Mircea Andrei Florea debutează cu un volum în care discursul biologic e principala rațiune de coagulare a poemelor. Vegetalul și animalul sunt filtrele prin care Larvae recompune o realitate ce funcționează în parametrii unei naturi decadente.
Citește în continuare →
Poezia lui Dan Negară are un simț al echilibrului care cu greu face distincția între granițele personale și cele mai generaliste pe care textele din triphopuri le asimilează. Debutul lui se construiește în jurul unui anumit sentiment al apartenenței, pe care poemele îl exploatează pe toate laturile (cum se întâmplă în nu îmi pot exersa viața exhaustiv: „după cum nu pot părăsi toate locurile în același timp/ să fii undeva acasă înseamnă să cedezi/ ar lua mai mult timp să-mi testez viața decât să o trăiesc” – un „acasă” ce revine din loc în loc sub forma unui joc al distanțelor).
Citește în continuare →
Cristina Drăghici debutează cu niște poeme destul de viscerale, în care tensiunea se leagă pe marginea sentimentului vidului. Proiecțiile din anticorp se arondează, generalist vorbind, în jurul preferinței pentru teme serioase, cum e aceea a morții, sunt niște exerciții articulate, oricum, pe un fond existențial destul de sobru. Aici e, paradoxal, zona ei de confort, de aici își livrează cu lejeritate confesiunile uneori dramatice.
Citește în continuare →
Gabriela Vieru este studentă (anul I) la masterul de Studii francofone al Facultății de litere din cadrul Universității ”Al. I. Cuza”, Iași.
***
inima mea
un crin imperial alb
toxic
lîngă care nu ai voie să te culci decît cu fereastra larg deschisă
ca să poți fugi
în caz că parfumul devine prea nociv
un crin alb pe care îl vei aduce bucuros
de fiecare dată acasă
& de lîngă care vei pleca
la lăsarea nopții
Cam didactică împărțirea pe secvențe a debutului lui Vlad Sibechi din Meditațiile bătrânului despre libertate („La capăt de drum sau o altă formă de renunțare” / „Hic et nunc” / „Rădăcini” / „Dublul meu feminin”), dat fiind că volumul e unul aproape în întregime al construcțiilor elaborate. E drept, de la un ciclu la altul, se pot semnala anumite teme în jurul cărora poetul se învârte cu interes, atâta că o face mai mereu prin apelul la o imaginație debordantă, care îi lasă un spațiu larg de mișcare.
Citește în continuare →
Volumul Industria liniștirii adulților*, al Anastasiei Gavrilovici, premiat la secțiunea Opus Primum al Premiului Național de poezie „Mihai Eminescu”, oricât de atipic se arată în peisaj, esențializează sau cuantifică vârsta poetică în care se încadrează autoarea. Astfel, îi ies în relief o continuare a detabuizării și licențiozității, explorarea traumei, aderența la real, reflexia biografică, activismul sau pledoaria politică/etică, instrumentalizarea deci a poeziei în scopul păstrării, de nu chiar al recuperării umanului sau ca formă de rezistență în fața alienării consumeriste.
Citește în continuare →
