Simplul fapt de a-l ști activ undeva m-a ajutat mereu (după 2006, decisiv), iar conversația noastră de aproape 35 de ani a contribuit mult la formarea mea. Și când eram de acord, și când nu eram. În fond, acordul sau dezacordul, de regulă temporare, deși uneori exprimate mai net, erau fără alte efecte decât o clarificare reciprocă a pozițiilor și argumentelor.

Citește în continuare →
de VATRA

Valentina Sandu-Dediu – Glissando și sforzando: despre muzici clasice românești ale secolului XX

3. Spirit național și occidentalizare: instituții muzicale în interbelic

Mă întrebam în finalul episodului trecut dacă are rost să insistăm atâta – noi, muzicienii, pentru că publicul e mai adesea preocupat de alte efecte ale muzicii pe care o ascultă – pe „geografia” degajată de o compoziție muzicală. Cu alte cuvinte, să tot căutăm „spiritualitatea românească” (așa cum ne-a învățat până la saturație literatura postbelică de până în 1989) în sonoritățile create de George Enescu, să le măsurăm patriotismul și să umbrim (în compensație) substanța temeinică a tradiției germano-franceze care l-a format pe compozitor. O asemenea mentalitate a fost potențată de naționalismul comunist, dar e mult mai veche, iar un exemplu elocvent îl găsim în urmă cu peste un secol, în dezbaterea ideologică privind tocmai fundamentarea unei școli naționale de compoziție pe baza tradițiilor autohtone.

Citește în continuare →
de VATRA

Dan Marius Cosma – Din însemnările unui pierde-vară

Cu toate astea, nu înfăptuiam mai nimic. Înfăptuiam. Îmi place cum sună. L-am pus aici tocmai pentru că aveam zero realizări. Mai corect spus, continuam să nu fac nimic serios. Mă obișnuisem așa. Iar timpul trecea impasibil, trecea pe lângă mine, sau împreună cu mine, spuneți-i cum vreți, da, anii trec cu repeziciune, fie că faci ceva, fie că nu faci nimic, trec al naibii de repede… mda, poftim marea realizare de-a fi ajuns filosof!

Citește în continuare →
de VATRA

Petru Cimpoeșu – Luăm o pauză (ca să vorbim despre iluzii)

1. Autohipnoză

Toți suntem călători în timp, doar că într-o singură direcție. Cum anume, pe ce cale se ajunge la adevăratul adevăr, dar mai ales de ce îl căutăm, cine are nevoie de așa ceva? Emisfera noastră stângă, nevrotică și prezumțioasă, nu ascultă mesajele celeilalte, iar dacă le primește întâmplător, le uită de îndată. Într-o neîntreruptă stare de autohipnoză, încredințându-se coerenței cauzei și efectului, abia când se izbește de vreun zid de absurd, adică prea târziu, deschide ochii pentru câteva clipe, doar pentru a privi înapoi: am visat că m-am trezit. Abia atunci realizând că și rațiunea este tot superstiție. Lumea însăși e o întâmplare și nu vom ști niciodată de ce există ceva în loc de nimic, dar presupunând că am ști, e cazul să recunoaștem cu umilitate că iluziile noastre nu-i afectează starea. Cuvintele noastre sunt doar pentru noi.

Citește în continuare →
de VATRA

Gabriela Adameșteanu – Secrete de familie 

Enigma legionară    

Profesor de excepție, dar persoană modestă, tata era foarte legat de cei șapte frați ai săi și se mândrea cu cei mai performanți. Toți erau inteligenți și muncitori, dar nu pierdeau ocazia să-și arate dezamăgirea când iar apărea în familie o fată nedorită, incapabilă să ducă mai departe gloriosul lor nume. Mă gândesc cu amuzament la frații Adameșteni, părinți, bunici și străbunici cărora Dumnezeu le-a dăruit, spre pedeapsă, o groază de fete. Ce altă pedeapsă cerească putea fi mai mare pentru orgoliul lor bărbătesc decât să vadă că, după prima generație masculină, cu o singură fată la nouă băieți, natura, compensatoare, a oferit  ultimei generații din familia de azi, pe cât de lărgită, pe atât de dezlânată, cu ramuri germane, italiene, daneze, doar un băiat la șapte fete?! Work in progress.

Citește în continuare →
de VATRA

Eugenia Sarvari – La Satu Mare, Richard al III-lea

Spectacolul Trupei „Harag György” de la Satu Mare, Richard al III-lea de Shakespeare, care a avut premiera la sfârșitul anului 2024, în 20 decembrie, a fost nominalizat de juriul UNITER la trei dintre cele mai importante categorii: Cel Mai Bun Spectacol, Cea Mai Bună Regie – István Albu și Cel Mai Bun Actor în Rol Principal – Nagy Csongor Zsolt. Vâlva produsă de acest fapt a atras foarte multă lume așa încât, la reprezentația din 6 aprilie 2025,  sala teatrului s-a dovedit neîncăpătoare pentru publicul interesat și nerăbdător.

Citește în continuare →